AcasăEditorialEdi Ciocăzanu a fost ucis politic de propriul lui ideal

Edi Ciocăzanu a fost ucis politic de propriul lui ideal

Ecourile cu privire la ejectarea insalubră din PSD a primarului de Caracal, Eduard Ciocăzanu, s-au stins repede. Presa de partid și de stat a județului Olt a pus și de data aceasta batista pe țambal…

Până și ultimul tractorist, cu armata făcută la Canal, și-a dat seama că bietul Ciocă a fost o victimă a luptelor subterane economico-financiare dintre pesedistoizii Darius Vâlcov și Dan Ciocan.

Se știe că firmele prin care Darius Vâlcov a ușurat județul Olt de câteva milioane de euro au „operat” și pe teritoriul Caracalului, tărâm de legendă, față de care frații Ciocan nutreau sentimente exclusiviste de-a pururi. Ei și-au dorit ca tot ce suflă în vechiul târg al Romanaților, ca și în împrejurimi, „râul, ramul”, să stea doar sub umbrela lor atomico-administrativă. Iar Dan Ciocan, acest Hommo Erectus al Nomenklaturii cripto-comuniste din Olt, s-a dorit a fi infailibil, inamovibil, intangibil.

Din păcate pentru lăcomia sa și a familiei sale (vezi doar cele 490 miliarde de lei vechi, pentru întreținerea drumurilor județene, până în 2017), Darius Vâlcov a fost mai iute de mână. Profitând de faptul că Edi Ciocăzanu – un tip lipsit de personalitate – preferă să se scarpine cu unghiile altora, șiretul Vâlcov l-a anexat, l-a învățat pe acesta cum să se îmbrace, cum să vadă lumea din cluburile selecte ale marilor capitale europene, ce înseamnă hainele de firmă, care costă cât 50 de pensii ale unui fost profesor de limba română, l-a instruit cum se agață gagicile de fițe și cum se beau băuturile fine, pe malul Senei, pe Rin și pe Ron, pe Don și pe Volga și – de ce nu? – pe malurile îndepărtatului Mississippi.

Neputând fi la nesfârșit slugă la doi stăpâni, primarul Caracalului a ales să-l slujească doar pe Vâlcov, cel care i-a fost și șef de campanie (cea mai murdară și mai scumpă campanie din întreaga istorie a Romanaților), îndepărtându-se de Ciocan, adevăratul lui părinte spiritual, școlit – vai! – până la genunchiul broaștei.

Imaginați-vă ura patologică a lui Ciocan față de Vâlcov, dar – mai ales – față de Edi Ciocăzanu, care – până să-l scoată în lume – fusese un ilustru anonim ce tăia curentul oamenilor săraci, incapabili să-și achite la timp facturile la CEZ

Sub pulpana lui Darius Vâlcov, ajuns – între timp – ministrul Finanțelor, fiind, deci, și membru în CSAT, Edi Ciocăzanu jubila, păsându-i prea puțin de răzbunarea grobianului Dan Ciocan. O răzbunare care – iată – a venit exact după ce Darius Vâlcov a ajuns în ghearele justiției, nevoit fiind să dea socoteală pentru marile tunuri financiare pe care – culmea coincidenței – le-a săvârșit și sub paravanul unor firme care s-au manifestat fraudulos și pe teritoriul vechii capitale a Romanaților.

Motivele puerile de excludere din PSD a lui Ciocăzanu, cele pe care le-a invocat ștabul de la Rotunda, Dan Ciocan, sunt legate – chipurile – de „comunicarea deficitară a lui Ciocăzanu cu membri de partid și cu cetățenii”, precum și „insuficienta implicare a edilului în respectarea angajamentelor față de electorat”.

Cât de ipocrit și de fariseu poți să fii ca să invoci asemenea motive? Cât de mișel poți să fii și câte fețe poți să ai, ca să retractezi subit ceea ce spuneai ieri, anume că marele iluminator Edi Ciocăzanu a revoluționat Caracalul, prin tot ceea ce a făcut, de când și-a pus curul pe fotoliul de primar al Caracalului? Cât de mult l-ai urât pe Vâlcov, ca să te răzbuni pe amărâtul de Ciocăzanu? Și el proaspăt îndrăgostit și cu casă nouă…

Răspundem tot noi la aceste întrebări: știm că, dacă te cheamă Dan Ciocan, poți să fii și ipocrit și duplicitar și, mai ales, poți să-ți urăști sau să-ți iubești camarazii, cu care ai dus lupte politice „grele”, în funcție strict de contribuția lor la adăugarea a cât mai multor zerouri în coada sumelor fabuloase din conturile firmelor controlate de tine, nabab devenit peste noapte, care ai contribuit decisiv, alături de camarila ta financiară, la decăderea județului Olt.

Ne întrebăm ce măsuri va lua Dan Ciocan, atunci când n-o să-i mai placă de ochii lui Paul Stănescu… Poate de aceea, actuala conducere interimară a PSD Olt ar trebui să analizeze cu atenția mărită greșelile politice ale lui Edi Ciocăzanu și să infirme decizia luată de Ciocan, măcar pentru a arăta lumii că PSD Olt mai există și că un partid, cu istoria lui „glorioasă”, nu poate sta la mâna unui individ, care n-a produs pentru colegiul pe care-l conduce decât pagubă și mătreață.

În caz contrar, prostia în PSD Olt se lățește, nedreptatea strigă la cer, iar minciuna și impostura Ciocanului cauzează, aproape zilnic, seisme și inundații, care fac din fostul partid al lui Paul Stănescu un zero cât roata din spate a Tractorului U650.

Dumitru Sârghie

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments