ÎN CUTIA PANDOREI, A RĂMAS… SPERANȚA!
Domnule Ciobanu, din perspectiva unui fermier român, care cunoaște realitatea câmpului, nu neapărat documentele guvernamentale, cum apreciați impactul acordului UE-Mercosur asupra agriculturii românești?
Acest Acord Mercosur a împărțit și agricultorii și clasa politică în două. Din păcate, din ce pot eu să spun, nu a fost foarte bine prezentat nici de către europarlamentarii români, care au tot votat pe la Parlamentul European tot felul de decizii chipurile în favoarea protejării fermierilor europeni și fermierilor români, în special. Fermierii noștri, pe bună dreptate, absolut neinformați, sunt derutați, speriați, pentru necunoașterea corectă a acestui acord, care se tot negociază de ani de zile. Comisia Europeană și statele din Mercosur negociază, din 1999, pentru deschiderea acestei piețe sud-americane, pentru importuri și exporturi.
Fermierii români sunt speriați, deoarece avem un precedent: problema încă nerezolvată cu Ucraina. Se știe foarte bine că, pentru cauza îndreptățită, să zicem, a Ucrainei, Uniunea Europeană ne-a dat „indicații prețioase”, nouă, românilor, să deschidem granița, pentru tranzitarea cerealelor ucrainene prin patria noastră, dându-se garanții că fermierii noștri nu vor avea de suferit. Dar știm cu toții că, în ultimii 2-3 ani, ca și în prezent, traficul cu cereale din Ucraina către Uniunea Europeană și invazia acestora și pe piețele noastre au scăzut prețul cerealelor românești de la 1,2-1,3 lei/ kg, la 0.8-0,9 lei. În ciuda tuturor garanțiilor și promisiunilor politicienilor noștri… În discuțiile mele cu colegii fermieri, din Olt și din toată țara, noi cei din „brazdă”, nefiind consultați sub nicio formă asupra acestui acord și neparticipând la negocieri, cred că suntem îndreptățiți să fim supărați pe actuala conducere a statului român, în sensul că s-a grăbit să-l aprobe fără nicio expertiză. Președintele României și Ministrul de Externe, care e și ambasadorul României la Uniunea Europeană, au votat fără să aibă o consultare și fără să ne comunice toate avantajele sau dezavantajele acestui tratat.
Dacă ar fi să vorbim despre asimetria unei competiții agricole moderne, europene, se cuvine să vă întreb: cum poate concura fermierul român, obligat să respecte niște standarde europene stricte de mediu, bunăstare animală și siguranță alimentară, cu producători din statele Mercosur care nu au aceleași constrângeri? Pare o competiție structural inechitabilă…
Mai devreme, v-am dat exemplul cu Ucraina despre cum am fost afectați la preț, partea de cereale. Acum, vă dau exemplul cu Turcia, pe partea de legume. Pentru că noi suntem producători de legume în special, asociația noastră, cooperativele noastre și Oltul în special e un județ care are mulți, și foarte bine că îi are, producători de legume, care respectă standardele enunțate de dvs. De-a lungul timpului, am observat că supermarket-urile aduc importuri masive de produse din Turcia, cu care Uniunea Europeană are un tratat ceva asemănător cu Mercosur. De multe ori, acele prețuri de dumping ale produselor din Turcia ne afectează, nouă românilor, pe termen mediu, afacerile pe zona de legumicultură. Rețelele de supermarket au varianta să negocieze sau să aducă importuri din Turcia, iar producătorii din Turcia nu au aceleași constrângeri vis-à-vis de pesticide, de trasabilitatea corectă a produselor, pe care noi suntem obligați să le punem în practică. Direcția Sanitară Veterinară, Agenția Fitosanitară sunt două entități care monitorizează producția din România și din importuri, dar mai ales din România, pentru că noi facem tot felul de analize față de pesticide.
Unii atacă producătorii români, spunând că noi vindem produse, legume cu pesticide. Ei nu știu că sunt instituții ale statului român care veghează la normele europene, în această privință. Chiar acum o săptămână, am făcut la DSV două analize la varză și la salată din producția internă.
Adică aceste instituții fac tot felul de controale și e bine că le fac, ca să monitorizeze producția românească și să garanteze pentru consumatorul român că acele produse sunt corecte, nu conțin pesticide peste limitele admise.
Dar întrebarea noastră rămâne: cine va verifica, cine va monitoriza, în noul context Mercosur? Avem noi laboratoare suficiente, ca Uniune Europeană, să monitorizăm și să analizăm toate produsele care vor intra în piața europeană? Avem noi garanția că trasabilitatea produselor este cea corectă?
