Nu m-a surprins deloc faptul că, la ceremonia plecării la cele veșnice a fostului prefect Florea Morlova, n-au participat foștii săi camarazi politici. Trăim într-o zoologie a celei mai perfide clase politice, pe care a avut-o România vreodată. O clasă politică revanșardă, lipsită de sentimente, care l-a exclus pe Dumnezeu din remușcările omenirii și care, la adăpostul cuvintelor democrație și umanism, a făcut din România o vale a plângerii.
Într-un fel, e mai bine că, pe ultimul său drum, Florea Morlova nu i-a avut alături pe găgăuții și gușații, pe care el i-a făcut oameni. Cu siguranță, aceștia ar fi transformat momentul trist într-o campanie electorală, ceea ce ar fi fost o blasfemie la adresa unui OM decent, egal cu sine și cu lumea de bună-credință din jurul său. Indiferent de pozițiile politice pe care le-a avut (șef de partid, parlamentar, prefect), Florea Morlova n-a fost atins de blestemul puterii, care – în fapt – e un afrodiziac pentru cei slabi.
Dacă plecai la drum cu Florea Morlova, erai sigur că ajungi cu el până la capăt. Nu făcea parte din acea generație de comuniști duplicitari și dezertori de la principii și de la morala creștinească. A intrat cu demnitate în acest joc mortal al politicii dâmbovițene, ducându-și crucea cu simplitate, cu bună-credință și cu onestitatea omului care a cunoscut greutățile vieții.
Nu avea viclenia și fățărnicia lui Oto Popescu (un alt prefect democrat al Oltului) și nu lovea pe la spate. Îți spunea în față ce avea de spus, rușinat, parcă, de propria-ți greșeală sau abatere de la minima moralia. Își exprima autoritatea prin corectitudine și legalitate față de marii granguri politici și prin îngăduință față de subordonații săi care călcau, din când în când, pe bec.
Avea prieteni buni, începând de la simpli șoferi (vezi pe celebrul Moacă, șoferul său care, laudă lui, a fost la București, la înmormântare), până la miniștri, secretari de stat și parlamentari. Pentru toți exprima același comportament bonom, prietenos, uneori ușor ironic, cu subînțelesuri, dar niciodată grobian și suburban, așa cum se manifestă, în general, politrucii prost-crescuți, ajunși, printr-un hazard al politicii, în fruntea bucatelor.
Puțini oameni își sfârșesc viața în demnitate, așa cum și-a început-o și așa cum și-a sfârșit-o Florea Morlova. Într-o demnitate egală și nobilă, de la început până la capăt. Într-o lume politică bolnavă de imund, noroi și mlaștină, Florea Morlova a fost un om exemplar, care a reușit să stea în afara marilor complicități de gang și clientelare, acelea care au năpădit județul Olt, de la revoluție și până în prezent.
A fost un bun patriot și un bun creștin. Adevăr confirmat și de cei care au fost alături de el pe ultimul drum: Ducu Iovu, Cornel Părnuță și Anghel Dănciulescu, care l-au prețuit și respectat cu adevărat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Florea Morlova!
Dumitru Sârghie
Maestre,mi-e greu să cred că d-voastră nu știați până acum despre faptul că,oamenii buni,cei care își iubesc semenii,își iubesc patria, părăsesc această lume părăsiți de așa ziși prieteni care sunt sigur că la un momentdat făceau sluj pe la ușile acestui,OM,cum frumos l-ați numit,numai și numai să-și atingă scopul.
Din păcate,spun ,din păcate,oamenii buni părăsesc pământul mai repede! Se spune că,
D-zeu are pentru ei o misiune importantă în ceruri,unde ura,nedreptatea și faptele rele de pe pământ,le ia locul altele,cele bune.
Cu respect!