Suntem beneficiarii unei istorii prezente, în care poporul român e asistent la restaurația socialismului bolșevic și spectator la propria-i prăbușire. Obnubilată din mers, democrația indigenă e mai mult decât originală, cum și-a dorit-o comunistul Ion Iliescu, cel care are mâinile pătate de sânge: e însăși esența înșelăciunii absolute.
Aglutinată în jurul unei minciuni mare cât istoria neamului, o parte a poporului român se lasă dominată de magia statului paralel și mai puțin de „fantomaticele” personaje care-l alcătuiesc, mari consumatoare de șorici și coadă de porc, rafinamente culinare provenite din fermele nababului de la Teleorman.
Niciunul dintre cele două state, așa-zise paralele, nu se înduioșează de soarta poporului român, ambele dorind să-și conserve „dreptul” de a-l jefui, de fapt. Ambele vorbind despre securiști și Securitate, în timp ce Băsescu și Coldea, frații de cruce ai lui Dragnea și Tăriceanu, se prăpădesc de râs de precaritatea victimelor, care aplaudă și delirează, ca proasta-n târg, la discursurile lamentabile ale Vioricăi, Olguței, Gabrielei și, mai ales, la patetismul de două parale al lui Liviu. Nu mai vorbim de paranoia lui Pleșoianu…Totul pe muzica unui turnător de Securitate veritabil: Gheorghe Turda!
Drama noastră este că nu avem și nu vom avea în curând o Opoziție capabilă să oprească acest vertiginos sfârșit de țară. Drama țării noastre nu forțează simpatia nimănui, nici a Opoziției, care, la rându-i suferă de lăcomie, incultură, prostie agresivă și vanitate, dar nici simpatia Occidentului, care și-a luat mâna de pe Românica, din motive care nu mai au nevoie de explicații.
Politrucii noștri, fie cei din stânga, fie cei din …dreapta stângii, sunt niște „divinități” uzate, iar vechimea lor nu le mai asigură de mult valabilitatea.. Ne-au trebuit trei decenii ca să fim iarăși ce-am fost și mai mult decât atât: niște aplaudaci jalnici, cumpărați cu trei mici și-o bere.
În fapt, mitingurile românești sunt, pentru cei care le organizează și le stipendiază, o sursă de existență politică și, pentru participanți, o sursă de hrană. Altădată răsculații ridicau pumnii spre Cer. Astăzi, așteptând tainul, ridică doar privirile… Iartă-ne, Doamne!
Dumitru Sârghie