Foarte multor fermieri le este teamă de ceea ce se va întâmpla cu carnea… Vorbim de carnea din Argentina, care poate fi importată de o firmă din Olanda și, ulterior, să apară pe rafturile și magazinele românești, cum că e produs în UE, la un alt preț.
Pentru că toate aceste reguli, toate aceste condiții pe care noi trebuie să le îndeplinim se duc în costul produsului. Deci, pe noi, fermierii români, ca să putem scoate un produs conform legislației europene ne costă mai scump, ca să garantăm un produs de calitate și sănătos pentru consumator. Mai mult de-atât, certificările pe care suntem obligați să le avem, ca să putem să vindem în supermarketuri, sunt niște certificări foarte scumpe! Sunt firme acreditate la nivel european care vin și ne acreditează fiecare fermă în parte, că noi producem conform și acele certificări costă cel puțin 2.000 de euro pe an pentru fiecare fermă!
Și atunci, normal, că dacă din afara Uniunii Europene, din Turcia și acum Mercosur, din Brazilia, care e o țară puternică, cine garantează că noi vom fi protejați ca și consumatori, în primă fază, iar ca producători nu va fi o concurență neloială?
Pentru că vor veni, așa cum din Turcia, în ciuda distanțelor mari, legume sau produse agroalimentare din Brazilia la niște prețuri mult mai mici față de prețurile produselor românești. Și, pe termen scurt, poate consumatorul o să spună că e bine, noi cumpărăm mai ieftin, dar nu știm ce cumpărăm, nu știm ce consumăm. Iar pe termen lung, noi ca antreprenori în sectorul agricol, tragem un semnal de alarmă… În sensul că dacă 2, 3, 4, 5 ani aceste produse mai ieftine invadează piața românească, noi fermierii români vom avea o problemă în dezvoltarea fermelor românești, în atragerea de tineri să-și înceapă o nouă afacere în sectorul agricol, pentru că nu vor mai fi rentabile. Și asta ne sperie pe noi.
Pentru că aici avem două probleme! O dată, pe termen mediu și lung, securitatea alimentară a României este pusă în pericol, pentru că știm cu toții, când am avut COVID-ul ne-am speriat că s-au închis granițele, că nu mai vin produse din import și vom consuma ce găsim în România. Iar dacă noi nu ținem cont de acest aspect, pe termen lung, dacă mai apare o pandemie, un război, un cataclism și se blochează acest transfer de produse agroalimentare din alte state, România cum își va alimenta poporul? Ca să traducem pe românește, să înțeleagă cei care citesc.
Iar pe partea cealaltă, ce facem cu satul românesc? Satul românesc nu trăiește din multe alte afaceri decât din zona la agricolă, în special, pentru că așa este și așa a fost și așa trebuie să fie… Automat ne punem și noi niște semne de întrebare… Pe cine va afecta acest parteneriat? Suntem noi protejați pe termen mediu și lung? Trebuie să fim atenți la politicile pe care le vom construi în prezent și în viitor, să salvăm și fermierul, dar și satul românesc, pentru că e o entitate pe care noi suntem obligați să o ducem mai departe: viața în satul românesc! Fermierul român riscă să se transforme într-un simplu furnizor marginal, într-o piață invadată de produse mai ieftine, dar mai puțin controlate…
Cum interpretați decizia Guvernului României de a susține sau semna acest plan: ca pe un act de loialitate europeană sau ca pe o cedare de suveranitate agricolă? A avut România vreo negociere reală privind clauze de protecție pentru fermierii autohtoni sau a acceptat un acord „la pachet”?
Am văzut că ministrul Agriculturii nu a fost nici consultat, nici nu a fost de acord cu acest proiect… Și-au asumat președintele Nicușor Dan și doamna ministru de Externe să reprezinte România și să dea Ok-ul în numele Statului Român. Din punctul meu de vedere, mi se pare că prea repede au cedat și au spus Da! Eu nu cred că ei sunt cei mai mari specialiști pentru a-și da cu părerea și de a vota în numele Statului Român, fără o consultare cu cei care se pricep în acest domeniu. N-au avut nicio discuție în guvern, așa am înțeles de la domnul ministru Barbu!
Poate era nevoie o discuție și o consultare în Parlamentul României, pentru că Parlamentul legiferează… Reprezentanții noștri în Parlament, senatorii și deputații pot da o decizie în numele nostru, o decizie de anvergura aceasta. Neconsultarea asta duce la aceste multe întrebări? Sună ca o cedare de suveranitate…
Din experiența dvs., care ați lucrat, cândva, în interiorul Ministerului Agriculturii, credeți că agricultura românească este tratată ca un sector strategic sau ca o monedă de schimb diplomatic?
