În comunitățile românești din Kucevo și Svilajnac din Serbia, au fost, în perioada 31 mai – 2 iunie, zile de sărbătoare, de gândire și simțire românească. În timp ce la Kucevo s-a lansat proiectul coordonat de doamna Nona Iorga „Cursuri de limba română, cu elemente românești de cultură și civilizație”, la Svilajnac s-a desfășurat o nouă activitate a proiectului coordonat de prof. Dalia Cârstea, inspector școlar IȘJ Olt, intitulat Proiect de educație pentru valori „De la Timok la Tisa și la Nistru”.
În sala Primăriei din Svilajnac, s-au reunit peste 150 de români din Serbia, Republica Moldova, Ucraina și, bineînțeles, România. Deschiderea a făcut-o, cum era firesc, reprezentantul primăriei, viceprimarul Mișa Marinkovic, cel care, în puține și calde cuvinte sârbești, a spus: „Îmi face plăcere să vă salut în numele Primăriei și al meu personal. Apreciez colaborarea între popoarele sârb și roman și doresc ca rezultatul acestei colaborări să fie cât mai bun.”
Au urmat reprezentanți ai asociațiilor partenere, implicate în proiect, din Serbia, Republica Moldova, Ucraina, și România.
ZIVOSLAV LAZIC, vicepreședinte al Uniunii Românilor din Serbia:
FĂRĂ O SECUNDĂ DE ISTORIE
„Ce diferență este între frații din România și cei din Valea Timokului, din Serbia? Suntem frați, de la o mumă și de la un tată. Dar unii au rămas în sat, fără școală, fără învățătură, iar ceilalți au terminat școala și au mers mai departe. Potrivit legendei Mumei Pădurii, unii dintre frați au fost lăsați în pădure și pădurea a avut grijă de ei, adică de noi. Și am rămas vii, pentru că ne-am păstrat graiul. Pentru că atunci când se pierde graiul, se pierde un popor. Vii suntem cât se aude graiul în limba română. Unii dintre noi, fără mama, fără tata, am fost adoptați, asimilați. Foarte puțini au scăpat din pădure și au văzut că există o Țară Mamă, care are grijă de ei. Ceilalți, fără școală, fără învățătură, fără o secundă de istorie, normal că sunt pierduți. Au rămas încă în pădure. Dar noi trebuie să fim înțelegători, să avem răbdare noi cu noi. Trebuie să facem un pod între România și Serbia, dar noi nu vrem să fim sub pod.”
Zivoslav Lazic atrage atenția că sunt încă probleme și pericole. „În pădure, a ajuns apă mare. Sunt inundații. Din această situație putem ieși doar dacă facem o cetate, ca să nu ne înecăm. Trebuie să păstrăm limba. Nu este altă cale. Fără limbă, nu există identitate. De aceea, fără limbă, la școală, nu se mai poate rămâne. Atât se ține un popor cât se ține limba. În anii 70-80, nu știam limba sârbă, până nu am mers la școală. Pentru că acasă vorbeam numai limba română. Dar, la școală, nicio secundă nu am învățat limba maternă. De aceea, trebuie să ne înțelegem cei care știm cu cei care nu știu că sunt români. Să-i ajutăm pe cei care nu știu ce îs. Pentru că n-au de unde să știe. Iar noi, cei care știm limba română, să vorbim deschis. Să avem răbdare și înțelegere, pentru că numai uniți rămânem neadoptați, neasimilați. Atât ține un popor cât ține limba. Când se gată limba, poporul este mort. Limba este identitate.”
DALIA CÂRSTEA:
ATÂTA VREME CÂT UN POPOR ÎȘI VA PĂSTRA ISTORIA ÎN MINTEA ȘI SUFLETUL COPIILOR, VA IZBĂVI!
„Am venit aici însoțită de 38 de colegi. Am venit cu mare drag pentru a desfășura această activitate, pentru a sta de vorbă cu dumneavoastră, toți cei care doriți să vorbiți românește, toți cei care spuneți cu sufletul, cu mintea, că sunteți români și punct… Scopul acestui proiect este întâlnirea românilor de lângă granițele României. România are granițe stabilite politic. Granițe clare, cunoscute de toată lumea. Însă, din punct de vedere al poporului roman, al etniei românești, românii sunt răspândiți în interiorul granițelor, cât și în afara lor. Că unii au rămas în afara granițelor, așa a fost să fie istoria. Însă noi considerăm că nu trebuie să uităm asta. Nu trebuie să uităm obiceiurile, tradițiile, cultura, indiferent între ce granițe trăim. Acest proiect l-am intitulat Proiect de educație pentru valori, pentru că se adresează copiilor, pentru că sunt implicați copiii, și este firesc să fie așa. Copiii trebuie să cunoască situația și să facă mai mult… Dar noi adulții avem datoria să le spunem adevărul, să le spunem că sunt români, că au strămoși români și că asta vor rămâne toată viața. Este o datorie a noastră, a tuturor, pentru a păstra viitorul poporului roman, însăși existența lui…Suntem obligați moral să ne păstrăm limba, să ne cunoaștem obiceiurile, tradițiile și să transmitem copiilor adevărul istoric, iar ei să-l ducă mai departe. Atâta vreme cât un popor își păstrează istoria în mintea și sufletul copiilor, va izbăvi peste timp. Prin copii. În aceste zile suntem aici, în mijlocul comunității românești din Serbia. În această vară, copii și profesori, de aici din Serbia, din Republica Moldova, din Ucraina și, bineînțeles, România, se vor reuni în tabăra de vară a elevilor, de la Mălaia, județul Vâlcea, România. Apoi, în toamnă, ne vom vedea, cu toții, în Ucraina.”
SÎRGHIE ELENA, PROFESOR DE ISTORIE, CNRG SLATINA:
SĂ RECUPERĂM SECUNDA DE ISTORIE!
„Aș vrea să vă spun că mă bucur nespus, că ne aflăm astăzi aici toți cei care gândim și simțim românește, indiferent că venim de la Nord și Sud de Dunăre, că venim de peste Prut sau de peste Tisa. Pentru asta, trebuie să-i mulțumim doamnei inspector Dalia Cârstea, care a făcut tot posibilul să fim astăzi, aici, împreună. Și aș mai vrea să-l asigur pe Zivoslav Lazic și pe toți prietenii noștri români din Serbia că vom face tot ce este posibil să recuperăm acea secundă de istorie, pe care n-au avut-o niciodată. Am să vă prezint câteva poeme din volumul „Glonțul restaurației”, semnat de Dumitru Sârghie-Mitif, ce se dorește a fi o reflecție, o oglindă a vieții sociale și politice a României de astăzi.
„Coboară Tu, din ceruri, Crist,/ Tu, Doamne-al fiilor mei triști, / Și spune-ne că mai exiști, /Și-ntreabă-mă de mai exist!” (Rugăciunea unui vlah)
„Sunt român: cânt la fluier și liră, / Bat pe la inimi de lut fără uși, / Plâng: „Sărutul” lăsat de Brâncuși / Se scuipă… nimic nu ne miră!” (Rondel românesc)
„Până nu vor fi izgoniți rușii de la Putere, / Nicio punte nu se va construi, / Nicio nădejde nu va prinde contur, / Nicio speranță nu va înflori, / Nimic!” (Puntea)
„În codri ‘nalți de aur, s-aud din nou topoare, / Care lovesc un neam la rădăcină… / O, Basarabie – prinos de Spirit și Transfigurare, / Logos și Lacrimă, Rost și Lumină… / Gură de Rai și sublimă durere, / Mistuire de sine, Nădejde și Har, / Leagăn de aur, cu sânge și miere, / Câini fioroși hămăiesc din nou la hotar… (Imn basarabean)
SVEZDANA STANOJEVIC, PROFESOARĂ DE LIMBA ROMÂNĂ, ÎN SATUL MELNIȚA, SERBIA:
ÎN LIMBA ĂLOR BĂTRÂNI!
„Mă bucur să am onoarea de a fi astăzi cu colegii din România, pentru prima dată, în Svilajnac. În satul Melnița, copiii nu prea știu să vorbească românește. Să scrie nici atât… Eu am învățat să vorbesc românește și mă simt, totuși, ca un copil de grădiniță care n-a reușit, pe deplin, nici să citească, nici să scrie cum trebuie. De aceea, este mare dorința mea, ca elevii mei, copiii mei să poată vorbi și scrie în limba ălor bătrâni, a bunicilor și străbunicilor lor. De aceea, eu mă ocup și cu promovarea obiceiurilor care se păstrează numai în limba română.”
În continuare, Svezdana a demonstrat acest lucru, prezentând un film despre obiceiul pomenirii morților, realizat integral în limba română. Apoi, două eleve ale Svezdanei au prezentat, într-o străveche limbă românească, vorbită la Sud de Dunăre, zicale și zicători, care sunt asemănătoare celor de la Nordul Dunării, semn că, demult, cândva, Dunărea nu era hotar: «Trebuie să ai ceva în gură, înainte să auzi cucul. Dacă te spurcă cucul, o să cucăi și o să-ți fie somn toată vara.» «Trebuie să mănânci ceva în fiecare dimineață, până să auzi privighetoarea.» «Dacă te spurcă privighetoarea, nu dormi tot anul, cum nu doarme privighetoarea, pentru a-și păzi cuibul.” «Pupăza care nu a pupat, din curul meu a mâncat.» «Cum merge floarea-soarelui după soare, așa să meargă iubitul meu după mine.»”
VICTOR ALEXEEV, ministru secretar de stat, în Ministerul Românilor de Pretutindeni:
SPER CĂ TOATE DORINȚELE VOASTRE SE VOR ÎMPLINI!
„Vă salut și sper că toate dorințele voastre se vor împlini. Am găsit aici, la Svilajnac, o deschidere totală din partea autorităților sârbești. Avem încredere că și comunitățile românești din Serbia vor beneficia de un sprijin consistent din partea autorităților. Am adus, pentru doamna profesoară de limba română, Svezdana Stanojevic, Atlasul Geografic editat de Ministerul Românilor de Pretutindeni, un atlas ce cuprinde toate comunitățile istorice din împrejurimile României.”
VIOREL DOLHA, președintele Asociației Generale a Învățătorilor din România:
E UN MIRACOL CĂ MAI SUNT AICI ROMÂNI!
„Eu am crezut că cei din Olt sau din Vrancea, necunoscând nicio stăpânire, neștiind ce e jugul pe grumaz, precum știu cei din Basarabia, Bucovina și Transilvania, nu au suflet să înțeleagă situația fraților de pe lângă granițe. M-am înșelat… De aceea, vă rog să-i aplaudați. Cât privește filmul Svezdanei, despre obiceiuri, trebuie să știți că oamenii ăștia de aici n-au avut ceva mai elevat decât aceste obiceiuri și zicale, cum sunt cele cu privighetoarea sau cucul. N-au avut un Eminescu. Aici, nimenea, niciodată, n-a vorbit, n-a scris, n-a învățat la școală în limba română. E un miracol că mai sunt aici români. Eu zic că-s bun român. Dar dacă n-aș ști un poet român, dacă n-aș ști vreo faptă de istorie a unui voievod roman…dacă n-aș ști nimic de bine de neamul meu, ci numai baba prin curte să zică ceva, într-o limbă care îi de rușine, ca un stigmat…atunci cum m-aș mai considera roman? În spațiul public, nu s-a folosit limba română, în Biserică sau Școală nici atât. Singurul moment de cultură, în limba română, aici, în această zonă, au fost cântecele, rugăciunile astea, îngânate în limba română. Asta este cultura ce s-a putut produce, ce s-a putut face, fără școală. De aceea, sfânt, pentru ei, a fost „așa cum a zis baba.” Trebuie să-i ajutăm pe cei de aici să poată să învețe românește… Profesorii și-au luat curaj ca să-I învețe pe copii limba română… Nu se știe, însă, că sunt tabere în care se învață limba română, împotriva tuturor obstrucțiilor.”
