Sâmbătă, 7 mai a.c., la sediul Partidului Național Democrat din Olt, a avut loc o conferință de presă susținută de George Alexandru Ionică, candidat la Primăria Slatina. Alături de acesta, au fost Valeriu Guinea – președinte PND Olt, Sorin Floricu – vicepreședinte PND Olt, precum și o parte dintre candidații PND Olt la funcțiile de consilier local sau consilier județean.
În discursul său, președintele PND Olt, Valeriu Guinea, a vorbit despre faptul că actuala clasă politică nu reprezintă „pătura mare a oamenilor cu probleme, cu dificultăți” și, de aceea, partidul pe care-l conduce este format din oameni tineri, motivați, oameni care, într-adevăr, vor să facă ceva.
„Ne vrem tinerii înapoi în țară. Avem nevoie de tineri. Dacă tinerii noștri ne lasă, înseamnă că suntem un neam fără urmări, nu vom avea niciun viitor. Va fi un viitor sumbru pentru noi.
Această conferință de presă am făcut-o pentru a vă prezenta un tânăr motivat, candidatul nostru la Primăria Slatina.
Noi căutăm omul potrivit, la locul potrivit.”, a mai spus Valeriu Guinea.
CE LE PROPUNE GEORGE IONICĂ SLĂTINENILOR
Candidatul PND la Primăria Slatina – George Alexandru Ionică – are 35 de ani, este economist și, așa cum spune, timp de 17 ani, a lucrat numai în mediul privat, nu a ocupat niciodată o funcție publică din partea vreunui partid politic. Decizia de a candida pentru funcția de primar al Slatinei a luat-o considerând că numai așa va influența pozitiv lucrurile, alegând un partid tânăr, un partid care nu are probleme cu justiția sau de imagine, sperând că va putea construi un altfel de viitor pentru slătineni.
George Alexandru Ionică a prezentat și câteva puncte din platforma program cu care a plecat la drum: transparență totală față de cetățeni; înființarea de creșe și aziluri pentru bătrâni; monitorizare video pentru toate lucrările care se vor executa în municipiul nostru. Pe terenul fostei unități militare, își propune construirea unui centru comercial – un mall, și înființarea unui spital municipal.
„Principalul meu obiectiv este ca orașul Slatina să aparțină locuitorilor, și nu unor anumiți oameni care ocupă funcții, pentru perioade scurte de timp. De aceea, printre principalele noastre obiective se numără și redarea transparenței totale în cadrul Primăriei. Sperăm ca, după ce vom câștiga noi Primăria, să putem demonstra că se poate.
Cred că este timpul ca lucrurile să se schimbe. Este era în care, mai ales, trebuie și se poate. Fiecare lucrare pe care o plătește primăria să fie monitorizată video, transmisă în direct, inclusiv cu posibilitatea de a verifica de către orice cetățean al orașului sau de orice instituție interesată, ce s-a făcut sau nu s-a făcut acum trei zile. Dorința mea este ca acest proiect să-l implementăm pe site-ul primărie, ca totul să fie transparent.
Un alt punct din programul meu se referă la un fapt inacceptabil: în Slatina, există o singură creșă. Anul trecut, pe 72 de locuri, au fost înscriși peste 200 de copii. Prioritatea este destul de clară, trebuie mărit numărul de creșe.
Un alt exemplu din programul nostru este azilul de bătrâni. În Slatina, avem doar un azil, ceea ce este inacceptabil.
Un alt aspect este legat de tinerii cu vârsta de 15-16 ani care, chiar dacă nu votează, nu înseamnă că nu ne interesează de ei. Tinerii noștri se gândesc să plece din oraș, pentru a se relaxa. De aceea, deși se luptă toată lumea pe tot felul de idei, care mai de care mai extremiste, pentru fosta unitate militară, eu consider că acolo putem construi un centru comercial, un mall. O propunere realizabilă, în sensul că există lanțuri de magazine care ar fi venit de mult în Slatina, dacă li s-ar fi pus la dispoziție un astfel de spațiu.
Tot la fosta unitate militară, aș recomanda cu mare insistență un proiect, pe care eu îl am ca prioritate zero: înființarea unui spital municipal. Suntem printre puținele municipii reședință de județ care nu are spital municipal.
Ultimul punct este faptul că aș fi încântat și onorat să restabilesc normalitatea. Să se înțeleagă clar faptul că primarul și echipa de consilieri locali sunt angajații urbei. Aș vrea să nu mai existe acest obicei, prin care primarul este șeful orașului. Este o mare greșeală. Probabil că de aici se întâmplă și atât de multe greșeli. Locuitorii sunt angajatorii noștri, noi suntem angajații lor. Adică, ei sunt șefii noștri, iar noi suntem cei care trebuie să executăm ce au nevoie. Sper să reușesc să implementez această normalitate”, a declarat George Ionică.
Totodată, George Ionică prezentat o parte dintre candidații aflați pe listele de consilieri locali, oameni tineri, majoritatea administratori:
„Avem o echipă foarte omogenă, frumoasă, tânără, formată din mulți administratori. Este importantă și experiența, nu numai tinerețea, și este foarte important să fim omogeni. Nu vom lua decizii pe criterii personale, după bunul plac”.
De asemenea, George Ionică consideră că un avantaj în lupta pentru Primăria Slatina îl constituie faptul că partidul care-l susține este unul fără niciun fel de problemă de corupție, însă „avem o problemă: faptul că nu avem o mașinărie de partid, faptul că nu avem oameni în instituții care ne-ar putea sprijini”.
Ionuț DUMITRESCU
La comanda PND OLT, realizat de SC OBSERVATOR SRL
Cod mandatar financiar: 21160111 Tiraj 1000 exemplare. (P)