După ce potoli orătăniile de prin ogradă, Aneta intră în casă. Mai întâi își scutură galoșii de zăpadă, pe prispă. În sfârșit ninsese în iarna asta care era pe sfârșite. Chiar îi fusese dor să mai simtă, ca în copilărie, gerul lipindu-i nările. Păși apoi în antreu și după ce-și dădu jos broboada neagră și un rând de fuste, intră în odaia de la drum, hotărâtă să se răstoarne puțin, cum zicea ea, adică să se odihnească. Copiii erau la serviciu, nepoții la școală.
Așa că după ce porni televizorul se așeză pe pat ușor ghemuită și cu brațele sub cap, pe perină. Vrând să asculte ceva muzică populară, dădu când pe Etno, când pe Favorit. Nu știu însă cum făcu încât, la un moment dat, se trezi pe un post de știri. Ochii îi căzură pe marginea ecranului unde scria alb pe albastru că Trump și Putin vor să facă un „deal”. Întâi crezu că nu vede bine. Așa că se îndreptă stând bine în șezut, își șterse ochelarii și privi mai atent. Constată că nu greșise. Așa scria „deal”. E drept că acest cuvânt era scris între niște săgeți dar ce mai conta. Vorba aceea „deal scrie, deal se citește”.
Doamne, maică, asta ce o mai însemna?, se întristă dintr-o dată femeia. „Dă când să înțeleg așa bine ăștia doi?”. Aneta învățase pe pielea ei că nimic bun nu poate veni vreodată de la ruși. Cât îi privește pe americani, îi așteptase toată tinerețea: „Las’ că vin ei americanii”, speraseră toți românii. Și până la urmă chiar veniseră. E drept după vreo 50 de ani, parcă ar fi venit pe jos. În sfârșit Ceașcă plecase… pe lumea cealaltă. Ei își recăpătaseră libertatea… Ba, își luaseră și pământurile înapoi. Da, acu’, ce-o mai veni peste ei? Cum să facă ăl de la Apus un deal cu ăl de la Răsărit? Și, mai ales, unde, mai precis? Sigur, în România având în vedere că mai făcuseră americanii „ceva dă apărare” pe la Deveselu…
Și cum se frământa ea așa, dându-se de ceasul morții, un gând o străfulgeră și îi dădu fiori pe șira spinării „Dacă l-or face la ea în grădină?” Ar fi chiar o tragedie! Adică, ea să nu mai vadă apa Iminogului și cine o trece încolo și încoace? Apoi, dacă o fi înalt, că doar nu or face ei vreun lucru de mântuială, și la cât de important o fi, sigur vor bâzâii avioanele zi și noapte. S-a zis cu liniștea ei… De unde mai venise și nenorocirea asta? Auzise ea că Tramp ăsta nu e prea sănătos la cap… Oricum, ea nu-l suporta așa… ca figură, cum își țuguia buzele și-și pițigăia glasul, când vorbea, de ziceai că îl strânge cineva de c—e. De la celălalt, de la Răsărit, nu mai avea de mult nicio speranță. Se obișnuise cu el. Încă era tânără și în putere, când Putin venise la conducerea Măreței Rusii. Așa că, e clar că n-are cum să iasă ceva bun cu dealul ăsta, când se înțeleg doi nebuni. Nu degeaba visa ea, de la o vreme, numai câini negri fioroși și ape tulburi.
În starea asta de surescitare, cu mâinile în șold, în mijlocul camerei o găsi Răducu, nepotul ei cel mare, când veni de la școală.
– Săru’ mâna, Mamaie, zise el voios. Dându-și seama că ea nu reacționează, adică să-i răspundă la salut își lăsă, încet, ghiozdanul lângă ușă și se apropie de ea, luând-o ușor de braț, parcă nevrând să o trezească, brusc, din hipnoză.
– Săru’ mâna!, zise el din nou. Ce ai? Ce s-a întâmplat? și gânduri negre începură să i se perinde, deja prin cap.
– Maică, zise Aneta cu un glas grav, de ziceai că urma să spună cine a murit. Și, fără să-și ridice privirea spre el, ea continuă: cică americanii și rușii vor să facă împreună un deal. Băiatul zâmbi neîncrezător și se uită, instinctiv, în stânga și în dreapta, așteptându-se să vadă ceva care l-ar fi putut ajuta să înțeleagă.
– Ce să facă?, întrebă el nedumerit.
– Un deal, maică, un deal…
Răducu își luă mâna de pe brațul mamaiei și zâmbind grăi:
– Și ce treabă avem noi, Mamaie?
– Măi maică, răbufni Aneta, ridicând, în sfârșit, privirea din pământ, eu îi cunosc pă ăștia… sunt parșivi rău, dă bine nu e…
– Lasă-i Mamaie în pace…
– Păi și dacă vor să facă dealu’ la noi în grădină? Loc avem, suntem aproape de Deveselu, zise femeia, aproape țipând la băiat și ștergându-și sudoarea de pe frunte.
– Măi, Mamaie, zise băiatul, dându-și seama că nu era de glumă cu suferința femeii, ia stai mata aci pe pat, liniștește-te și spune mie mai clar ce văzuși sau auziși.
– Uite, maică, uite… aci pă margine, zise Aneta arătând cu mâna tremurândă spre televizor.
Cum la televizor rulau reclame, Răducu se așeză lângă ea pe marginea patului, așteptând ca acestea să se termine și el să poată lămuri odată drama ce părea că s-a abătut asupra familiei. Când, în sfârșit, pe burtieră reapăru, scris cu litere mari: „Trump și Putin vor să facă un «deal»”, izbucni într-un râs atât de puternic, descătușător, încât se cutremură patul sub ei nu alta. Aneta se uită contrariată la el și, apucându-l ea, de data asta de braț, îl apostrofă:
– Ce ai maică, ce te-apucă?
– Mamaie… zise Răducu printre hohote de râs… Mamaie…
-Ce e?, zî odată…
– Mamaie… „deal” în engleză înseamnă, afacere, înțelegere, ha, ha, ha…
– Așa, și?, ripostă Aneta, prefăcându-se furioasă, deși se molipsise și ea de râsul băiatului, eu dă un’ să știu? Și-apoi, ăștia românește nu mai știu? Doamne ferește… După care se lăsă îmbrățișată cu toată dragostea de nepotul ei, care era deja cu un cap mai înalt decât ea, și gândind: „Noroc cu ei că știu ingleză d-asta, că noi ne-am chinuit degeaba cu rusa…!”
Elena Sîrghie
