Ca alegător, de la Revoluție încoace, cu o singură excepție, am votat dreapta politică, reprezentată în epocă de PNȚCD și PNL, în variantele în care s-au prezentat alegătorilor aceste două formațiuni istorice. Ca ziarist, însă, m-am situat întotdeauna în Opoziție față de formulele politice aflate la Putere, indiferent de culoarea acestora. De asemenea, n-am înghițit niciodată gogoașa lui Traian Băsescu, aceea că PDL ar fi un partid de dreapta, mai ales în perioada cât acest partid a fost sub controlul Cotrocenilor.
Excepția sus-pomenită s-a întâmplat în anul 2000, atunci când am fost nevoit să aleg între doi dihori atei: Ion Iliescu și Vadim Tudor! L-am ales pe Iliescu, precum au procedat chiar unele dintre cele mai cunoscute figuri anticomuniste, între care și Ana Blandiana ori Doina Cornea, urmărind principiul răului cel mai mic.
Am jubilat, atunci când Băsescu l-a trimis pe Năstase să-i cumpere țigări ca, mai apoi, să-mi strepezească dinții de atâta rău cât a putut face Băsescu contra românilor. Și atunci, am scris cu patimă împotriva lui Băsescu, provocând mânia politrucilor din PD Olt, care au migrat apoi în PSD.
Paradoxal, am trecut iar de partea marinarului, atunci când Ponta și Antonescu, eludând orice regulă a democrației, au utilizat tehnicile loviturii de stat. Dacă nu mă credeți, citiți cartea lui Curzio Malaparte, „Tehnica loviturii de stat”, prima carte apărută în Europa împotriva lui Hitler!
De atunci și până în prezent, am fost nevoit să mă poziționez de partea lui Traian Băsescu, în ciuda tuturor derapajelor sale, considerând că e singurul om politic din România, care se poate bate cu „ciuma roșie” a urmașilor lui Ceaușescu, Iliescu și Năstase. Acest lucru nu era prea departe de adevăr, luând în calcul și părerea cancelariilor euroatlantice, care au atras și atrag atenția „democrației originale” practicate de regimul USL.
Dornic de dreptate și adevăr (ca orice visător) și, mai ales, scârbit de practicile televiziunilor securistice, finanțate de Ghiță și de Motanul Felix, n-am mai luat în calcul metodele neortodoxe și tehnicile subversive, practicate de însuși Băsescu și camarila sa, pentru a-și păstra la rându-le supremația. Redevenisem ziaristul de opoziție de altădată… Scriam oarecum poticnit, dar (credeam eu) în sensul democratic și obiectiv, atât de necesar în lupta cu glonțul restaurației pe care l-a tras PSD, în disprețul legilor morale și ale statului de drept.
Mai mult, în naivitatea mea debordantă, am pus umărul la constituirea Fundației „Mișcarea Populară” din Olt, crezând în vorba prefăcută a unor foști pedeliști care au promis că vor face un partid nou, ca soarele sfânt de pe cer… Uitasem că, atunci când am avut prima întâlnire cu șeful Mișcării Populare, profesorul Marian Preda (pe care-l cunoscusem cu ani în urmă), mi-a spus de la obraz: „Numirea liderului, la Olt, ne aparține!” Și asta, după ce eu îi spusesem că nucleul Mișcării de la Olt e pregătit să-și aleagă, democratic, un lider.
După cum vedeți, nici marele sociolog, sfetnicul lui Traian Băsescu, n-avea chef de democrație… Am plecat din Mișcarea Populară, atunci când am constatat că aceasta este invadată de oamenii lui Vâlcov și sprijinită, pe față, de organele de presă pe care acesta le stipendiază. Am curaj să fac pariu, pe o sticlă de wischey veritabil, că Vâlcov, cu toți curlingăii săi, marca „Daniel Bărbulescu”, va trece la PMP, imediat ce USL se va duce dracului…
Ca ziarist, am trecut și peste imixtiunile lui Vâlcov în PMP Olt (lucru de care nu cred că d-na Udrea e străină), sperând (ca român și simpatizant al dreptei), în ideea unificării, în jurul PDL, a acestor stele căzătoare, care se numesc PMP, FC, PNȚCD (aripa Pavelescu), IRL, etc. N-a fost să fie, însă! Cu gurița Elenei Udrea, Băsescu își atacă propriul partid (PDL), procedând la racolări și cumpărări de parlamentari, după modelul consacrat al PDSR-ului de odinioară…
În timp ce PDL se străduiește să reziste loviturilor date pe la spate de Traian Băsescu, nenăscutul Tomac dispare din peisaj, iar Elena Udrea face valuri-valuri ca să ne prostească în față, etalându-și „moralitatea, generozitatea, cinstea și onoarea”, și crezând că memoria noastră, în privința „funeriilor” de care s-a înconjurat, este deja vindecată.
Nu știu cum va evolua PMP (și aici mă refer la PMP Central), cu atâția oportuniști, mincinoși, semidocți și cântăreți de manele, dar când aud un ziarist, pe numele său de nerod, Cristi Călugăru, ce ne spune că „PMP este viitorul care se anunță flamboiant și spumos”, inima îmi tresaltă de bucurie. În tot acest timp, rațiunea îmi spune că partidul d-nei Udrea face parte dintre acele detașamente de futilitate publică, care țin de la culesul porumbului până la tăiatul cocenilor…
Dumitru Sârghie
Disolutia autoritatii
Atunci cand ziaristul Mitica isi face “Mea Culpa” recapata “verbul” inconfundabil care l-a consacrat … poate e prea tarziu … pentru cititorul de rand, …. pentru ziarist … pentru PMP …. sau pentru TOTI! … cu bune cu rele trebuie sa mergem inainte dar directia de inainte in sistem 3D (Ponta – Antonescu – Basescu) este foarte … ambigua. Si mai e ceva, daca istoria ne invata ceva atunci acel lucru este urmatorul: poporul acesta a putut fi condus doar de conducatori cu “paractici” extreme: Tepes – teapa, Stefan cel Mare – intransigent si arogant, Mihai Viteazu – prea increzator in sine si cateodata prea naiv, Ceausescu – un taran incult sprijinit de o armata de batausi(securitatea) … si nu in ultimul rand Basescu – un marinar pungas, chior, parca desprins din personajul Gollum al lui J.R.R. Tolkien (Stapanul inelului)…. CE URMEAZA?