AcasăPoemul de duminicăDoamne, cât miroase-a Tată-n Univers!

Doamne, cât miroase-a Tată-n Univers!

Adie zefirul, vânt faustian
Și-mi animă sufletul-nsudit,
N-am mai fost pe-acasă de un an,
Dorul meu de Tată s-a-nmiit.

Calc cărarea înspre țintirim,
Flori de mac stau sânge-n calea mea,
„– Existăm și după ce murim!”,
Mă anunță-n tril o turturea.

Lângă crucea tatii, ca un ciob de stea,
Arde-o lumânare tremurând,
A fost mama înaintea mea,
Să-l anunțe c-o să vin curând…

Și să-i spunăgheorghe ca să nu mă certe,
Pentru felul meu de-a mă purta,
În acele tinereți demente,
Când credeam că lumea-i doar a mea.

Preabunule Tată, iartă-mă, te rog,
Astăzi, pentru tine, am un singur vers,
Vers pe care-ndată eu ți-l las zălog:
„Doamne, cât miroase-a Tată-n Univers!”

                                                       Dumitru Sârghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments