Am văzut zilele acestea la televizor o distinsă doamnă care, la o zi după ce împlinise 100 de ani, a hotărât să se vaccineze. Arăta foarte bine… Corpolentă, cu un păr de-un alb imaculat, doar cu sprâncenele ușor înnegrite, cât să scoată în evidență și limpezimea ochilor, și neaua părului. Emana bun gust, de la cum era îmbrăcată și până la spațiul ambiental, din casa în care se afla. O sufragerie cu uși albe, încrustate cu geam, rafturi cu cărți de valoare, bine îngrijite și frumos aranjate, „amintiri” încărcate de istorie și de emoții. Doamna chiar dădea de înțeles că a trăit într-o lume selectă. „Am cunoscut oameni mari”, spune ea. Evident, referindu-se la dimensiunea lor culturală, spirituală.
Așteptând să aflu de ce vrea totuși să se vaccineze, la această vârstă onorabilă, gândul îmi zboară la disputa care există în societate – pro și contra vaccinarii. Nu am fost niciodată de acord cu fenomenul de turmă. Nici a mă repezi să mă vaccinez fără rezerve, nici să mă opun fără argumente solide. Când trebuie să iei o decizie care te vizează direct, este bine să cântărești cu răbdare lucrurile, să le treci prin filtrul rațiunii tale. Nu să faci ceva în pripă, să acționezi într-o direcție sau alta, doar pentru că te enervează cei pro sau cei contra.
Eu una am învățat că, atunci când au început să fie folosite vaccinurile, lumea s-a schimbat. În bine, evident. Era și un indicator. La sfârșitul sec al XIX-lea, într-o familie cu cinci-șase copii, abia dacă ajungea unul, maxim doi, la maturitate din cauza bolilor fără leac. Odată cu aplicarea vaccinurilor, sănătatea s-a îmbunătățit și a crescut durata de viață. Sigur, datorită folosirii vaccinurilor și corelării acestora cu alte elemente de progres, aduse de cea de-a doua fază a revoluției industriale. Nu cred că este greșit nici să ții cont de anumite suspiciuni. Ca de exemplu că nu știi ce vaccin ar produce pe termen lung anumite efecte, de la modificarea ADN-ului, la sterilitate. Dacă s-ar demonstra cu certitudine că așa ar fi, pe cei tineri i-aș mai înțelege, dar pe cei de vârsta a…nu-i mai înțeleg, referindu-mă la sterilitate. În concluzie, eu îi înțeleg și-i accept și pe unii și pe alți. Le respect deciziile. Sigur, dacă am lua în calcul că nevaccinații ar fi un pericol public pentru sănătatea unei comunități, atunci s-ar schimba situația. Dar ce ai putea face? Cu forța, nimic! Pentru că românul este din fire cârcotaș: „Ia uite, ne țin închiși, ne pun botniță ca la animale în loc să găsească o soluție!” Când s-a găsit soluția, adică vaccinul: „A!!!, l-au făcut atât de repede? Sigur este vreun experiment făcut pentru oameni”. Când a început să vină vaccinul s-au zbătut să se programeze, au sărit chiar și peste rând. Apoi când a devenit accesibil, putând să se vaccineze fără programare, a fost un vârf al acestui fenomen, după care a scăzut brusc ritmul vaccinării. „Stai așa!, păi, dacă poți să-l faci atât de ușor, înseamnă că nu este atât de bun. De ce să îl mai fac? Și este și gratis?!!! Sigur este altceva la mijloc!” Dacă de mâine, însă, s-ar face contra cost, iar nu ar fi bine: „Uite, nenorociții se miră din ce să mai scoată bani!”
Mult de discutat. Și atunci mă întorc la distinsa mea doamnă de o sută de ani și o zi. De ce s-a vaccinat? S-a sfătuit cu doctorița de familie. Firesc, un medic responsabil trebuie să se preocupe de sănătatea pacienților săi, sănătate care se răsfrânge, automat, asupra întregii comunități. Apoi și nora doamnei a insistat, pentru că, zice ea, vrea să o mai aibă aproape încă ceva vreme. Cine nu ar vrea să aibă aproape o asemenea minunăție de femeie care, la vârsta asta, fiind atât de cochetă și de lucidă, îți poate însenina viața, în loc să-ți fie o povară. Adevărul aveam să îl aflăm abia la sfârșit…
Tanti Florica, așa cum îi spuneau cunoscuții, s-a vaccinat pentru că vrea să meargă vara aceasta la plajele de la Pacific. Râde și întreabă retoric: „Este la modă, nu?”.
Prof. Elena Sîrghie
