La 18 februarie, acum o sută de ani – 2 martie, pe calendarul nou – trecea la cele veșnice o femeie excepțională prin naștere, prin educație, prin talent, prin pasiune, prin atitudine, prin caracter, Regina Elisabeta a României. Un film documentar, realizat de d-na Marilena Rotaru, va fi difuzat, în aceeași seară, la TVR2 în jurul orei 19.00. O filă de istorie prea puțin cunoscută, prea ades eludată, un model de conduită de viață reprezentat de această complexă personalitate.
Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut într-o familie princiară, de Wied, la 16/29 decembrie 1843, în castelul Monrepos din Neuwied. A primit o educație pe măsura destinului care i se pregătea, de consoartă a prințului Eduard al Marii Britanii: de la cinci ani cânta la pian, cunoștea mai multe limbi străine: engleză franceză, italiană, rusă, suedeză, latină și greacă. Învățase să recite din Corneille, Racine, Moliere, Shakespeare, cunoștea sistemele filosofice ale lui Kant și Fichte, dar și principiile desenului și ale picturii. Dar, în 1869, se căsătorește cu Carol I de Hohenzollern, care va deveni Regele Carol I al României, iar în 1877, cu prilejul războiului de independență purtat de români împotriva turcilor, dă întreaga măsură a abnegației sale, organizând în spatele frontului adevărate spitale de campanie, care i-au adus binemeritatul nume de „mama răniților”.
Protectoarea artelor și artiștilor, poeți sau muzicieni deopotrivă, Regina-Poetă, cunoscută în întreaga Europă sub pseudonimul Carmen Sylva, a lăsat în urmă o moștenire literară impresionantă de peste 50 de volume, dintre care 20 cuprindeau versuri. S-a stins din viată la 18 februarie 1916, în urma unei pneumonii, la doi ani după moartea lui Carol I. Toată averea și-a lăsat-o prin testament celor 20 de societăți de binefacere pe care le-a patronat, dintre care așezământul pentru nevăzători „Vatra Luminoasă” mai ființează și astăzi. La moartea ei, în fața Camerei și, mai apoi, a Senatului, în ședința solemnă a Parlamentului, I. I. C. Brătianu, primul-ministru, rostea:
„Domnilor deputați, am jalnica datorie să aduc la cunoștința d-voastră încetarea din viață a M.S. Regina Elisabeta prima noastră regină, scumpa și vrednica tovarășă a regelui întemeietor, văduva lui nemângâiată, care și-a sfârșit zilele în neîncetata muncă de binefacere și care nu cunoștea suferința altora fără a-i încerca alinarea. Tânără când a încălzit la soarele României sufletul Ei, pătruns de orice era frumos și inima ei deschisă la orice simțire generoasă, regina Elisabeta ne părăsește, lăsând țara întreagă cuprinsă de adevărată durere și plină de o recunoștință vie, pe care generațiile viitoare o vor transmite împreună cu amintirea veșnică a întemeietorilor regatului.” (ziarul „Acțiunea”, 20 febr. 1916)
A fost înmormântată la Curtea de Argeș, alături de soțul său, Carol I, și de Maria, fiica lor, răpusă de scarlatină, în 1874. Monarhiștii olteni îi cinstesc memoria prin inițierea, în colaborare cu Biblioteca Județeană a Clubului Carmen Sylva – club de lectură, fantezie și visare și prin continuarea Concursului de creație literară și plastică„ Suveranele României – exemplu de abnegație pentru întregul popor” – ediția a treia.
Cristina Bacicu-Botez
