AcasăCulturăDumitru Sârghie-Mitif și poezia pamflet care va dăinui

Dumitru Sârghie-Mitif și poezia pamflet care va dăinui

Am primit cartea „Glonțul restaurației”, Editura Arena Artelor, cuprinzătoare, 240 de pagini, poezie care place și convinge. Cartea „Glonțul restaurației” dovedește că autorul, Dumitru Sârghie Mitif, este poet adevărat, de reală valoare. S-a neglijat el însuși, dedicându-se cu prioritate jurnalisticii. Un poet a cărui voce este adesea estompată de pasiunea pentru știrile zilei, deși poezia răzbate pretutindeni în acest volum: „Omu-i umbră în văzduh – respirație și duh!”

Glonțul restaurației este chiar chipul zilelor pe care le trăim, ivit în cele mai multe poezii de inspirație politică, numite „Cântec de jale”, „Oare e de-ajuns?”, „Deșert beat de ireparabil” și atâtea altele. Poezie de valoare cu tematică actuală, Dumitru Sârghie-Mitif asemuindu-se unui Octavian Goga, poet al suferinței colective. O evanghelie a prezentului, dacă se poate spune așa, numind o carte de inspirație sacră, de creație neobosită, dreaptă și transpusă în episoade tragice pe fond, reluate adesea în cele mai neșteptate ipostaze, secțiuni ale vieții timpului nostru. Cartea nu este ordonată pe secțiuni, cu subtitluri, cum se obișnuiește, dimpotrivă, se revarsă ca un roman-fluviu, ne subjugă cu o tematică lirică reflexivă, cu vibrație patriotică, nobilă, care îi face cinste.

Autorul ne îndeamnă să medităm asupra vieții de astăzi,  pe care o caracterizează poetic din cele mai felurite unghiuri, ne deschide ochii (precum Mihai Eminescu în cunoscuta poezie „Ai noștri tineri”) asupra nulităților care devin idoli pe la televiziuni neștiute și ele, saltimbanci cărora „li se scurge rima din bocanci”, iar versul le este incult, fiindcă „marii poeți au dispărut demult!” (Vezi „Rondelul rimei din bocanci”) Un poem pamflet copleșitor este „Minciuna”. „Minciuna se rotește pretutindeni, / În zi de Paști și-n Ziua de Armindeni, / Nu ține cont de clasa socială, / Minciuna e o crimă și o boală, / La ea de-a pururi, noi avem acces, / (…) Minciuna e omniprezentă-n viață”. O tristețe ușor de explicat se așterne după ce citim fie și câteva pagini din această carte magistrală, care vine să caracterizeze un poet contemporan de excepție. Acestei note pesimiste îi aparține poezia „Viața” cu metafore tulburătoare, pentru ca în final să explodeze: „Ne îmbată, Doamne, cu un vin pelin / Și ne pune-n brațe flori de dinamită, / Să zburăm în spațiu, preț de o clipită, / Transformă-ne-n sfânta frunză de măslin!”

Autorul este un patriot luptător, nesfiindu-se să ia în răspăr nume ale unor oameni politici cunoscuți, de natură negativă, desigur. Se reține suflul dominant al ideii naționale, vibrația patriotică de nivel înalt, tensiunea dramatică și chemarea la rezistență în fața mizeriei pe care o pune în evidență, iar vibrația de care vorbeam se simte în cele mai frumoase, demne de reținut poezii.

De remarcat mai mulți psalmi, poeziile intitulate „Rugăciune” sau „Invocație” sunt simple reculegeri ale poetului, căutare de sine, dezvăluie unul dintre puținii poeți contemporani care se identifică cu patria: „Coboară Tu, din ceruri, Christ, / Tu, Doamne-ai fiilor mei triști, / Și spune-ne că mai exiști, / Și-ntreabă-mă de mai exist!” ( „Rugăciunea unui Vlah”). Autorul nu se sfiește chiar să publice în aceeași carte vreo trei poezii intitulate simplu și măreț: „Țara mea”, deși constată că „Aici Cultura naște incultură”. „Patria-i făcută scrum, / Plânge, tristă, România!”

Sau: „Mamă, de-aș veni acum Acasă, / Știu, Acasă, alt exil m-așteaptă, / Schimb înstrăinarea c-o angoasă, / Și cobor în hău cu înc-o treaptă!”

Și totuși poetul anunță la orizont o geană de lumină: „Cântă cucu-n piuă, ceața-i în destine, / Va veni o vreme când ți-o fi mai bine”. „Nu vrem clemență și nici minuni, / Doar un petic de cer de dreptate, / pentru poporul acesta fluid…”

Cartea include, fără să renunțe definitiv la tristețea cauzată de vremurile potrivnice, câteva poeme închinate lui Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Panait Istrati, Constantin Brâncuși, artistei Stela Popescu, tenorului Antonius Nicolescu și poetei Corina Dașoveanu.

Dumitru Sârghie Mitif stăpânește ca nimeni altul prozodia, se mișcă liber în formele poetice clasice și în poezia versului alb, liber de încifrări, slobodă simțindu-se cu adevărat ideea, încărcătura emoțională, dialogul cu sine, pilduitor. Parodică în mare parte, cartea de poezie „Glonțul restaurației” transmite un mesaj stenic. Este evidentă o unitate de vederi între poetul Dumitru Sârghie Mitif și gazetarul Dumitru Sârghie Mitif, directorul fondator al cotidianului Linia Întâi din Slatina. O scriere impresionantă, expresie a talentului și competenței. Este o creație la înalt nivel, aparținând unui cărturar adevărat, născut iar nu făcut! Recomand cu bucurie o carte demnă de calificativul artă, o creație care va rămâne cu siguranță în istoria literaturii române. Bun venit, poete!

Ambasador Constantin Lupeanu
Valea Brazilor, iunie 2021

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments