Prefer tristeții simțul aventurii
Și-nfulec des miracolul de-a fi,
Iar când îmi simt amurgu-n cerul gurii,
Amaru-nghit și fac din noapte zi.
Sublimul dor de tine-i la-ndemână,
E-o dulce melodie, cu irizări de flaut,
Iubito-mi ești departe, peste mână,
Dar nu-mi reprim deliciul să te caut.
Privind la tine, eu alung neliniști,
Călcăm cărări de taină, ca niște pelerini,
Căci ne iubim dogmatic peste miriști
Și-amirosim parfumul sălbaticilor crini.
Năucă, Providența ne reazvârle-n lume,
Să ne-ntrebăm, căiți, a câta oară
Redevenim banali și fără nume,
În târgul unde viața se măsoară.
De-aceea, când amurgu-n cerul gurii
Îmi taie din miracolul de-a fi,
Prefer tristeții simțul aventurii,
Amaru-nghit și fac din noapte zi.
Dumitru Sârghie
