Pentru că PSD Olt, în ciuda crizei pe care o traversează, știe să profite de așa-zisa „ațipire strategică” a Opoziției locale și, mai ales, de luptele fratricide dintre formațiunile care alcătuiesc această Opoziție.
Pentru că Andrei Iordache are coerența necesară într-o bătălie politică și, mai ales, are simțul ridicolului. E un politician tânăr care a trecut prin ciur și prin dârmon.
Andrei Iordache știe să se folosească magistral de afinitățile tenebroase cu PSD ale unor liberali care mănâncă o pâine bună de pe urma celor trei trandafiri.
Andrei Iordache are abilitatea să nu cadă în travaliul mitologizant al promisiunilor electorale care, oricum, put de la distanță. Îl vedeți voi pe Andrei că promite ceva? Dimpotrivă, el spune ce a făcut, nu ce va face, chiar dacă le mai umflă, pe ici, pe colo. Are o carte de vizită pe care știe s-o utilizeze, în lupta pentru putere.
Ni se pare corect să credem, onestamente, într-un primar liberal (acesta e visul adevăraților intelectuali slătineni), dar oare Andrei e chiar un pesedist pur sânge? Aiurea, de parcă PSD-ului îi trebuie un pesedist! PSD-ului îi trebuie un candidat combatant, apt să lupte într-un război politic, care se va da la baionetă. Îi trebuie un Darius Vâlcov cinstit.
Andrei Iordache are un stil original. El știe să-și agonisească și să-și multiplice imaginea, dincolo de vociferări. Pe unii liberali îi are la mână și îi joacă pe degete, el fiind în stare să pună, la anul, vișina pe tort, chiar cu ajutorul lor. Îl va sprijini cu toată dragostea și Măceșanu, până mai ieri câinele de pază al liberalismului de pe malul Oltului. Fiindcă, Măceșanu e pesedist absolut prin comportament, prin vocația lui de traseist, prin sânge și, Doamne, niciun liberal n-a văzut asta până acum.
Andrei știe, de asemenea, că nu se poate să-ți dorești o victorie abdicând de la principii, ca să redevii principial după ce ai câștigat. Principiile le ai sau nu le ai, de la început până la sfârșit. Având principii (bune, rele!) Andrei nu se joacă, nu umblă cu sentimentalisme și îmbârligături ieftine. Nu face bășcălie!
În general, candidații la un post de demnitate publică ne promit Paradisul. Sunt populiști. Și Andrei e populist, dar el practică un populism anti-popular, elitist, utilizând tehnici insurecționale subliminale. El este, în fond, un liberal, pentru că – deși se află într-un partid care a restricționat parțial democrația – el este privilegiat. Are libertatea de gândire, de mișcare și de concepție, cum nu au adversarii săi din alte partide.
Are spirit concurențial, dublat de îndrăzneală administrativă și managerială. Știe să se bată politic.
Îmi veți spune că are niște „schelete” în dulap, generatoare de privare de libertate. Și tot dumneavoastră, stimați cititori, mă veți întreba de ce țin cu „ursul”. Vă răspund că trăim vremuri în care cei cu astfel de probleme au fost „rezolvați” sau sunt în curs de „rezolvare”. Toți vor plăti pentru faptele lor. Și atunci, adio primărie, adio demnități publice! Cât privește prietenia mea cu „ursul”, răspunsul vine din zona societății civile a Slatinei: o parte consistentă a electoratului slătinean, mai spălată din punct de vedere intelectual, va vota cu un candidat PNL doar atunci când liberalii din Olt vor demonstra, cu adevărat, că vor să-i bată, la curul gol, pe pesediști. În cazul în care oamenii vor adulmeca mirosul unui blat ordinar, așa cum s-a mai întâmplat în istoria recentă a frăției PSD-PNL, atunci lupta se va da doar între Andrei Iordache și Emil Albotă.
Salut voios!
Dumitru Sârghie