De Ziua Regalității, românii – din ce în ce mai mulți – participă la Garden Party, ca la cea din urmă Spovedanie a lucidității. Milioane de români au redescoperit, de câțiva ani încoace, acel sentiment al frumuseții morale care a existat latent în noi, dar pe care l-am ținut și-l ținem încă ascuns în fața tăvălugului ateu care a răvășit și răvășește România, din Decembrie 1947 și până în zilele noastre.
„Patria e mirosul sângelui pe care, oriunde mergi, îl iei cu tine”1, pare să ne spună Regele Mihai I, dimpreună cu întreaga Familie Regală. Aflat la răscruce de vânturi și sub presiunea marilor puteri, poporul român și-a ascuns vreme îndelungată virtuțile în rădăcini. Iar rădăcinile noastre stau în Monarhie, Regele Mihai I fiind – pentru noi românii – un Soljenițân contemporan într-un gulag al „democrației originale”.
Prezența Regelui Mihai I și a Familiei Regale în sufletele patrioților români a intimidat și intimidează încă întreaga istorie post-comunistă a României. Toate puterile politice care s-au succedat în viața noastră, din 1989 încoace, au fost înspăimântate de adevăr. Fiindcă Regele înseamnă, mai întâi de toate ADEVĂR!
Administrația Iliescu l-a fugărit pe autostradă, cu Armata. Emil Constantinescu a avut, la rându-i, mari ezitări, în privința restaurării Monarhiei, sfârșindu-și lamentabil mandatul de președinte, la presiunea Serviciilor Secrete și a neocomuniștilor. Traian Băsescu (să sperăm ultimul președinte care s-a adăpat la troaca de aur a comunismului) a făcut-o și mai lată, aruncându-și cu furie veninul bolșevic peste Monarhie și peste personalitatea însăși a Regelui Mihai.
Cu toate acestea, istoria României Regale, întreruptă brusc cândva de tancurile sovietice, a reîmbobocit, prefigurându-i-se astfel un viitor al înfloririi.
La Garden Party trăim clipa restituirii, simțim că fără Regele Mihai I și fără Familia Regală ne-am fi pierdut pașii prin istorie… Simțim setea de România a Majestăților Sale, Regele Mihai și Regina Ana, a Altețelor Sale Regale, Principesa Margareta a României, Principele Radu al României, Principesa Maria a României și Principele Nicolae al României.
La Garden Party ascultăm melodia sângelui albastru și redescoperim valorile morale profunde, demult îngropate de comuniști: morală creștină, loialitate, rafinament, stil, civilitate, patriotism, spirit de jertfă, vocații înalte, valoare intrinsecă și prestigiu, grație, subtilitate, măreție, educație, cultură, lacrimi și raze, muguri și amurguri, luciditate, freamăt demiurgic și umanitate…
În Grădina Maicii Domnului, așa cum pare a fi Grădina Palatului Elisabeta, plutește în aer Metafizica speranței. Muritorii au acces la divin și la măreție. „Nihil Sine Deo”. Fără Rege, România nu are Dumnezeu…
„Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”, a spus Regele Mihai I, în discursul Său, rostit în Parlamentul României, în ziua de 25 octombrie 2011, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.
Am simțit cu toții atunci că poporul român, care n-a mai fost iubit de nimeni, din 30 decembrie 1947, are nevoie acută de iubire. Iar Regele Mihai, cu întreaga Casă Regală, și-a pus fruntea pe umerii noștri, dăruindu-ne florile speranței, care au rădăcini în inimile Lor Regale.
Dumitru SÂRGHIE
1. Claudiu Iordache, HOMO POSTERITAS, Ed. Irini, 2008
