AcasăOpiniiEROII NOȘTRI, TINERI

EROII NOȘTRI, TINERI

După evenimentele istorice din luna decembrie 1989, ca sarcină de serviciu, câteva luni am păstrat legătura cu familiile eroilor din județul Olt. Aceste dialoguri  dureroase erau niște momente foarte triste sau mai precis, cumplite. Nu existau și nici nu vor exista vreodată monede de recompensă pentru viețile retezate;  și nici cuvinte de consolare pentru suferințele celor rămași.

Atunci îi știam pe toți, inclusiv localitățile de domiciliu, și, îmi însușisem un minim de elemente biografice acumulate din discuțiile purtate cu părinții, rudele sau  prietenii lor. Acum, după aproximativ 36 de ani, constat cu mâhnire că se instalează uitarea.

Azi, am trecut întâmplător prin fața Casei de Cultură a Tineretului din Slatina, unde se mai află încă o cruce din lemn, pentru a cinsti memoria acestor eroi. Jos, la baza crucii, vecină cu pământul care i-a înghițit, este o placă din marmură cu identitatea lor. Din păcate, nu la toți li se odihnesc oasele în pământul natal. În acest sens, ca argument precizez faptul că, prin luna februarie 1990, subsemnatul împreună cu prefectul acelui timp ne-am deplasat în localitatea Traianu. Aici, am participat la obiceiurile creștinești de înmormântare a eroului SILVIU MOTOHAN (împușcat la Timișoara, apoi ars în crematoriu, și, cenușa aruncată la canal). Nu a fost coborât în groapă Silviu, ci un tron echipat cu hainele lui dragi, bine tămâiate și udate cu lacrimi.

Sunt amintiri și emoții care favorizează să germineze neuitarea acestor TINERI EROI. Slăvit să le fie numele în veci!

Alte comentarii n-ar fi agreate. Multe lucruri au rămas nespuse, dar, se văd consecințele.

(Un gând pios pentru meșterul împătimit al lemnului, Gheorghe Tănase din Corbu, deoarece crucea  pe care a lucrat-o ne amintește de jertfa acelor suflete tinere).

Dorel Nedelea

2 COMENTARII

  1. Da ,este foarte trist.. Istoria și Eroii noștri nu trebuie uitate nici o clipă , să empatizam și să avem mare respect pentru ei, fără de care foarte multe lucruri ar fi rămas așa neschimbate…
    Este păcat să ne bucurăm când alții își riscă viata și să uităm repede că
    le suntem datori.
    Slavă Eroilor noștri !

  2. Sunt semnificative momentele evocate,din perioada acelor vremuri comemorative,pentru toți romanii de pretutindeni și ca atare,va bucurați de toată stima și respectul meu, vis-a-vis de sentimentele nobile,pe care le nutriti,fata de eroii neamului romanesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments