Ne aflăm la peste trei decenii de la evenimentele care au marcat schimbarea regimului politic în România și descătușarea românilor din sistemul comunist. Anul 1989 reprezintă un an de cotitură în istoria Europei și în cea a relațiilor politice internaționale, prin care țările din blocul socialist s-au reîntors la democrație, totul culminând cu prăbușirea URSS-ului în 1991.
Primul oraș liber din România a fost Timișoara. Pe un fond tensionat, extern și intern, populația era pe un „butoi de pulbere” care aștepta o scânteie. Pe plan extern, în aproape toate țările satelite europene s-au operat schimbări de lideri, inspirate sau gestionate direct de Moscova. Între 1987-1989 vechii lideri din unele țări socialiste au fost înlocuiți cu alții mai tineri din „eșalonul al doilea”. În România, însă, acest lucru părea imposibil. Cu toate „speranțele” unor potentați ai puterii că Nicu Ceaușescu ar putea lua locul tatălui său, Ceaușescu a fost „reales la al paișpelea Congres” care a avut loc în noiembrie 1989.
Pe plan intern s-a accentuat criza economică și cea a condițiilor materiale ale românilor. Nicolae Ceaușescu a dorit să plăteasca toată datoria economică a României și astfel a sărăcit populația. Între 1980-1989, România a plătit 21 miliarde dolari, dintre care 7 miliarde dobânzi aferente datoriei. Dar am devenit o țară fără datorii externe, însă cu mari probleme interne.
Scânteia care a declanșat explozia în această atmosferă supraîncărcată de nemulțumire a fost evacuarea pastorului reformat Lászlo Tökes din casa parohială din Timișoara. Ca un val, s-a extins mai apoi în toată țara. După revolta din noiembrie 1989 de la UMT, când muncitorii au refuzat să reia lucrul pentru că li se diminuaseră salariile, la 15 decembrie a avut loc o adunare a câtorva enoriași reformați. Aceștia s-au adunat în fața Bisericii Reformate în semn de solidaritate cu pastorul lor, pe care ierarhii cultului hotărâseră să-l mute la o altă parohie din Mineu, în județul Sălaj. Enoriașii își exprimau dezacordul față de hotărârea înalților ierarhi. Lor li s-au alăturat imediat și un grup de enoriași baptiști, conduși de pastorul Petru Dugulescu.
Forțele de ordine au făcut uz de forță, atrăgând atenția trecătorilor din această zonă foarte aglomerată, strada Timotei Cipariu. Acțiunea lor a fost disproporționată și fără motiv. Încercând să-i ajute pe enoriași, trecătorii s-au expus și ei represiunii Miliției. Pe fondul stării de nemulțumire generală, cetățenii agresați s-au transformat în manifestanți. În ziua următoare aceștia s-au adunat din nou în același loc și au reluat protestul, independent și separat de pretextul din ziua precedentă. Situația pastorului nu a mai fost niciodată invocată de manifestanți. Începând cu 16 decembrie manifestarea a luat forma unei revolte, o revoluție populară. „Azi în Timișoara, mîine în toată țara”, a fost convingerea și speranța îndrăzneților locuitori ai capitalei Banatului.
În zilele de 16-19 au avut loc mai multe altercații, arestări, represalii ale armatei. Celebrul discurs al lui Ceaușescu a pus tulburările din oraș pe teama „agenturilor străine”, numindu-i pe protestatari „huligani”. Clădirea Operei a devenit un adevărat stat major al revoluționarilor iar Timișoara a fost primul oraș liber de comunism. În 19 decembrie au ieșit în stradă muncitorii de la fabricile GUBAN, UMT, ELBA și COMTIM. Pe 20 s-a constituit Frontul Democratic Român din Timișoara, care, în noaptea de 20 spre 21, a difuzat o Proclamație cu titlul „A cazut tirania!”, ce a fost citită în fața mulțimii din Piața Operei și apoi răspândită, după ce, în prealabil, a fost tiparită în română, maghiară, sârbă și germană.
Revolta antidictatorială s-a extins în principalele orașe bănățene. Timișoara a aprins focul revoltei împotriva dictaturii ceaușiste. Astfel, au început manifestații în stradă la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Deta (20 decembrie), apoi la Arad, Cugir, Caransebeș și Reșița (21 decembrie). Revolta cuprinde și Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia, Turda (21 decembrie). La Brașov a înviat spiritul din 1987. Și treptat revolta a ajuns la București, unde situația era deja tensionată. Trăind într-o mentalitate mult îndepărtată de realitate, Nicolae Ceaușescu a organizat un nou miting în fața Comitetului Central, din Piața Palatului, după modelul celui din august 1968, când a condamnat invadarea Cehoslovaciei, căpătând o popularitate neegalată în lunga sa „domnie” de aproape un pătrar de veac. Mitingul din 21 decembrie a fost practic începutul sfârșitului pentru Nicolae Ceaușescu și regimul de la București. Totul a culminat cu răsturnarea regimului în 22 decembrie, prin celebra fugă cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central. Prinderea lor, judecarea într-un simulacru de proces și executarea la 25 decembrie, a pus capăt regimului dictatorial național-socialist.
Revoluția din Decembrie 1989 a fost unul dintre momentele cruciale ale istoriei României postbelice, un subiect rămas încă deschis dezbaterilor. Dar, fără acest moment, nu am avea România de astăzi, cu bune și rele.
Drd. Bogdan Emanuel Răduț
Istoric
Un om, o țară, fără istorie, este fără identitate! (citat). Sincere felicitări!