Biografia dascălului, istoricului, cercetătorului geografiei și istoriei locale, precum și a publicistului George Poboran (n. 5 iulie 1868, Slatina, jud. Olt – m. 11 octombrie 1925, Slatina, jud. Olt) comportă noi și riguroase investigații în arhivele și presa locală spre a-i întregi profilul de cărturar autentic.
Autor al câtorva contribuții, esențiale, privitoare la istoria și învățământul din Slatina, coordonator al ziarului Progresul Oltului și al revistei Salba și al altor inițiative culturale, George Poboran s-a impus atenției speciale a unor mari învățați.
Cărțile sale au stimulat interesul lui Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Stoica Nicolescu, Iuliu Tuducescu, unul dintre cei mai buni paleografi de la Biblioteca Academiei și Arhivele Statului, Petre V. Năsturel și, desigur, alții.
O relație specială s-a stabilit între George Poboran și istoricul I. C. Filitti, care avea moșii și domenii în Olt și care a cercetat, cu atenție, istoria acelor locuri.
Existența unor epistole ale lui George Poboran în arhiva I.C. Filitti de la Academia Română, demonstrează, fără echivoc, un dialog epistolar dintre cei doi istorici de o aleasă rigoare și ținută intelectuală.
Epistola pe care o transcriu aici se constituie într-un model demn de urmat și conține câteva informații și observații, de mare actualitate, ce produc nedumeriri și chiar traume.
Intelectuali de talia lui George Poboran au rezistat și încă mai rezistă doar prin cultură, devotament și o pasiune de nestăvilit.
*
Slatina, 27 mai 1910
Prea stimate d[omnu]le Filitti,
Vă scriu pe o coală de hârtie că s-au strâns cam multe în sufletul meu:
1) Am primit scrisoarea și cartea poștală ale d[umnea]v[oastră] și am văzut cele cuprinse, la care vă și răspund prin aceasta.
2) Ați văzut recenzia1 din Convorbirile pe aprilie a[nul] c[urent]. Nu știu de cine o fi făcută căci e semnat N.G.2 În tot cazul e bunicică.
Sunt asigurat că e făcută sub impulsul d[omnu]lui S. Mehedinți, profesor de Geografie, căci în numele său mi s-a cerut cartea de către Seminarul de Geografie din București.
3) D[omnu]l Tuducescu ne-a amânat cu tăcerea și cu comunicarea raportorului cărții mele de la Academie până când [i]eri am văzut publicat distribuirea premiului Adamachi între 5 persoane, pentru niște broșurele, pe care de le veți vedea vreodată, sunt de puțină valoare pentru țara și neamul nostru.
Au avut grijă academicienii noștri de niște cărți lingușitoare de pe lângă dânșii. Ce trebuia să se gândească ei, un biet institutor ca mine, care a avut curajul să-și permită o asemenea lucrare, neavând nici cel puțin oarecare titluri sau diplome, care să se impuie și să ia ochii oamenilor. „Lingușirea și târârea unui suflet degradat. Ăsta-i meritul și fala ăstui secol lăudat“. – O tempora! O mores.
Mi-a părut așa de rău că nu s-a dat nici o atenție muncii mele, care mi-a scurtat vederea și poate și parte din viața mea.
Nu țineam atât la premiul bănesc sau material, cât la o mică mulțumire sufletească. Îmi pare rău și de cele 15 exemplare, care în cazul acesta s-au dus degeaba.
Să căutăm acum să vedem raportul care s-a făcut pentru ea; ce soluții se va fi dat, ce defect i-a găsit, căci se înțelege, că în cartea mea, ca a unui biet institutor fără titluri, au căutat să citească, dacă ar fi citit, și printre rânduri, și să se lege de orice scăpare din vedere.
Nu sunt în stare să vă mulțumesc d[umnea]v[oastră] pentru stăruința ce ați depus și dorința ce nutriți de a mă vedea mulțumit și mă gândesc cât de rău trebuie să vă pară și d[umnea]v[oastră] primind această veste.
Totuși eu sunt liniștit sufletește, că m-ați apreciat d[umnea]v[oastră] și că întotdeauna de când am avut fericirea să vă cunosc ați luat parte atât la bucuriile, cât și la nemulțumirile mele, pentru care vă rămânem adânc recunoscători toată viața, atât eu cât și întreaga mea familie.
4) Alaltăieri am primit de la Ministerul Instr[ucțiunii] un ordin, în care-mi comunică că a aprobat a mi se cumpăra 50 de exemplare din lucrarea mea „Ist[oria] or[așului] Slatina“. Bine că s-a gândit și la asta. Le-am și expediat.
5) Acum vin să vă comunic o veste îmbucurătoare. În curând veți fi puși în posesia adevăratelor portrete ale lui Nicolae Slătineanu și soția sa, Bălașa, și asupra altor membri și date din familia d[umnea]v[oastră]. Iată cum stă afacerea.
