Avem în față două cărți care vin una în prelungirea celeilalte: NEVOIA DE ADEVĂR și CU CĂRȚILE PE FAȚĂ!, semnate de omul de afaceri Gheorghe Duduială, președinte al PNȚCD Craiova și vicepreședinte PNȚCD național. Domnia sa ne vorbește, în ambele volume, despre căderea noastră, a românilor, în „prăpastia existenței”, în acest moment de răspântie pentru țară, când s-a viciat definitiv „nevoia de educație„ și a „cultului manierei” și când, în anul Centenarului Marii Uniri, „suntem mai dezbinați ca niciodată.” Politica și politicienii, viața socială și economică a țării sunt temele predilecte ale celor două cărți, apărute la cunoscutele Edituri AIUS și, respectiv, SIM ART, din Craiova, teme generale legate de om, de umanitate și umilință.
Viața din România, după dictatura comunistă, este la discreția unui soi „de oameni aleși ai neamului” care, „prin mijloace de extracție comunistă”, au transformat Parlamentul, instituția fundamentală a democrației, în „mahala parlamentară”. Deși eșecul este la el acasă, românii continuă să-și voteze călăii, ca într-un veritabil complex Stockholm sau, și mai plastic, „oamenii resping profeții, apoi îi măcelăresc, dar își iubesc martirii și îi iubesc pe cei care i-au măcelărit”, ca în Frații Karamanzov, de Dostoievschi.
Dezamăgirea și neîncrederea plutesc ca funigeii peste Munții Carpați, iar politica românească este dominată de „omul nou, omul zero dimensional al lui Baranga” „Neîmplinirea înseamnă complicitate în încuviințare nelimitată” din partea noastră, cei care aplaudăm cleptocrația, ca putere oficială.
„Respectul față de lege rămâne singura speranță”, iar munca, proprietatea și posesiunea reprezintă cheia succesului și, doar „cultura, iubirea și lumina țin aprinsă candela din noi”, spune scriitorul, adăugând că miracolul din viața sa și a tuturor rămâne Dumnezeu. „România ta. România mea. România noastră” nu trebuie să mai fie „România lor de mâine”, a celor care au violat-o de la Revoluție până în prezent.
Pas cu pas, criza morală în România se adâncește, țara fiind distrusă de propria-i clasă politică, tânăra generație fiind lipsită de modele, de valori și de o școală care să dea măsura adevărată a inteligenței acestui popor milenar și nu una, precum cea de azi, în fruntea căreia sunt așezați tot felul de indivizi care siluiesc limba română, plagiază grosier și nu pun niciun preț pe învățătură și pe istoria României.
„Cine uită greșelile trecutului riscă să le repete”, spune Gheorghe Duduială, reiterând ceea ce noi știm cu toții, că vremurile apocaliptice de azi au dus România „pe culmile disperării”, ca să amintim de Emil Cioran. Aflată „între colaps și Dumnezeu”, România devine țara șomajului, a aurolacilor, iar în fruntea ei persistă, de la Revoluție, până în prezent, niște aventurieri, care, ca niște haite de lupi siberieni, au călcat totul în calea lor…
Întâlnim într-una dintre aceste cărți, un interviu emblematic luat dlui Duduială de prietenul meu craiovean, ziaristul și scriitorul Mihai Firică. El însuși un adept al valorilor creștine și al democrației occidentale, precum domnul Duduială. Sunt aici dezbătute profesionist criza economică prin care trece țara, degradarea galopantă a mediului de afaceri, intruzionat de clientelismul politic, degradarea mediului bancar, precum și criza economică pustietoare, care ne face, înspăimântător, cu ochiul.
„Poporul este în derivă”, țara „este ocupată, mental, spiritual, cultural și arată ca un ghetou comunist, în care oligarhiile politice „construiesc, fără jenă, palate luxoase, călcând în picioare toate regulile și normele morale și ale justiției.
Scrisorile domnului Duduială din volumul „Cu cărțile pe față” sunt, în fond, scrisorile unui român adevărat către poporul său. Un român care, în ciuda tristeții pricinuite de viitorul sumbru al acestei țări, are și simțul umorului, trimițându-i, metaforic, o scrisoare și lui Caragiale, căruia, spre final, îi transmite: „Suntem o țară de penali, meștere!”
Cărțile domnului Duduială ne vorbesc despre fericire și tradiție, despre neam și țară, despre constrângerile vieții și răspunderea omenească, despre rătăcirea românului prin acest gulag numit ateism, despre etica post-comunistă, despre rostul nostru istoric și, în final, despre speranță și credință. Sunt două cărți de actualitate al căror conținut, în esență, îl știam cu toții, chiar înainte de a fi scrise, însă nu știam măiestria și buna-credință ale domnului Duduială, care – iată – și-a pus inima pe masă… Rupeți fâșii din ea, vă rog…
Dumitru Sârghie
