Print this Post


    Istorie literară • Unele mărturii autobiografice ale lui Traian Păunescu-Ulmu

    Informațiile privitoare la itinerarul biografic și creator al profesorului, poetului, criticului literar, eseistului și traducătorului Traian Păunescu-Ulmu (n. 14 octombrie 1903, Craiova – m. 1983, București) sunt, relativ, puține.

    De aceea este imperativ necesar identificarea, adnotarea și comunicarea tuturor știrilor, materialelor, referințelor și iconografiei lui Traian Păunescu-Ulmu, un intelectual din cei mai cultivați și înzestrați, pe care ni i-a dat Oltenia.

    Întâmplarea face să fiu posesorul unor manuscrise, epistole și fotografii, de o reală valoare, ce provin din arhiva celui ce a reflectat, a scris și a publicat câteva substanțiale studii și cercetări despre «poetul nepereche», cum exact îl definea G. Călinescu.

    Epistola, ce se publică acum întâia oară, este adresată profesorului și esteticianului Mihail Dragomirescu (1868–1942), autorul unei celebre, dar complet ignorate Științe a literaturii, publicată la Paris, în patru ample tomuri.

    În această epistolă, Traian Păunescu-Ulmu, spirit «occidental», așa cum se definește, se confesează, în limitele adevărului și urbanului, despre drama izolării unui tânăr intelectual într-o lume indiferentă la orice semn cultural.

    Mărturiile sale, deloc exagerate, evocă o lume incapabilă de orice inițiativă în plan didactic, cultural sau literar.

    Gestul „reînvierii“ «Ramurilor», publicație tradițională de înaltă ținută și valoare literară, se datorează lui Const. Șaban-Făgețel1, care se afla în imposibilitatea de a remunera colaboratorii permanenți.

    Această epistolă se constituie într-un model, deloc, conjunctural, de reflectare a unei stări dramatice a culturii românești în perioada interbelică.

    *

    Craiova, 14 octombrie [1]934

    Calea Bucureștilor, nr. 157

    Domnule profesor,

    Vă înșelați dacă ați crezut că accidentul cu teza ar fi înăsprit raporturile cu d[umneavoa]stră. Pe cât am putut, totdeauna, mi-am impus respectul și ținuta de occidental față de părerile și convingerile altcuiva.

    Cu atât mai mult, când un elementar simț al proporțiilor dintre elev și profesor, îmi dicta mai accentuat aceeaș[i] atitudine.

    Ați auzit sau ați citit d[umneavoa]stră, ante sau post teză, vreo incriminare, diatribă sau grosolănie din parte-mi? Este drept, asta nu m-a împiedicat și nu mă împiedică nici acum, să nu fiu un părtaș șters și plat al ideilor d[umneavoa]stră, să nu pot să subscriu ca o simplă momiță, totdeauna, opiniile d[umneavoa]stră. Căci vedeți d[umneavoa]stră, aici stă puțin, poate, din mica dramă a izolării, nedreptății și nevalorificării mele: am încercat să fiu eu, să nu fac tranzacții și compromisuri cu adâncile și întinsele mele convingeri și eforturi.

    Sunt sincer și trebuie să-mi recunoașteți, în ciuda atâtor defecte și erori, cel puțin atât, că am fost unul din studenții loiali, muncitori și corecți. Niciodată n-am lingușit, n-am fost lichea, n-am afișat atitudini de circumstanță ca să-mi fac interesele.

    D[umneavoa]stră, care ați încurajat câteva elemente de această speță, ați putut constata în urmă deziluzia… În mine ați avut totdeauna un mic intelectual care și-a permis sincer și corect, să-și afirme o părere, să sublinieze, când o găsea, o exagerație, o idee care nu părea justă.

    Știu, această nesuplețe, această biată încercare de a poseda o coloană vertebrală, mi-au adus numai neplăceri. Și de aș fi avut cel puțin o situație materială înfloritoare sau de aș fi fost în altă țară. Mă uit la umila mea muncă de până acum, la licența „magna cum laude“ și nota 9,07 de întâiul la capacitate, ca să mă apuce dezgustul.

    Căci aflați că de lipsa totală de ajutor din partea nimănui și nimerirea unei epoci de desființări de școli, m-am trezit fără de catedră, chiar în Craiova.

    Și cum de lângă acest oraș unde am încă pe cei doi bătrâni părinți fără alt copil, n-aș fi putut pleca decât spre Buc[urești], am fost nevoit să mă încadrez la o catedră de partea literară la Șc[oala] de meserii din… Balș. Și iată-mă făcând naveta de 4–5 ori pe săptămână, într-o mizeră cursă, pe ploaie și ninsoare, la 5 dim[ineața] între Craiova și Balș, ca un comis voiajor didactic.