I[eri] a venit aici în Slatina, la mine acasă, d[omnu]l dr. Slătineanu, inspector sanitar din București, Strada Știrbei Vodă, nr. 111 bis.
Mi-a spus că a citit cartea mea și i-a făcut mare plăcere. D[omnia] sa fiind coborâtor direct din Gheorghe Slătineanu. Mi-a făcut și o schiță de genealogie, continuare și completare a celei din cartea noastră, pe care v-o alătur și d[umnea]v[oastră].
Domnia sa mi-a spus că Slătinenii au fost boieri olteni și ca probă e că tot Nicolae Slătineanu, care a făcut biserica Maica Domnului, a zidit și biserica Sf[ântul] Dumitru din Craiova. Aceasta a dovedit-o prin Lecomte du Noüy, acel arhitect, care repara monumentele noastre istorice și care reparând actualmente și biserica Sf[ântul] Dumitru din Craiova a copiat de pe dânsa pe ctitorii care poartă numele Nicolae Slătineanu și soția sa, Bălașa.
L-am rugat și mi-a promis că mi-i va trimite mie întocmai, și eu vi-i voi înainta imediat d[umnea]v[oastră].
Dacă m-oi duce prin Craiova voi cerceta în persoană cu de-amănuntul această biserică și pomelnicele ei.
D[omnu]l doctor s-a interesat cu de-amănuntul de biserica Maica Domnului și de casele ce le avea dăruite de la Slătineni. Am mers cu dânsul pretutindeni. I-am arătat biserica și mi-a promis că va stărui să se restaureze chiar pe cale de judecată cu statul, pentru care a și angajat pe d[omnu]l avocat Nădejde.
L-am dus și pe dânsul de a văzut casa cu ascunzători de care vorbesc eu în carte, notă la pagina 347 și de care m-a întrebat.
I-a părut foarte interesantă, dar n-are nici o importanță fotografierea șirurilor de case și prăvălii foste ale bisericii Slătinenilor, căci fațadele lor s-au modificat în stil nou, prin reparații dese, așa că aproape sunt toate la fel prin înfățișare, n-au rămas din construcția veche decât temeliile și acea ascunzătoare la una din ele, care pornind din dos, din gura pimniții merge ocolind ca un drum printre doi păreți, pe dinlăuntru, o ia jur împrejurul clădirii umblând ca pe deasupra unui cuptor, ceea ce este imposibil de luat cu fotograful.
Proprietăreasa acestei clădiri mi-a făgăduit că îmi va da actul de posesie să-l citesc.
Aș crede că ați putea descoperi și alte date dacă v-ați pune în corespondență cu domnul doctor Slătineanu.
Prea stimate domnule Filitti,
Cât mă simt de surmenat! Cum aș dori să vizitez și eu Roma! Sunt amărât de greutățile vieții și de răutatea lumii.
M-am gândit să formez o societate din 70–80 persoane alese ai cărei membri să depunem câte 12 lei și 50 bani pe lună și până la august 1911, când este expoziție atunci, aci, să venim cu toții aci in corpore.
În acele condițiuni poate ne costă mai puțin. Nu știu ce să fac. Dorința mea ar fi să vă găsesc și pe dumneavoastră aci.
Știu că vă dedei de citit și de muncă, spunându-vă păsurile și necazurile mele.
Primiți, vă rog, domnule Filitti, asigurarea distinsei mele stime,
G. Poboran
Note
- Originalul acestei epistole, inedite, se află la Biblioteca Academiei Române din București.
- Se reproduce în întregime microrecenzia ~ Istoria orașului Slatina. George Poboran, Slatina. – Lucrarea d[omnu]lui George Poboran prezintă destul interes, mai cu seamă din punctul de vedere istoric și geografic. Găsim în ea capitole demne de toată luarea-aminte. Astfel autorul, începând prin a arăta originea orașului Slatina, ne dă relațiuni de climatologie, etnografie, geologie, istorie, sociologie, justiție, într-un cuvânt ne arată importanța și dezvoltarea progresivă a orașului în decursul timpurilor sub diferite aspecte.
Vastul material cuprins în această lucrare, felul cum este redat și alcătuit, lasă să se vadă că autorul a avut de întâmpinat nu puține greutăți în strângerea lui, că a lucrat cu tact și că a depus o muncă demnă de laudă.
„Istoria orașului Slatina“ este o lucrare ce poate fi utilizată cu folos de cei care ar voi să dea la lumină o scriere de acest gen. N.G. [Convorbiri literare, 44, nr. 2, vol[umul] 2, aprilie 1910, p. 247. (Recenzie)]
- Nu a fost, încă, identificat.
Nicolae Scurtu
