În cei aproape zece ani de când Klaus Werner Iohannis ocupă fotoliul prezidențial, România a cunoscut o degradare profundă a încrederii în instituțiile statului, marcată de o gestionare superficială și, în multe momente, complet dezinteresată cu privire la problemele esențiale.
Regimul Iohannis a fost adesea descris ca fiind dominat de incompetență și de o „epidemie” de corupție, care pare să fi infectat o bună parte din structurile politice și administrative, indiferent de culoarea lor politică, mai ales sub steagul guvernării nefirești PSD-PNL. Sub pretextul „reformei”, enunțate de cel mai inutil și prăpăstios președinte postdecembrist, în realitate s-au consolidat cercuri dubioase de influență și s-au perpetuat atitudini ce par să sfideze in integrum voința electoratului.
Iohannis, caracterizat de poetul Mircea Dinescu, la o dezbatere televizată (culmea, vicleanul Dinescu făcând parte din echipa lui Ciucă, care aspiră la președinție), drept „un dulap săsesc fără sertare”, a demonstrat o detașare și o nesimțire vizibile față de toate provocările zilnice cu care se confruntă românii. Vizitele internaționale dese și luxul prezidențial, precum și megalomania celui dintâi „trântor” național, la care se adaugă planurile sale pentru un palat de milioane de euro, ticluite, ce-i drept, cu știrea fratelui mai mare, PSD, sunt toate percepute ca simboluri ale unei administrații rupte de realitate, o administrație catastrofală, preocupată mai mult de imagine decât de reforme autentice.
În concluzie, regimul Iohannis va rămâne cunoscut nu doar pentru corupția tolerată, dar și pentru lipsa de acțiune în fața acestor abateri grave. Mulți dintre apropiații „plăvanului” au rămas „nevaccinați” împotriva incompetenței și a corupției, acesta menținând în funcții indivizi asupra cărora planează suspiciuni de plagiat, de corupție crasă, și, cu vârf și îndesat, de lipsă de profesionalism. Această “epidemie” a lăsat o amprentă dureroasă asupra României, făcând necesară o schimbare drastică în viziunea și calitatea liderilor săi.
Cu siguranță adevărații liberali, dacă mai sunt, vor încerca să fugă de el, ca dracul de tămâie… Va fi prea târziu, însă!
DUMITRU SÎRGHIE
