De chipu-ți înflorit des fermecat,
Femeia-Mea-Sabină, eu te caut
Și-atunci când trupul îți vibreză-a flaut,
Pornesc grăbit pe drumul înspinat.
Când ochii tăi – sclipiri diamantine –
Privesc spre o erotică vacanță,
E clar că, prin această consonanță,
Ne vindecăm de mine și de tine.
Să ne-nvelim cu sălcii plângătoare,
Duios să pier în pântecul tău dalb,
La gât să-ți pun o floare de spinalb,
Să mă-nrobești, a câta oară, oare?
Să poposim, deci, fericiți și goi,
În armonia voluptoasă-a Mării,
Să dăm un sens deplin capitulării
Și coborârii Eului în… Noi!
Un vânt discret ne vântuiască părul,
Pe-o insulă cu îngeri fără sex,
Febrili, apoi, să căutăm în DEX
Cuvântul ce exprimă adevărul.
Târziu, căzut într-o visare-adâncă,
Când ochiul tău căprui începe-a plânge,
Femeia mea cu heruvimi în sânge,
Recită-mi versuri dragi, nescrise încă…
Dumitru Sârghie
