De pe Columnă, el coboară des,
În lumea muritorilor de rând,
Vai!, ce frumos este la el în gând
Și-n cântul lui din țarină ales…
Pesemne, că-i trimis de Dumnezeu,
Să cânte despre dragostea de țară,
De Brâncoveni, de soarta noastră-amară,
De Cel-De-Sus, la bine și la greu…
„ION AL COBZEI” doine ctitorește,
Cu Cobza lui, ne-a îndulcit amarul,
Stau smirnă și creștinul, și tâlharul,
Când lira-i tracă-n ceruri țâpurește.
Merge pe drumul sfânt, cel din bătrâni,
Cu harta României Mari în buzunar,
Și-n cântul lui sublim, de… Centenar,
Ne spune zilnic că suntem români…
Când lacrimile-i se preling pe pâine
Și din exil se-ntoarce Dumnezeu,
Ion al Cobzei, pare-un semizeu,
Cântând, solemn, „Deșteaptă-te, Române!”
Dumitru Sârghie