Trăim de atâta timp împreună și am fost alături și la bine, dar – mai ales – la greu. Ne-am împărtășit unii altora bucuriile și ne-am ajutat reciproc, atunci când am avut probleme. Am participat întotdeauna, prin votul nostru cinstit, la treburile județului, alegându-ne democratic conducătorii, pe care i-am dorit noi, cei mulți.
La începutul lunii următoare (2 noiembrie), suntem chemați să ne exprimăm votul pentru președintele României. Așa cum am procedat întotdeauna, în astfel de momente electorale, eu vă îndemn la o campanie civilizată, o campanie a arătării faptelor fiecărui candidat în parte, o campanie din care să scoatem definitiv vorba goală.
Partidul Social Democrat, cel pe care eu îl reprezint la nivelul comunei Fălcoiu, a dat și dă dovadă de viziune și de unitate, dar – mai ales – de o aplecare deosebită spre comunitățile rurale și spre viața noastră și a copiilor noștri.
Programul, mesajul și strategia electorală ale partidului nostru au o idee clar conturată: faptul că acela care-i dă votul lui Victor Ponta știe pentru ce i-l dă. Adică, pentru ducerea dreptății în această țară până la capăt. Pentru desăvârșirea ideii de alternativă la putere, o alternativă social-democrată, care s-a dovedit până acum a fi una viabilă, având nevoie de un șef de stat precum Victor Ponta. D-l Ponta a fost și este promotorul schimbărilor politice fundamentale din România actuală.
Partidul nostru, având în frunte pe Victor Ponta, a demonstrat că știe să câștige alegerile, dar știe să și guverneze, venind cu soluții clare pentru îmbunătățirea vieții românilor. Nu numai că a combătut toate măsurile nedrepte ale guvernării lui Traian Băsescu, dar a știut să ofere românilor o democrație echilibrată, bazată pe o stângă democrată și europeană, capabilă să pună capăt dreptei abuzive a lui Traian Băsescu, cea care a guvernat împotriva românilor. Votul nostru se îndreaptă în direcția ideii a ceea ce va face Victor Ponta pentru români, după ce Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni.
Referitor la adversarii politici ai PSD din comuna noastră, noi îi așteptăm să se comporte la fel de civilizat, eu fiind primarul tuturor cetățenilor din Fălcoiu, nu numai al pesediștilor. De altfel, așa cum știți, relațiile noastre cu Opoziția au fost întotdeauna dintre cele mai corecte.
Și noi, dar și adversarii noștri politici, vom avea un președinte de țară adevărat, care ne va reprezenta cu cinste și care va reda onoarea României în ochii Cancelariilor Occidentale.
Această schimbare va duce la o bună guvernare, la eficiență economică și echitate socială, la o anume prosperitate pentru cei mulți și la o protecție a celor care au nevoie de ceilalți. Votați Victor Ponta!
Primarul comunei Fălcoiu, Ing. Alexandru Petrișor
oare cine este dobitocul ce se ascunde sub numele de ilascuu?
Vai! Ce art.! Nu ma pot opri din plans! Maine ma duc la sectia de votare si voi sta acolo pana pe 2 noiembrie! Cum sa ratez sa nu -l fut in gura pe Ponta!Dar, ma intreb?O mai exista psd si Ponta pana pe 2 noiembrie? Ptr ca eu vad ca e coada la DNA, ca la promotie la tigai!DEH! ZIC!