MARIA PILIGACH, reprezentanta Asociației Cadrelor Didactice de Etnie română din Ucraina:
PENTRU MINE LIMBA ÎN CARE ROSTESC RUGĂCIUNEA … ESTE LIMBA ROMÂNĂ!
„Îmi place nespuns de plăcut să mă aflu aici, unde se cântă și se simte românește. Sunt româncă. Am absolvit liceul în limba română. Sunt nespus de impresionată de ceea ce se întâmplă aici. Mi-a încălzit sufletul. Dorința cea mai mare este de a păstra ceea ce ne-a dăruit bunul Dumnezeu și anume limba pe care o vorbim. Cred că, oricâte limbi ai fi cunoscut, cinci-zece, limba cea mai apropiată sufletului este limba în care rostești rugăciunea față de Dumnezeu. Pentru mine, limba în care rostesc rugăciunea de dimineață și de seară este limba română. Și când spui „dacă”, te gândești la Eminescu. Și dacă ramuri bat în geam…” Și dacă este greu, dragi prieteni din Serbia, să nu ne pierdem speranța. Și vă asigur și pe voi, frați și surori, că situația asta, care face să vă doară sufletul acum, se va rezolva. Mulțumesc românilor pentru frumoasele emoții.”
DIANA SOLCOTOVIC, PROF. DE LIMBA ROMÂNĂ, DIN SERBIA DE RĂSĂRIT:
RUSALIILE SUNT SĂRBĂTORI ROMÂNEȘTI!
„Sunt născută în România. În 1990, m-am căsătorit și am rămas în Serbia. Kladovo aste singurul loc din Serbia de Răsărit, unde există ore de limba română în școli, unde se predă de aproape șase ani limba română. Am constatat că a te naște în România nu înseamnă automat că ești patriot. Când m-am stabilit la Kladovo, atunci am devenit patrioată. Întrucât toți din jurul meu erau mândri că erau sârbi. Nimic altceva nu exista, aici, decât națiunea sârbă. În acel moment, mi-am dat seama că trebuie să fim mândri de ceea ce suntem. Țara, patria capătă alte valențe, când mergi în altă parte. Greșeala cea mai mare pe care am putea să o facem ar fi să nu spunem cu mândrie că suntem români. Cum îți dai seama că cineva, în jurul tău, nu este sârb? Fiind și profesoară de limba franceză, mă adresez copiilor cu… bonsoir. Atunci, aproape de fiecare dată, găsesc un copil care spune: „Dar baba, acasă, spune, bună sara!” Există diferență mare între naționalitate și cetățenie. A te naște în Serbia sau în România nu-ți dă automat statutul de sârb sau român. Poți fi român din Serbia sau sârb din România. Este o onoare să-ți respecți naționalitatea. Dovezi ce nu pot fi contestate sunt scoase la lumină prin cercetare. Dacă pe la nunți, botezuri mai există elemente sârbești, înmormântările, pomenile au rămas românești. Cum își leagănă, cum își ceartă mama copilul? În ce limbă? În limba sufletului, în limba română! Și atunci, ce naționalitate ești? Sârbă? Statul sârb a căutat pe toate căile să asimileze sărbătorile, obiceiurile…
La Congresul Etnologilor, au venit cu propunerea ca Rusaliile să fie patentate, recunoscute ca sărbători sârbești. Ori, sunt documente de la Duboka, de la 1567, în care se vede clar că Rusaliile sunt sărbători românești, cântecele și descântecele sunt românești. Ritualurile „de trecere”, indiferent de regim, sunt românești. Am scris o lucrare de doctorat pe această temă. În arhivele sârbești, dacă reușești să intri, găsești dovezi incontestabile ale naționalității române din această zonă. Sunt șase ani de când predau limba română, dar anul acesta s-ar putea să fie ultimul. Presiunile sunt foarte mari. Din păcate, colegii mei, învățători, profesori, diriginți, care au făcut facultatea în România, cu burse acordate de Statul Român, fac presiuni asupra părinților să nu-și înscrie copiii la limba română. Nu înțelegem pentru ce le dă Statul Român burse. Este o rușine că vin la terminarea studiilor și scuipă pe România. Este un lucru absolut umilitor.”
DANIELA CUMANISCHI, REPREZENTANTA ASOCIAȚIEI GENERALE A ÎNVĂȚĂTORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA MOLDOVA
SUNTEM DACI NEMURITORI
„Vin de la porțile de Nord ale Republicii Moldova… Mă mândresc cu faptul că sunt româncă. Sunt fiica României. Am crescut în Republica Moldova, dar n-am învățat în limba română. Dar am făcut liceul și facultatea în România. Tot ceea ce sunt datorez statului roman. „De la daci să-nveți trăirea/ De la daci să-nveți să mori, / Vai de țara ce nu-și are,/ Dacii ei nemuritori.” Suntem daci nemuritori, din Republica Moldova, din România, români din Serbia, toți cei care gândim și iubim românește. Să vă spun și eu povestea Basarabiei… A fost frumoasa Ileana Cosânzeana – Basarabia. S-a cununat cu Făt-Frumos, România, dar într-o zi a venit balaurul cel cu șapte capete, nesătul de pământuri, și a răpit-o. Basarabia a plâns multă vreme. A așteptat, a suferit. Acum, însă, e păcat că mulți dintre basarabenii noștri au ajuns să se îndrăgostească de călău. Îndrăgesc balaurul. Dar, credeți-mă că sunt și români, basarabeni adevărați, care nu au uitat că noi avem o patrie-Mamă. Că suntem o idee, un suflet, un gând, o inimă. Prin venele noastre curge sângele dacilor. Trăiască dacii! Trăiască românii de pretutindeni! Și acum un cântec din partea Basarabiei…Să ridicăm, noi, Tricolorul sus,/ Așa ne-a spus poetul, așa ne-a spus, / În jurul unei pâini să ne-adunăm, / Și pentru țară toți să ne rugăm.”
CĂTĂLIN LĂUDAT, PREOT ROMÂN DIN SERBIA:
ROMÂNI UITAȚI, PIERDUȚI!
„Am venit din România, pentru a fi aici cu românii uitați, pierduți din această zonă. Am răspuns dorinței acestora de a se ruga în limba română, de a se boteza, cununa, înmormânta în limba română. Limba în care s-au născut. Am venit să fim alături la bucurie și la tristețe. De obicei, sufletul, și inima omului nu pot fi schimbate, nu pot fi forțate să gândească în altă limbă. Dar, din păcate, sunt și din cei care și-au schimbat inima. Sunt români veniți din România în Serbia, ca să lucreze, și spun că sunt sârbi. Au uitat de unde au venit, au uitat limba română. Noi, preoții, căutăm să fim în mijlocul oamenilor. Așa e rânduiala firii. Iată, Bunul DUMNEZEU a fost astăzi cu noi și a cântat cu noi, în limba românească. Așa să ne-ajute Dumnezeu!”
ANTA ZURCONU, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI ROMÂNILOR „PODUL LUI TRAIAN”
LIMBA ROMÂNĂ NU POATE NIMENI SĂ O TAIE
„Un prieten a scris această carte, cu titlul «Au vrut limba să ne-o taie». Dar limba română nu poate să ne-o taie. Să dăm această carte românilor din România, din Republica Moldova, Ucraina, ca să o pună în Bibliotecă. Că aici nu avem nicio șansă.”
ZIVA MOMIROVIC, PREȘEDINTELE ASOCIAȚIEI ROMÂNI ÎMPREUNĂ
ROMÂNI DORNICI SĂ SE VADĂ, SĂ SE ÎNTÂLNEASCĂ CU FRAȚII LOR
„Astăzi, aici, s-a desfășurat un proiect început cu Inspectoratul Școlar Olt… Am avut oaspeți din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia de Răsărit. Niciodată, în zona Moraviei, nu s-a mai realizat așa ceva. Sala plină, peste 150 de persoane, arată că aici sunt români dornici să se vadă, să se întâlnească cu frații lor.”
Elena SÎRGHIE
