Un aspect, din cele mai interesante, ale activității literare desfășurate de Traian Păunescu-Ulmu (1903–1983), îl constituie, desigur, poezia, clasică, cu evidente motive și nuanțe tradiționale.
A scris și publicat, încă din adolescență, un apreciabil număr de poezii, ce se regăsesc în paginile revistelor Flamura (1924–1927), Suflet românesc (1926), Pleiada (1927), Năzuința românească (1925–1929) și, firește, în cea mai însemnată revistă a Olteniei, Ramuri (1928–1947).
Ulterior le-a recitit, le-a selectat, cu severitate, și a publicat o carte de Poezii alese (1934)1, în care a reținut tot ceea ce i s-a părut valoros sub aspect estetic și, evident, stilistic. Poezia pe care o comunic aici, se transcrie după un manuscris ce se află la Biblioteca Academiei Române, și i-a fost trimisă lui Nicolae Iorga pentru una din revistele sale.
Din motive, încă necunoscute, Nicolae Iorga nu publică această poezie, deși, pornind de la titlu și până la ultimul vers, întâlnim imagini, cuvinte și sintagme care trimit la romantism, la vis și la o anume supunere față de ordinea naturală a fenomenelor.
Pământul ne-nfrânge este o creație matură în care se intersectează lecturile autorului cu forța de a plăsmui lumi posibile și, totodată, credibile. Poetul este convins că „pământul“ reprezintă cea mai puternică forță de regenerare și stabilitate a lumii. Și nu întâmplător mărturisește: „Încet și-nfrânt, îngenunchiat, / Pământ bătrân, te-am sărutat!“
Este, cum se poate constata, omagiul absolut pe care poetul nu se sfiește să-l mărturisească.
*Pământul ne-nfrânge
Sunt clipe, când aș vrea pământ
Împins de-al furiei avânt
Să te apuc ca un titan
De două stânci și-un uragan
De hăuri reci și-amețitoare
Ca pe-un copil în fășioare,
Să te prăvăl din înălțimi
Cu sete – și în adâncimi.
Să ard prefăcut în zgură
Topit în flacără de ură…
Să cadă noaptea-n falduri grele
Să se ciocnească sori și stele
Și limbi de foc în sus țâșnească,
O, Doamne, ca să-ți povestească,
Că viața-i stinsă – adânc din germeni,
Că totu-i praf și stânci de cremeni,
Că poți să plângi pierdut în barbă;
Pământu-i pârjolita iarbă.
……………………………………………
……………………………………………
Dar când pe câmpuri amurgi
Și steaua serii blând clipi,
Încet și-nfrânt, îngenunchiat,
Pământ bătrân, te-am sărutat!
T. Ulmu
Note
- Originalul acestei poezii inedite se află la Biblioteca Academiei Române. Corespondență primită de Nicolae Iorga. Volumul 342. Partea a doua, f. 603r.
- Traian Păunescu-Ulmu ~ Poezii alese. [Craiova], Fundația Culturală Regală „Principele Carol“, [1934], 32 pagini. (Pământ și suflet oltenesc).
- Desenul ce reprezintă pe Traian Păunescu-Ulmu se reproduce din placheta de Poezii alese, pagina 1.
Nicolae Scurtu
