AcasăCulturăÎn căutarea îngerului…

În căutarea îngerului…

  „Pe crestele Făgărașului”, de Gheorghe Atanasescu (ed. Noastră, Slatina-Montreal, 2012, 268 pg.) este doar în aparență o carte încadrabilă în genul literaturii de călătorie, dedicată frumuseților inegalabile ale perlei Carpaților noștri, „zona alpină a Făgărașului”.

Apărută în condiții grafice excepționale, incluzând și câteva fotografii originale, esențiale pentru a înțelege mesajul profund al autorului, cartea este structurată în trei mari capitole: „Singur printre creste”, „În căutarea propriului eu” și „Maraton alpin”, completate cu niște „Explicațiuni” finale care ne devoalează și ne decriptează, în același timp, câteva puncte de suspensie rămase în firul epic al volumului…

carte atanasescu fataCartea ne arată o nouă fațetă a scriiturii lui Gheorghe Atanasescu: rapidă, precipitată în sensul bun al cuvântului, cu o tendință  marcată de esențializare a evenimentelor și faptelor puse sub lupa auctorială, în care verbul, cu toate formele sale de manifestare pe care i le permite limba română devine  „împăratul cuvintelor”, oferindu-i autorului posibilitatea să surmonteze orice timiditate lingvistică și stilistică, arătându-ne că atunci când îl place cu adevărat un subiect, scriitorul Atanasescu devine precis, sugestiv, plastic și relaxant.

Muntele este pentru Gheorghe Atanasescu nu doar prilej și mijloc pentru recreere și detonifiere cerebrale, pe care și le administrează la intervale cvasi-regulate prin aceste escapade alpine, ci și ocazia unor intro/retrospecții degajate de orice fel de inhibiții pentru că muntele este prin excelență spațiul unei libertăți totale, singura pe care și-o poate permite autorul în atmosferă post-decembristă de-a dreptul carcerală dar și în haosul pseudo-democrației (ne)asumate a ultimelor două decenii. Experiența de montagnard vechi și versat, care cunoaște tainele montane ca pe propriile-i buzunare, îi permite autorului să stabilească legături rapide și sincere cu fel și fel de oameni îndrăgostiți de munte, toți egali în fața acestei pasiuni mistuitoare, indiferent de vârstă, sex, etnie, naționalitate și extracție socio-profesională.

Muntele este frumos, maiestuos, generos dar și foarte periculos. De aceea, în acest spațiu al precauției și necesității imediate, până și banalele schimburi între turiști de natură alimentară sau vestimentară (trocul muntelui”) capătă atributele unei generozități imperiale.

Muntele incită, vrăjește, dezleagă pasiuni și dezlănțuie impulsuri sentimentale care, în condiții normale, ar părea nefirești, dar și pedepsește, atunci când nu este respectat, când este ignorat sau este înfruntat de pe poziții inegale și lipsite de cuvenitul respect.

Tocmai o astfel de lipsă de precauție îl face pe autor să sufere în prima tinerețe un accident care i-ar fi fost fatal, dacă nu ar fi fost salvat și tratat cu mare pricepere de un presupus cioban care, după ce-l readuce la viață în câteva ore de îngrijiri bine țintite, pur și simplu, dispare fără nicio urmă…

Situația aceasta enigmatică îl obsedează ani de zile pe autorul nostru, întreținându-i iterativ speranța regăsirii îngerului său păzitor, ori de câte ori revenea în zona în care suferise accidentul, făcându-l să-și pună fel de fel de întrebări, să construiască diverse ipoteze asupra identității miraculosului său salvator, unele fanteziste sau, dimpotrivă, credibile, altele nu lipsite de o logică irefutabilă și, ca un veritabil detectiv printr-o fabuloasă memorie, punând cap la cap date, situații, afirmații, indicii, deducții logice, ajunge la concluzia de neatacat că omul care-l salvase, ale cărui chip și voce i se întipăriseră pentru totdeauna în miezul memoriei sale afective nu este altul decât vestitul luptător anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu. Autorul are de-acum un singur scop suprem pentru existența sa telurică: să-l localizeze pe salvator, pentru a-i aduce cuvenitele mulțumiri. Lucru care se întâmplă, de altfel, la ceva vreme după ’89, cu timpul Gh. Atanasescu devenindu-i foarte bun prieten marelui anticomunist, atâta timp cât era în viață, iar astăzi este unul dintre cei mai activi și mai inventivi „gardieni” ai memoriei sale.carte atanasescu verso

Toate referirile autorului la Ion Gavrilă Ogoranu – căruia, notează undeva’, visa să-i ridice o statuie – se constituie într-un frumos poem de dragoste cvasi-filială dedicat acestui haiduc al libertății pe care, probabil, inconștientul său, într-un elan freudian pe deplin acceptabil, încearcă să-l substituie autorității paterne, pierdută la o vârstă fragedă, utilizându-l astfel ca pe un filtru axiologizant în relația adolescentului, tânărului și apoi adultului Gheorghe Atanasescu, cu o lume tot mai complicată și mai lipsită de repere morale.

Dar nu doar Ion Gavrilă Ogoranu face parte din trama spirituală a acestui volum, ci și alte nume celebre ale românismului etern: Eugen Ionescu, căruia autorul îi scrie la mijlocul anilor ’80, prin intermediul unor belgieni, o scrisoare de susținere, celebrul părinte Arsenie Boca, mult regretatul Gheorghe Ursu – pentru contactarea căruia autorul va fi torturat de vechii securiști slătineni, vestita Elisabeta Rizea etc.  Închei sperând că este reconfortant să lecturezi în vremurile actuale astfel de cărți frumoase, curate și sincere cum este volumul „Pe culmea Făgărașului”, de Gheorghe Atanasescu.

Ioan Florin Tuinea, Crâmpoia, Craiova 28-31 XII 2012      

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments