A vorbi despre ecologie în Slatina este echivalent cu a fi singur, în câmp deschis, în bătaia puștii. Ecologia a fost și a rămas un cuvânt abstract pentru autoritățile noastre politice și administrative, iar instituțiile responsabile cu păstrarea unui mediu curat, precum și cu tragerea la răspunderea a celor care încalcă flagrant normele de mediu impuse de legislația europeană, se învârt în jurul cozii și chițăie ca șoarecii pe lângă bucata de cașcaval, cea pe care infractorii o câștigă, călcând voios pe legile în vigoare.
Procedează așa nu din neștiință, ci tocmai pentru a-și păstra scaunele ocupate prin același veșnic algoritm politic, care ne-a adus orașul, județul și țara în sapă de lemn. Poliția, fie locală, fie națională, ca și jandarmeria, asistă neputincioasă la fărădelegile de mediu, care – la noi, în Slatina – se comit pe bandă rulantă, fiindcă – nu-i așa? – cum să intri în gura lupului și să scapi apoi teafăr?
De ani buni încoace, halda ecologică de la Satu Nou continuă să exercite asupra multor instituții și indivizi (oameni de rând, săraci, oameni de afaceri, cămătari, politruci, gangsteri, golani etc.) o fascinație și o atracție teribile, devenind un El Dorado autohton, pentru deșeurile feroase și neferoase îngropate acolo, în anii socialismului luminos.
Din datele pe care le deținem (confirmate și de specialiștii de prim rang din board-ul companiei Alro Slatina), această haldă a fost ecologizată chiar de Alro Slatina și dată spre administrare primăriei legendarului nostru oraș. Ce trebuia să facă autoritățile municipale cu acest cadou? Să pună pază și să conserve acest obiectiv, care ține de sănătatea noastră de toate zilele…
Din păcate, halda respectivă a fost concesionată de către Primăria Slatina, în urmă cu trei ani, unei firme din București, căreia i s-a dat (colac peste pupăză) și un acord de explorare, din partea Agenției pentru Protecția Mediului Olt. Măcar n-a fost concesionată unor românași de-ai noștri din Slatina, „ca să mânâncă și gura lor ceva”. Atenție, când spui EXPLORARE însemnă că poți lua de acolo, din acel sol afectat, anumite probe, pentru a constata dacă poți să redai acea suprafață agriculturii, ori să o pui în valoare într-un alt scop de înaltă protecție a mediului. Așa cum ar fi, bunăoară, să pui gazon și să faci un parc de toată frumusețea…
„Explorare nu însemnă exploatare a minereurilor de acolo”, ne-a spus Gheorghe Neacșa, șeful Gărzii de Mediu din județul nostru. „Ca să exploatezi, îți trebuie o autorizație de la agenție, însă – după știința mea – într-o haldă deja ecologizată sunt interzise oricare alte intervenții…”, a continuat acesta.
Cu toate aceste interdicții stipulate de lege, ieri dimineață, halda respectivă a fost invadată de trupe de comando, specializate în decopertare, comandate de un domn oacheș, foarte mulțumit la chip și la trup, care a coborât, maiestuos, dintr-un SUV, marca WV Touareg. Acesta, intrigat de prezența noastră acolo, a asmuțit „poporul” flămând pe noi. Mai, mai să ne spargă camera foto, obligându-ne, prin amenințări, să ștergem pozele pe care le făcusem. Domnul respectiv ne-a mai fluturat și niște hârtii prin fața ochilor, încercând să ne demonstreze că are dreptul, dat de autoritățile slătinene, să exploateze această haldă.
Repetăm. În primul rând, această haldă, deja ecologizată de SC Alro SA, nu trebuia concesionată nimănui. E interzis prin lege… Cine și de ce a făcut-o va trebui să dea explicații. În al doilea rând, acordul de mediu pentru explorare nu trebuia acordat. Iar dacă, totuși, a fost acordat, acesta nu ține loc de autorizație de exploatare. Ori tocmai asta făceau ieri trupele sus-pomenite, dotate cu excavator și târnăcoape.
Atât Poliția Locală, cât și Jandarmeria au îngâimat ceva de genul: „Domnilor, totul e în regulă, oamenii aceștia au documente legale pentru ceea ce fac!” Agenția de Mediu Olt ne-a dat un răspuns ceva mai calificat, din care am înțeles clar că proprietarul firmei bucureștene n-are dreptul să exploateze minereurile din haldă, fiindcă, așa cum spune senatorul Darius Vâlcov , “și locuitorii Oltului au dreptul la sănătate…”
Pe parcursul zilei de ieri, am înregistrat, totuși, și un fapt pozitiv. Anume: intervenția primarului Minel Prina, care a pus capăt nelegiuirii ce se comitea în cartierul Satul Nou, sub supravegherea organelor de ordine, trimițându-i pe „căutătorii de aur” înapoi la București. Pentru moment, măcar! Fiindcă, se știe, ei se întorc periodic să-și ia „dreptul” din pământ, un drept pe care îl repartizează judicios în mai multe direcții…
Sperăm ca d-l Prina, primarul nostru de toate zilele și nopțile, să nu aibă vreo problemă, pentru că a îndrăznit să aplice legea. Ar fi păcat!
Vom reveni cu amănunte concrete despre istoria și subteranele acestei afaceri!
LINIA ÎNTÂI