Viorica Dăncilă, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate, va conduce delegația OFSD care și-a început vizita în China miercuri, 5 aprilie a.c., la invitația Federației Naționale a Femeilor din Întreaga Chină. Delegația română va poposi pe meleagurile chineze până luni, 9 aprilie a.c., timp în care vor fi organizate întrevederi cu liderul Federației Femeilor din Întreaga Chină, dar și cu alte personalități importante ale organizației, pe agenda discuțiilor aflându-se teme precum reducerea sărăciei în rândul femeilor; reducerea fenomenului violenței domestice; încurajarea femeilor către antreprenoriat sau situația femeilor angajate în zona de știință și cercetare.
„Problemele fundamentale ale femeilor sunt, în destule cazuri, aceleași și în Europa și în China. Există încă discriminare de gen, gradul de independența financiară este mai redus în rândul femeilor , iar violența domestică este încă o realitate cu care trebuie să ne luptăm.
În ceea ce privește îmbunătățirea situației femeilor, avem obiective similare. Și noi, în Europa, în general, și în România, în special, căutăm soluții pentru a combate inegalitatea de gen, discriminarea pe piața muncii sau violența împotriva femeii. Noi vom prezenta proiecte și inițiative care se află pe agenda instituțiilor europene și naționale ca răspuns la aceste provocări, iar gazdele noastre ne vor prezenta, la rândul lor, programe și măsuri proprii”, a declarat eurodeputatul PSD Viorica Dăncilă.
Ionuț DUMITRESCU