Închiderea stagiunii cu numărul 30 a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea a avut loc luni pe 23 iunie a.c. A fost un eveniment de o eleganță aparte, ce a adus în prim-plan o punte de armonie între două scene muzicale aparent separate dar legate în esență artistică: concertul romantic pentru un instrument (pian) și orchestră și coruri celebre din marile opere și operete italiene.
Programul serii a debutat cu una dintre cele mai emblematice creații ale romantismului muzical – Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră în do minor, op. 18 de Serghei Rahmaninov, în interpretarea de excepție a pianistului Boldizsár Csíky. Cu o sensibilitate aparte și o virtuozitate impecabilă pianistul Boldizsár Csíky Jr. a ridicat la propriu ștacheta emoțională a serii de luni 23 iunie. Artistul cu o carieră impresionantă, este cunoscut pentru excelența interpretărilor sale dar și pentru activitatea sa pedagogică la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj – Napoca. Concertul nr. 2 de Rahmaninov a fost creat în perioadă de criză personală a compozitorului și reflectă o trăire interioară intensă, transpusă într-un limbaj muzical grandios, în care dialogul dintre pian și orchestră se dezvoltă ca o luptă între vulnerabilitate și reziliență.
Interesant este cum este expusă această tensiune emoțională, lirismul intens și dramatismul specific compozitorului Serghei Rahmaninov și-a găsindu-și un ecou perfect în selecția operistică ce a urmat. Fragmentele din ”La forza del destino”, ”Nabucco” și ”Aida” de Giuseppe Verdi, precum și Intermezzo-ul din „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, par să continue firul narativ emoțional într-un alt registru sonor: vocea colectivă a umanității, exprimată prin cor și orchestră.
Maestrul Gheorghe Costin, unul din cei mai experimentați dirijori ai momentului, a reușit cu brio să mențină o unitate estetică între aceste două lumi: cea introspectivă, subiectivă a concertului pentru pian și cea dramatică, exteriorizată, a teatrului liric. De exemplu, temele recurente din concert – iubirea pierdută, speranța reînnoită, forța interioară – pot fi regăsite sub alte forme în corul sclavilor din Nabucco, unde dorul de libertate capătă valențe colective. Sau, în dramatismul uverturii din „La forza del destino”, este evidențiată tema destinului care joacă același rol inexorabil ca în temele lui Serghei Rachmaninov.
Corul Euphonia, pregătit în prealabil de Marian Stroe, a adus o coeziune sonoră care a îmbogățit întregul recital operistic, oferind o contrapondere interesantă între solo-ul pianistic de la începutul serii și partea a doua a programului. Putem afirma plastic că, dacă pianul lui Rahmaninov a vorbit în numele sufletului rănit, corul a exprimat vocea comunității care își găsește forța în unitate. O apreciere deosebită se cuvine și pentru intervenția solistică a sopranei Monica Valentina Scurtu. Prezența ei în cadrul corului se face remarcata pentru prestanța și atitudinea muzicală de calitate pe care le-a etalat în rolul Santuzzei din „Cavaleria Rusticană”.
Gestul dirijorului Gheorghe Costin de a-l invita pe scenă, la finalul concertului, pe dirijorul corului Marian Stroe este un semn de respect artistic și o recunoaștere a colaborării esențiale dintre orchestră și cor. În lumea muzicii clasice, astfel de gesturi au o încărcătură simbolică aparte: ele exprimă nu doar mulțumire, ci și faptul că interpretarea a fost rezultatul unui efort colectiv armonizat la cel mai înalt nivel.
În concluzie, această seara a fost mai mult decât o simplă încheiere de stagiune: a fost un dialog artistic între introspecția romantismului rus și explozia pasională a operei italiene. Prin alegerea inspirată a repertoriului și coerența interpretativă a tuturor artiștilor implicați, evenimentul a devenit un adevărat eseu muzical despre condiția umană – între suferință și speranță, între destin și dorință.
Cristian Ovidiu Dinică
