Moto:
„GENEZĂ
Scria Vintilă Horia, cu mâhnire,
Că Dumnezeu născutu-s-a-n Exil,
Dar, Doamne, aflu astăzi, cu uimire,
Că locul Tău natal e la Mizil!
(Dumitru Sârghie)
Un Dumnezeu al sufletului a zămislit Festivalul Internațional de poezie și epigramă „Romeo și Julieta la Mizil”. O picătură de apă limpede, într-o mocirlă națională, o picătură curată, menținută de nouă ani de zile de doi români inegalabili (profesorii Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea) cei care, parafrazându-l pe Emil Cioran, au decretat: cultura este o sursă de existență și de libertate!
La Mizil, singura dogmă pe care o împărtășesc atât organizatorii, cât și invitații este… OPTIMISMUL, iar „argintul viu” al acestui festival (poate cea mai prestigioasă manifestare de umor și poezie din patria lui Caragiale), profesorul Laurențiu Bădicioiu, ne arată – dumnezeiește – că evadarea din decepție își găsește rezolvarea în poezie. Iar evadarea din decepție înseamnă Speranță.
Dacă în celelalte orașe ale țării poezia are culoarea amărăciunii (mov), la Mizil, creația literară autentică ia nuanța speranței – albul imaculat – care nu este culoare, ci fior metafizic și stare de spirit.
Într-o „țară plină de tristețe și de omor”, așa cum ar spune cei de la Academia Cațavencu, localitatea Mizil (o comună mai mare, aparent neînsemnată, care a dat universalității pe umoristul George Ranetti, pe Agatha Grigorescu Bacovia, precum și pe marele folclorist Grigore Tocilescu) reprezintă un punct de reper în geografia spirituală actuală a literaturii românești autentice, atâta câtă mai poate exista astăzi, sub ghilotina multiculturalismului „istoric și științific”, care planează asupra identității noastre culturale.
Așadar, la cea de-a IX-a ediție a acestui festival nemuritor, într-o sală umplută până la refuz (sala de festivități a Liceului „Grigore Tocilescu”), umorul, poezia și românismul de bună calitate și-au spus cuvântul…
Nume grele ale spiritualității românești, istorici, critici de artă, condeieri de toate calibrele, veniți din toate colțurile țării și ale lumii, nemaivorbind de corifeii epigramei și poeziei, au stat, ore în șir, în captivitatea poeziei și a epigramei, epigrama fiind, de fapt, forma cea mai distilată a poeziei… Forma care strivește realitatea, din ea să iasă mustul acelui umor de calitate, capabil să ne sustragă, măcar pe moment, din disperarea cotidiană.
Felicitări Laurențiu Bădicioiu, felicitări Victor Minea!
Dumitru Sârghie, președintele Asociației „Ecologia Bunului-Simț” Slatina
PARTENERII CULTURALI
Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” din Mizil a găzduit sâmbătă, 30 ianuarie 2016, festivitatea de premiere a festivalului mai sus amintit, ediția a IX-a, inițiat și organizat de Fundația Culturală „Romeo și Julieta la Mizil”, având ca partener principal Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”.
Ceilalți parteneri au fost: ISJPH, CCD Prahova, Biblioteca Națională a României, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Județeană „N. Iorga”, Editura CD PRESS, C.N. „I. L. Caragiale” Ploiești, Protoieria Urlați, Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Direcția Generală de Educație pentru Tineret și Sport Chișinău, C.N. „Mihai Eminescu” Buzău, Liceul Pedagogic „Spiru Haret” Buzău, Primăria comunei Mănăstirea Humorului, Societatea de Științe Matematice.
IN MEMORIAM EFIM TARLAPAN, CORNELIU LEU, AL. POPESCU ZORICA
La a IX-a ediție, care a reunit cca. 600 de concurenți la ambele secțiuni, Poezie și Epigramă, organizatorii au oferit premii în valoare totală de 4000 de lei. Premiile au ca denumire numele unor personalități mizilene care fac parte din patrimoniul cultural național: George Ranetti, Grigore Tocilescu, Agatha Bacovia.
Ediția a IX-a a fost dedicată memoriei a trei dintre invitații importanți ai festivalului de la Mizil: Corneliu Leu, Efim Tarlapan și prof. univ. dr. Al. Popescu Zorica, care au fost și pe afiș.
Organizatorii au instituit trofee în onoarea acestora, trofee înmânate anul acesta membrilor familiilor celor menționați, urmând ca la edițiile viitoare să fie oferite unor personalități.
Din motive medicale, de la festival au lipsit academicienii Solomon Marcus și Nicolae Dabija.
PERSONALITĂȚI CULTURALE PREZENTE
Amintim că la festival au fost prezente nume importante din cultura română și din domeniul educației și învățământului: prof. univ. dr. Ștefan Cazimir, George Stanca, Cornel Udrea, Alexandru Mironov, prof. univ. dr. Elis Râpeanu, dr. Lucia Olaru Nenati, insp. șc. gen. Nicolae Angelescu, prof. univ. dr. Nicolae Ilinca, inspector general în MECTS, prof. dr. Doru Dumitrescu, inspector în MECTS, Cătălina Chendea, prof. univ. dr. avocat Alexandru Țiclea, rector al Universității Ecologice București, prof. univ. dr. Vlad Leu, prodecan al Universității Hyperion , fiul regretatului Corneliu Leu, scriitoarea Victoria Milescu, prof. univ. dr. Alexandru Șonea, conf. univ. dr. Gabriel Mardare, graficianul Marian Avramescu, George Corbu, prof. univ. dr. Corneliu Berbente.
A participat și o delegație numeroasă din Republica Moldova,cu scriitori consacrați ca Ion Popa Pădure sau Maxian Deladolna – un genial acordeonist, sau poete cunoscute ca Zina Bivol, Diana Ciugureanu, Elena Mihalachi, Cristina Costov. Din partea Direcției Generale pentru Tineret și Sport a fost prezenta prof. Elena Vorotneac. Au fost prezenți și membri ai Asociației Literare „Păstorel” și „Universul Prieteniei” din Iași. A mai fost prezent și organizatorul Festivalului „Mărul de aur”, de la Bistrița, Alexandru Cățcăuan.
JURIZAREA, PREMIILE ȘI EPIGRAMIȘTII
Evaluarea concurenților a fost realizată, la Poezie, de un juriu alcătuit din: insp. dr. Cristina Marian-Ionescu, George Stanca și Anca Hirshpek – câștigătoarea de anul trecut. La Epigramă: George Corbu, Corneliu Berbente, insp. drd. Mihai Morar, Ioan Petru Gârda – câștigătorul de anul trecut. În final, după ce juriul a descalificat succesiv unii premianți care nu au respectat regulamentul, premiile la secțiunea Poezie au fost acordate astfel: Marele premiu „George Ranetti” a fost obținut de Dumitru Sîrghie (Slatina), premiu girat de Literatura de Azi, Premiul „Grigore Tocilescu” – Vali Orțan (București), iar Premiul „Agatha Bacovia” – Victorița Tudor (București).
La secțiunea Epigramă premiile au fost acordate astfel: Marele premiu „George Ranetti” – Ion Diviza (Chișinău), Premiul „Grigore Tocilescu” – Daniel Ionuț Țucă (Medgidia), Premiul „Agatha Bacovia” – Florin Rotaru (Buzău).
Au fost în sală unii dintre cei mai buni epigramiști: Laurențiu Ghiță, Elis Râpeanu, Ioan Petru Gârda, Constantin Moldovan, Nae Bunduri, Ioan Toderașcu, Ioan Ruse, Aurel Cehan. Am remarcat și prezența celui supranumit „amiralul umorului românesc”, Ananie Gagniuc, sosit împreună cu puternică legiune dobrogeană: Dan Norea, Val Conțevici, Ionuț Țucă, Brumă, Violetta Petre.
Mass-media a fost reprezentată de: TVR, prin redactor Gabriel Degeratu și cameraman Ionuț Petrescu și Radio România Actualități, prin redactor Alexandru Rusu.
DEZBATERE DESPRE UMORUL CONTEMPORAN
În timpul festivității a avut loc dezbaterea „Starea actuală a umorului” la care au participat dr. Elis Râpeanu, scriitorul Cornel Udrea, prof. univ. dr. Ștefan Cazimir și epigramistul Petru Ioan Gârda.
Ediția de anul viitor va fi a 10-a, jubiliară, iar organizatorii o dedică d-lui Mircea Ionescu Quintus, care va împlini 100 de ani de la naștere. Cu acel prilej, organizatorii instituie o nouă unitate de măsurare a duratei vieții: QUINTUS-ul, unitate egală cu un secol.
Festivalul a avut ca prezentatoare pe d-na Luiza Toboc, de la TV Valea Prahovei.
Prof. Laurențiu Bădicioiu
Rusinos. Sa stergeti voi comentariile din Gazeta Oltului! Cu ce v-a deranjat “parodia” mea ? Uite o pun si aici ca sa stiti cine a a scris-o:
Un croitoras parlit,
Nestiind face negot
S-a gandit si-a hotarat
Sa ii pupe-n cur pe hoti.
S-a lasat de meserie
Si a stat si somer chiar,
Pana cand a reusit
Sa lanseze un ziar.
Ba santaj, ba “osanale”
Aruncate prin ziar
A-nceput sa-si zica singur
” Domnul Intelectual”.
Acum si-angrosat obrazul
Desi “opere” nu are
Pe orice mazgalitura
El vrea “Premii Literare”.
Cum el fuge de Cenacluri
Unde vin Maestii toti
Si-a gasit un sponsor tare
Chiar printre vestitii hoti.
Si cu banii de la sponsor
Si-aranja in mod subtil
Doua “premii literare”
In “Capitala” Mizil.
Ei, povestea s-a sfarsit
Si te-ntreb cu voce tare
Nu ce opere ai scris
Ci ” cine-i sponsorul matale “?