Să știți că atunci când am avut miniștri ai agriculturii care simțeau românește, trăiau românește și iubeau poporul ăsta, am avut politici coerente pe zona de agricultură! Din păcate, în ultima perioadă, această coaliție de guvernare, cu care ne-am procopsit de anul trecut, nu știu dacă mai ține cont de nevoile și de problemele agriculturii și ale satului românesc!
Tot discutăm de anumite programe de modernizare a satului românesc. Foarte bine, băgăm apă, băgăm canal, poate băgăm și gaze, pentru că avem nevoie de asemenea investiții! Dar, în ultima perioadă, de cel puțin un an de zile, foarte greu se mișcă lucrurile… Nu văd politici pe partea de agricultură. Ce faci cu un sat dotat cu apă, canal și gaze, dacă e nelocuit? Dacă nu ai perspectiva unui viitor…
Agricultura e ramura fundamentală care dă viitorul satului românesc, cu obiceiuri, cu datini, cu oameni harnici și frumoși moral. Ce facem, unde ne ducem cu datinile, cu tradițiile românești, care trebuie păstrate, trebuie cunoscute de către copii și de către tineri? Unde poți să faci o vacanță plăcută, în copilărie, unde poți să respiri și să mănânci cât mai sănătos, dacă nu într-un sat viu românesc?
Vorbeați de diplomație și „monedă de schimb diplomatic”. Să știți că Franța n-a semnat acest acord și datorită presiunii pe care fermierii au făcut-o și o fac zi de zi! Pentru că astăzi, acum când discutăm (marți, 20. 01. 2026), la Strasbourg e un mare miting. Și avem și noi peste 200 de fermieri plecați, să reprezinte fermierii din România! Organizațiile mari ale României sunt prezente, în acest moment, la Strasbourg, la acest miting mare. E un miting care trage un semnal de alarmă că fermierii din Europa nu sunt de acord cu acest tratat. Și nu au fost convinși că acele garanții, pe care le-au tot prezentat unii și alții, politicienii români de la Guvern și europarlamentari, dar și politicieni străini, în frunte cu Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, vor fi reale. Securitatea alimentară a Europei și a României trebuie să fie garantată, apoi, semnăm, dacă e cazul, pentru Mercosur!
Cum vedeți viitorul agriculturii românești, în acest context care poate sau nu accelera dispariția fermierului român tradițional? Că tot ați vorbit de tradiție…
Sunt foarte multe semne de întrebare! Noi, la momentul acesta, avem posibilitatea să accesăm (dau un exemplu), două măsuri de finanțare pentru ferma mică și tinerii fermieri din România! În urma unor discuții, pe care le-am avut cu câțiva fermieri, toți puneau aceeași întrebare: mai merită să investim în ferme, în condițiile în care vom fi invadați de marfă ieftină și noi nu vom mai avea o afacere din munca noastră și vom intra în faliment, fiind în imposibilitatea de a ne putea vinde produsele la un preț competitiv? De ce să investim? Chiar au început să apară aceste întrebări… Și foarte greu le combatem noi cei care ne ocupăm de partea asta de consiliere, informare, consultanță… Pentru că nu avem argumente…
Dacă ați fi astăzi consilierul Ministrului Agriculturii, ați fi recomandat semnarea acestui acord?
Nu aș semna! În condițiile actuale, necunoscând foarte bine ce se află în spatele acestui acord și cine câștigă? Câștigă industria chimică, industria auto, spun ei… Cine pierde? Pierde agricultura, spunem noi, cei care-o practicăm. Nu aș semna sau nu aș recomanda semnarea acestui acord, dacă punem în pericol ce am spus mai devreme: atât siguranța alimentară europeană, pe termen mediu și lung, cât și satul românesc, în special. Pe termen mediu și lung, s-ar putea ca acest acord, pentru România, să fie unul foarte nociv!
În acest sens, ce i-ați spune unui tânăr fermier român? I-ați spune că are un viitor sau că trebuie să se pregătească pentru o reorientare?
În Cutia Pandorei, a rămas Speranța… Eu aș merge tot pe Speranță, aceea că orice s-ar întâmpla și noi, alături de reprezentanții noștri politici, vom găsi soluții să nu intrăm în colaps. Ar fi cea mai mare nenorocire ca agricultura României să aibă de suferit, încă o dată în plus față de ce suferă la acest moment, chiar dacă ei ne promit nouă subvenții, ne promit sprijin financiar… Asociația noastră își va continua politica de a susține tinerii fermieri și de a-i încuraja să investească, pentru că viața în satul românesc nu va putea continua decât cu ajutorul sectorul agricol. Noi ne-am făcut o datorie din acest lucru, pe termen lung, să salvăm ce mai putem salva, să mai continuăm ce mai putem continua, să mai finanțăm ce mai putem finanța, pe zona de agricultură, în zona rurală, pentru că e un lucru foarte important și foarte frumos…
A consemnat Dumitru Sîrghie
