AcasăCulturăIstorie literară • Însemnări despre debutul lui Sabin Velican

Istorie literară • Însemnări despre debutul lui Sabin Velican

Biografia profesorului, poetului, prozatorului, publicistului și memorialistului Sabin Velican (n. 4 februarie 1909, sat Celei, com. Tismana, jud. Gorj – m. 25 februarie 1998, Târgu Jiu) necesită o cercetare, îndelungată, spre a identifica și comenta colaborările sale în presa literară sau nonliterară.

Încă din anul 1928, pe când era elev, în clasa a V-a la Școala Normală din Târgu Jiu, a debutat1 cu o «emoționantă» evocare a luptei de la Călugăreni, în care accentul cade, cum e și firesc, pe imaginea lui Mihai Viteazul, care îi apare autorului ca un «semizeu».

Încă de la început, adolescentul Sabin V. Popescu, numele său de naștere, manifestă interes pentru acest topos inconfundabil, în care Mihai Viteazul și oștenii săi au repurtat o strălucită victorie.

Apelând, consecvent, la cronici, la opera lui Nicolae Bălcescu, la unele legende, care încă mai circulă, Sabin V. Popescu izbutește să contureze figura lui Mihai Viteazul și să reînvie peisajul din Valea Neajlovului și, evident, a Călugărenilor, care au devenit emblematice.

Această lucrare a fost elaborată în cadrul concursului organizat, în fiecare an, de Societatea „Tinerimea Română“, unde tineri din întreaga țară participau la astfel de manifestări cu caracter didactic și artistic.

Sabin V. Popescu a demonstrat, în chip elocvent, talent, lecturi, știință de carte și capacitatea de a se impune prin muncă și efort intelectual.

Sabin V. Popescu ajunge, finalmente, un strălucit romancier și un excelent publicist, care s-a impus în presa din Basarabia și în cea din țară.

O restituire, fie și parțială, a unora din cărțile și publicistica sa, se impune, urgent, spre a constata dimensiunile unui talent autentic și a unei opere, încă, necitite, semnată cu pseudonimul Sabin Velican.

*

Valoarea simbolică a luptei de la Călugăreni

Fac o asemănare destul de cunoscută de la Kogălniceanu încoace. Ceea ce este Waterlo pentru francezi, Termopile pentru greci, este și Valea Albă pentru români, care au, însă, și o Marnă și o Salamină: Călugărenii.

Călugăreni!?!… Renaște în mintea unui adevărat român, cel mai frumos, mai strălucitor și mai înălțător tablou, cel mai feeric tablou din toată tragedia vieții lui Mihai!… Călugărenii sunt primul pas spre apogeul, de la care Achileul nostru s-a prăbușit!…

„Sic transit gloria mundi!, „Așa trece gloria lumei!“ Zice un proverb latinesc. Mihai a murit cu o moarte pe care puțini o au, o moarte cum nici celălalt voievod Ștefan n-a avut-o, gloria lui însă, ce l-a făcut să fie privit în acele timpuri ca o „stea mântuitoare“, n-a pierit: ea a trecut prin lume; gloria „lumii“ de atunci a reînviat însă sub urmașii lui Mihai… Călugăreni…. Mihai…

„El“ n-a murit „aci“ dar aceste două noțiuni sunt așa de strâns legate una de alta, încât pe malul Neajlovului Mihai trăiește mereu și nu va pieri dintre noi, atât cât vom mai roși în fața necuviinței străinilor, atât cât vom fi „urmași ai lui Mihai“, cum fiecare „orator“ ne „spune“. De ce? Pentru că a fost un Mihai, a fost un „om“ care a luptat ca un semizeu, ce n-a existat decât în povești. Acest om s-a servit de corpul său ca de o unealtă, pe care a întrebuințat-o fără milă: el a luptat cu tot ce are sufletul mai sublim: curaj supraomenesc. Unde? La Călugăreni!

Este un râu Neajlovul. El ne-ar spune mai bine ca orice cronicar sau istoric cine a fost Mihai, ce este valea sa, a Neajlovului, cine sunt Călugărenii!

Acum nu mai sunt acele tunuri de cireș, poate nici în muzee…. păcat!.. Tot ce se leagă de eroul nostru ar trebui păstrat ca niște moaște sfinte… moaște de martir cununat cu sabia, ce murind o strângea încă în mână… Dar… avem încă destule lucruri, care ni-l amintesc pe Mihai, în cele mai splendide momente: Călugărenii! Desigur, un sat pentru orice lipsit de simțirea națională, ce trebuie să fie una cu simțirea acelui cu individual[itate], pentru „români“ Călugărenii sunt totul: vitejie, moarte, disperare, viață… Mihai poate n-a știut ce e moartea, nici atunci când bourii l-au omorât mișelește pe la spate, el trăia pentru „țara lui“! Călugărenii ne sunt cea mai exorbilantă icoană, în măreția acestei „fără margini“ iubiri de țară.

Călugărenii ne-au fost, ne sunt și ne „vor fi“ simbolul acestei iubiri!

Aci eroul, pe care atâția l-au cântat în ode pline de ovațiuni, ni se arată ca niciodată în viața lui (moartea?) și ca nici un alt principiu al românilor. Nu mă apuc să descriu lupta aceasta pe care o știu și bătrâni ca pe un basm, descripțiile arenei de luptă nu le cunosc, dar mi le închipui demne să fi fost alese ca mijloc de apărare al eroului, înfocatului erou al lui Bălcescu, istoric și luptător pentru ideea pe care Mihai poate n-a cunoscut-o în profunzime, dar pe care a înfăptuit-o!…

A fost un Mihai și un vad al Călugărenilor… Sunt mai bine de trei secole de atunci… și noi avem încă un Mihai și un Neajlov pe lângă Călugăreni, care nu vor pieri nici atunci când un cataclism ar face să dispară aceste locuri, cum nici cataclismul care a înghițit corpul lui Mihai, nu ne-a făcut să-l uităm!…

Călugărenii și Mihai vor trăi etern în sufletele și inimele românilor! Prisma depărtării, ni-l va da mai puternic și mai viteaz…

Mihai e un sfânt pentru mine! Numele lui mă cutremură…

El n-a știut ce-i moartea, nici n-a știut că moare…

Mihai, divin Arhanghel, păzești și azi la podul ce-l sfărâmași odată! Fă mâine loc, norodul te va vedea pe Valea ce-n veci îi vei fi soare!…

Popescu V. Sabin

Notă

  1. Sabin V. Popescu ~ Valoarea simbolică a luptei de la Călugăreni în Revista Societății „Tinerimea Română“, 9, nr. 6, 1928, p. 23-25.

Nicolae Scurtu

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments