„Imposibilul este imposibil să nu fie posibil”, zicea cândva Călin Georgescu. Și uite că vorba, după ce-a făcut câteva tumbe prin logică, a ajuns în cele din urmă la Arestul Central.
Imposibilul s-a făcut posibil. Controlul judiciar s-a făcut arest preventiv, libertatea s-a făcut treizeci de zile, iar filosofia de televizor s-a întâlnit, în sfârșit, cu ușa grea a celulei.
Românul privește spectacolul cu ochiul lui Caragiale și oftează cu plămânul lui Arghezi: unul râde, altul plânge mânzește, iar al treilea caută să afle cine mai are cheia.
În politică, și sfinții au uneori dosar, și păcătoșii au avocați, iar Diavolul, când își pierde copilul de suflet, rămâne fără replică.
Toată lumea-i fericită și cu lacrimi pe obraz. Dar cel mai fericit și cu lacrimi de crocodil e George Simion. A scăpat de tatăl lui, Diavolul… el păstrându-și rangul de Pui de d(r)ac!
Dumitru Sîrghie
