Continuare din numărul trecut
În sistemul nostru informațional au existat și sincope nedorite. Două momente mi-au rămas întipărite în memorie. Două momente pe care le voi prezenta în continuare.
În 1987, într-o noapte, un comandant de pescador, în dorința sau ușurința deciziei lui, de a detecta și a explora bancuri de pești, a intrat în apele teritoriale din zona Marocului ecuatorial. În perioada aceea, zona respectivă se afla sub controlul luptătorilor Frontului de Eliberare POLISARIO. În aceste împrejurări, nava a fost atacată cu diferite categorii de armament, capturată și preluată în custodia acestora.
Evenimentul a fost raportat la conducerea politică a României, pe un alt canal decât cel aparținător sistemului nostru informațional. Sunt convins și acum, puțin deformat… Ca urmare, conducerea DSS a fost pusă într-o situație jenantă. Nici comanda Securității, de moment, nu a putut să prezinte explicațiile de rigoare. Cazul a fost rezolvat de diplomatul și omul politic de mare valoare al vremii – Ștefan Andrei.
Folosind un canal diplomatic, prin care exista o relație cu liderii Frontului POLISARIO, s-a deplasat în zonă și a eliberat nava.
Măsurile disciplinare au fost prompte și dure pentru toți cei implicați în răspundere. Șeful Serviciului de Contrainformații Economice, ce coordona activitatea colectivului de ofițeri de la flotă, a fost demis și retrogradat. Inițial, s-a propus trecerea în rezervă a ofițerilor acestui colectiv. Dar, dintr-o lipsă reală de cadre, pentru a fi înlocuiți, s-a apreciat că experiența lor este utilă instituției și au fost mutați în alte sectoare operative. Cred și acum că nu s-a greșit cu nimic…
În 1988, s-a primit informația că pe un pescador din zona Namibiei s-a produs un incendiu ce punea în pericol securitatea navei. Am asistat atunci, la stația de radio, alături de specialiștii unității care, cu schița de construcție a navei (executată la un șantier din Polonia), au dat indicațiile de acțiune pentru stingerea incendiului. Mai întâi cu echipajul și mijloacele proprii ale navei. Apoi au concentrat alături alte nave din apropiere. S-a acționat în așa fel ca incendiul să nu ajungă la spațiile de depozitare a combustibilului, cu pericol de explozie și catastrofă. Incendiul a fost stins, fără a avea victime umane, dar nava a devenit inutilizabilă.
După evenimentele din Decembrie 1989, întreprinderea a intrat în degringoladă. În 1992, l-am întâlnit pe directorul comercial Dianescu, încă în funcție și, în relația noastră de prietenie, mi-a mărturisit îngrijorarea sa cu privire la viitorul unității. Era un om cu multă experiență în activitatea economică și comercială. El însuși era un comandant de navă experimentat.
Îngrijorarea lui pornea din perioada guvernării Petre Roman, când un colectiv de așa-ziși specialiști, sub conducerea chiar a premierului, a analizat situația unității la fața locului. Cu premeditare sau din prostie (apreciez ca fiind elemente juridice subiective în ambele cazuri de subminare economică), au dispus ca unitatea să preia un credit bancar uriaș și să se aducă la zi toate obligațiile financiare.
Previziunea și îngrijorarea acestui om s-a adeverit la scurtă vreme, deși mi-a mărturisit că opoziția categorică a conducerii unității la o astfel de măsură nu a fost luată în seamă.
După cum știm, în perioada următoare, s-a liberalizat cursul monedei naționale, devalorizarea a creat o inflație necontrolabilă. Concomitent cu încetinirea activității economice, au crescut exagerat dobânzile și penalitățile. Între timp, sub presiunea „presiunilor”, conducerea unității, oameni cu experiență ce stăpâneau destinele unității, a fost schimbată pe simplul motiv de „ceaușism”.
Din câte știu, au fost aduși în conducere doi comandanți de navă, pe care eu i-am cunoscut destul de bine. Dar și ei eu sfârșit prin a fi condamnați la închisoare privativă de libertate.
Ulterior, sub masca privatizării obligatorii, navele au fost vândute și sunt convins și subtilizate, bucată cu bucată, până nu a mai rămas nimic din acel patrimoniu.
În ceea ce mă privește, am mândria că mi-a fost dat să cunosc oameni minunați din tagma comandanților de navă, a secunzilor, a ofițerilor de punte, buni și apreciați navigatori.
Nu pot uita aportul ofițerilor ingineri mecanici, care lucrau împreună cu mecanicii de bord, nu pot uita viața lor pe timpul unui voiaj de luni de zile, o viață trăită la 10-12 metri adâncime sub apă, asigurând ireproșabil mersul navei.
Am întâlnit în ultimii ani pe unii dintre aceștia, povestindu-mi știri triste de pe navele unor companii internaționale, unde au găsit de lucru.
Materialul de față constituie un argument și o completare la radiografia situației economice a României după 1989, expusă într-un număr al Revistei Veteranilor din Serviciile Române de Informații, de distinsul academician și actual senator Dinu C. Giurăscu.
Opiniile domniei-sale au fost pozitiv primite și apreciate de un grup de cititori ai revistei, în cea mai mare parte intelectuali slătineni de vază, cărora subsemnatul le difuzează cu regularitate revista.
