Cred că pe noi ne-a iubit Dumnezeu cu adevărat, dacă ne-a așezat, în acest loc de pe pământ, unde avem patru anotimpuri. Altfel, nu știu cum ne-am fi descurcat cu temperamentul nostru latin, dacă ar fi trebuit să trăim doar într-o vară sau iarnă continuă.
Mie îmi plac toate anotimpurile. Găsesc ceva frumos în fiecare. Recunosc, însă, că am o slăbiciune pentru toamnă. Și nu întâmplător… Pentru că sunt născută într-o zi de început de noiembrie. Când, îmi spunea mama, era atât de cald încât, atunci când i-a venit sorocul și a mers la dispensarul din sat, ca să mă nască, era doar în bluză. O bluză frumoasă cu imprimeu de crizanteme, pe care i-o luase tată, în vară, de la târg.
Poate de aceea sunt înnebunită după crizanteme, cu toată paleta lor de culori și nuanțe. Nu mă satur să le privesc și, mai ales, să le strâng la piept, pentru a le simți, până în străfundul sufletului, mireasma. Iubesc tot ceea ce înseamnă toamnă. Ador tufănelele care, răsfirate printre frunzele uscate, așteaptă, resemnate, parcă, prima brumă. Mă fascinează coloritul frunzelor, de la verde-oliv la galben-arămiu. Cum, la cea mai ușoară adiere de vânt se desprind de ram și zboară spre pământ, așezându-se, grațios peste verdele ierbii și conturând minunatele covoare ale toamnei. Astfel, printre crengile copacilor se vede, din ce în ce mai mult cerul. Dar și zborul maiestuos al păsărilor. Redescopăr, așadar, frumusețea zborului!
Această îmbinare armonioasă de eleganță, liniște și echilibru. Într-un cuvânt, îmi place tot acest spectacol al naturii! Cred că, de aceea, mă despart tot mai greu de fiecare toamnă. Și simt nevoia să-i perpetuez existența, luându-mi în casă și imortalizând, pe pânză sau lemn, crâmpeie din frumusețea acestui anotimp. Îmi bucur astfel sufletul, până la toamna următoare.
Elena Sîrghie
