Miercuri, 19 februarie 2025, s-au împlinit 149 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, artistul-filosof care a transformat piatra, lemnul și bronzul în forme esențiale ale spiritului uman. Despre el s-a scris și s-a vorbit mult – de către istorici ai artei, critici și moraliști – încât a-l evoca devine, într-un fel, un exercițiu de smerenie. Asemenea lui Eminescu sau Arghezi, Brâncuși este o coloană de lumină în cultura română, iar apropierea de gândurile sale presupune nu doar admirație, ci și o profundă introspecție.
Printre darurile sale către umanitate nu sunt doar sculpturile, ci și cugetările sale, cristaline și tăioase, condensate în aforisme de o luciditate copleșitoare. „Când o societate nu se mai cunoaște sau amestecă binele cu răul, ea se află deja pe povârnișul pierzaniei”, avertiza Brâncuși. Cuvinte care ar trebui să răsune în conștiința celor ce ne conduc astăzi. Căci, iată, el propune și o soluție: „Toate dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor.” Ne place să invocăm sloganuri precum „Unitate în diversitate”, dar realitatea românească pare mai degrabă o unitate în diversiune.
Brâncuși nu a fost doar un vizionar al formei, ci și un fin observator al lumii sociale. „Politica este ocupația tuturora. Politicienii sunt o calamitate bugetivoră sau un rău necesar”, afirma el, subliniind un adevăr incomod. Din păcate, mulți dintre ai noștri au ales să fie mai degrabă povară decât slujitori ai binelui comun. Și tot el, cu un sarcasm blând, nota: „Rege sau cerșetor, ești tot una în fața Eternității.” Diferența, însă, o face urmele lăsate în conștiința lumii.
Într-o societate dominată de superficialitate, artistul din Hobița ne lasă un avertisment de o actualitate sfâșietoare: „Există o diferență între inteligență și deșteptăciune. Eu îi ador pe inteligenți, însă îi detest pe deștepți, căci ei sunt giruete, în bătaia vânturilor.” Câți dintre cei care ne conduc sunt cu adevărat inteligenți și câți doar oportuniști iscusiți?
Brâncuși își pune o întrebare esențială: „Există un cod civil, un cod penal și chiar un cod comercial. De ce nu am avea și un cod etic?” Răspunsul este, probabil, prea incomod pentru cei ce jonglează cu legile și morala, în timpurile noastre. Într-o lume în care titlurile academice se obțin pe căi oculte, cum ar suna, azi, oare: „Ministrul Cutare a absolvit cu Magna Cum Laude Facultatea de Morală a Universității București?” Din păcate, realitatea ne oferă personaje care au diplome, dar nu și cunoaștere.
Un aforism de o claritate imbatabilă ar trebui să fie lecție obligatorie pentru cei ce visează la măriri nemeritate: „Să creezi ca un Demiurg, să poruncești ca un Rege, să muncești ca un Sclav.” Și încă unul, de luat aminte pentru cei ce se închină la false valori: „Ar trebui să ne aplecăm înaintea inteligenței și a meritelor. Din nefericire, ne înclinăm cu toții la vițelul de aur și îngenunchem în fața scaunului cu bani.”
Brâncuși nu este doar sculptorul formelor perfecte, ci și al gândurilor limpezi. El ne-a lăsat un cod al demnității și al autenticității, un reper pentru cei care vor să vadă dincolo de efemer. „Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.” Câți dintre cei ce ne conduc acum au curajul să privească dincolo de interesul imediat, dincolo de jocurile mărunte ale puterii? Câți sunt dispuși să clădească în loc să dărâme?
Într-o Românie rătăcită între promisiuni și deziluzii, vocea lui Brâncuși rămâne un ecou necesar. El nu doar că a sculptat materia, ci a cioplit, prin cuvinte, un ideal. Ne rămâne doar să-l urmăm.
Dumitru Sîrghie
