Filiala PNL Olt a demonstrat o viziune inspirată și plină de înțelepciune prin decizia de a pune în fruntea listelor pentru Camera Deputaților și Senat doi primari rurali remarcabili: ec. Florin Tiutiu, primarul comunei Nicolae Titulescu, și Marian Vasile, primarul comunei Studina. Alegerea acestor lideri destoinici și responsabili reprezintă o dovadă clară a angajamentului PNL Olt față de dezvoltarea reală a comunităților locale și a promovării unor oameni care își dedică munca și energia în slujba cetățenilor.
Florin Tiutiu și Marian Vasile nu sunt doar primari, ci adevărați lideri comunitari, care au demonstrat, prin realizările lor administrative, că pot aduce schimbări concrete și benefice pentru localitățile pe care le conduc. Ambele comune, Nicolae Titulescu și Studina, sunt exemple vii de progres rural, datorită viziunii celor doi prim-gospodari, care au reușit să îmbunătățească infrastructura, să atragă investiții și să creeze condiții mai bune pentru locuitori.
Oamenii din aceste localități – comunități frumoase, în care gândul și fapta se îmbină în mod armonios – își apreciază și își susțin primarii, văzând în ei nu doar simpli administratori, ci patrioți dedicați și harnici, care își iubesc țara și oamenii. Încrederea de care se bucură în rândul alegătorilor arată că Florin Tiutiu și Marian Vasile au câștigat respectul comunităților lor prin muncă onestă și prin viziune.
Prin promovarea acestor lideri locali la nivel parlamentar, PNL Olt face un pas important în direcția reprezentării autentice a intereselor rurale în Parlamentul României. Florin Tiutiu și Marian Vasile vor aduce în dezbaterile naționale o perspectivă bine ancorată în realitatea rurală, contribuind la dezvoltarea durabilă a satului românesc. Ei vor reprezenta cu cinste nu doar PNL și valorile liberale, ci și România, aducând în prim-plan tot ce este mai bun din experiența lor în slujba oamenilor.
Într-o perioadă în care politica are nevoie de oameni harnici, responsabili și devotați, care să înțeleagă atât nevoile economice, cât și sociale ale comunităților, această alegere demonstrează că filiala PNL Olt știe să investească în lideri patrioți, care pot duce mai departe valorile liberalismului și să le aplice cu responsabilitate pentru viitorul țării.
Dumitru Sîrghie
Un adevarat elogiu muncii, demnitatii, empatiei, dragostei fata de cetateni, raspunderii fata de munca……
Mult succes, dragi prieteni !
Imi pare nespus de rau ca munca si rezultatele muncii voastre, admirabile, sunt umbrite de candidatura celui care nu merita locul unu pe lista de cadidati ai PNL Olt la Camera Deputatilor, fapt care va putea duce la pierderea candidaturilor voastre, a ambilor!
Cetatenii s-au saturat de sforariile si smecheriile abuzive ale acestui personaj ,,batran,, in Parlamentul tarii, de modus operandi al acestuia in relatia cu oamenii, chiar din PNL Olt, care l-au propulsat si mentinut in demnitatea pe care INCA O are si de care profita din plin, intr-un mod total nepermis si autoritar!
Din pacate si celalalt ,,zmeu,, mai tanar ii calca pe urme, fiind urat chiar de colegii lui de echipa pentru modul prea dictatorial pe care il afiseaza si il foloseste in relatia cu acestia, cu personalul din primaria Slatina si, in general, cu cetatenii mun. Slatina, desi INCA nu si-a luat in primire ,,mosia,, de care face atata uz, atat in vorbire cat si in comportament!
Il infomez public ca regret foarte mult, atat eu cat si cei cateva sute de cetateni din cartierul unde locuiesc, ca l-am votat ! Era un copil mic odata, in cartierul nostru…..se pare ca uiti repede , Mario !!! Noi, NU !
In final, domnilor candidati, prezentati cetatenilor aspecte din munca si experienta voastra profesionala si chiar familiala! Aveti multe lucruri frumoase de prezentat si ma bucur sa ma numar printre putinii care va sustin public candidaturile…
Mult, mult succes!
Prietenia, demnitatea si onoarea nu se uita niciodata…
Vom muri si vom vedea (rezultatele) d-le Sirghie..Stima si respect!