    Și fiindcă n-am rude la Ierusalim și nici nu ling, Ministerul nu mi-a aprobat nici măcar o simplă detașare, ca la atâția alții, cum, deși întâi la capacitate și definitivat, n-a binevoit o dată să mă numească într-o comisie de bacalaureat.

    Domnule profesor,

    Mi-e jenă aproape de cele ce v-am scris. Am oroare de lirism și autobiografie, în ce privește viața mea. Erau însă necesare aceste câteva amănunte, ca să cunoașteți climatul meu, împrejurările în care trăiesc și pentru a înțelege de ce dorințele d[umneavoa]stră, nu știu dacă se vor satisface vreodată.

    În tribulațiile și sărăcia și scepticismul meu, să mai mă gândesc la doctorat? Și ce misiune de critic să desăvârșesc, când n-am atmosfera Capitalei, Universitatea și munții necesari de cărți?

    Să mai vorbim de o anume cocleală care își distilează, lent dar sigur, amăruiul în mine? În această situație, a venit amicul Făgețel și mi-a propus reînvierea „Ramurilor“. Vezi bine, am pus condiții. Condiții grele, de libertate totală de gândire și acțiune, mai ales ca avantaj material n-am nici unul. Am primit și am pornit la luptă, cu o întreagă concepție și absolută și inebranlabilă2 hotărâre de a nu mai ceda nimic, de a rosti răspicat, curajos și sincer, adevărul și numai adevărul.

    Căci ne înăbușim! E atâta falsitate, reclamă, favoritism, moft și… skodism în cultura și moravurile și politica și învățământul nostru, că un imperativ aspru de biciuire, purificare și îndrumare critică riguroasă, se impune cu necesitate vitală. De aci, toată activitatea pe care am început-o.

    Dar, este vorba cât am să pot continua și pe ce proporții, în condițiile mele așa de dificile? Știe cineva ce jonglerie trebuie ca dintr-un salar de mizerie, să poți cumpăra cărțile, revistele și ziarele străine, în special?

    Domnule profesor,

    V-ați exprimat două dorințe care, ca și toată scrisoarea, cu o tușantă3 surpriză pentru mine. În cenușiul și solitudinea în care m-am ferecat de ani de zile, în monotonia neurastenizantă a unor sterile drumuri, cu ploi și hârtoape, între Balș și Craiova, rândurile d[umneavoa]stră au fost o pată caldă și albă, de lumină odihnitoare. Vă mulțumesc!

    Și mi-aș cere permisia să-mi exprim și eu o dorință. Care realizată ar facilita și ar concretiza cert și doctoratul și munca de critic.

    Cu respectul personalității și al ideilor înfățișate urban și științific și cu fatalele nuanțe de diferențiere între două gândiri, ați putut observa că activitatea mea ajunge la hotarul aceluiaș[i] postulat critic și al creației integrale, fie critice, fie estetice, fie științifice care nu trebuiesc confundate, exact cum militați d[umneavoas]tră în teoriile pentru care vă străduiți de ani de zile. Și îmi imaginez ce s-ar putea lucra la seminarele d[umneavoa]stră, la Institut4, ce revistă s-ar putea închega pe care s-o organizez strașnic, ce plan de luptă, ce ședințe și dinamism s-ar produce. Poate e pueril ce spun eu, dar vedeți, omul rămâne un animal pururi iluzionist. Dacă ați încerca conlucrarea unui element mai tânăr, mai independent, dar cinstit și serios, și pe care se pare că îl vedeți într-o lumină favorabilă.

    La scrisoarea d[umneavoa]stră de o atât de frumoasă surpriză, vă întinde o mână de lucru, un om corect, capabil de eforturi intense și care cere numai, cât de cât, să i se respecte convingerile, desigur, în marginea adevărului și urbanului.

    Ce ziceți? Forma, o veți găsi d[umneavoa]stră. Fie prin detașarea de la catedra mea la un post de pe lângă catedra d[umneavoa]stră (cum se obișnuiește), fie printr-o numire nouă în jurul catedrei d[umneavoa]stră, sau printr-o chemare într-o situație ori post de asistent, șef de lucrări, etc. la Facultate, egală bineînțeles cel puțin cu situația mea de prof[esor] secundar, titular definitiv, cu o gradație.

    Încă odată, această conlucrare numai prin aducerea mea în Bucu[urești] s-ar efectua cu real folos, în special pentru cel căruia i-ați scris atât de frumos.

    Desigur, forma aducerii vă este poate facilitată și de amiciția pe care o aveți cu d[octo]rul Angelescu. În orice caz, asigurarea mulțumirilor și devotamentului meu, vă rog să o primiți, nelimitată și călduroasă.

    Traian Păunescu–Ulmu

    „Ramuri“ apar în 2-3 zile. Cred că vă vor interesa.

    Note

    • Originalul acestei epistole inedite se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din București.
    1. Const. Șaban–Făgețel (1884–1947), publicist, codirector al revistei Ramuri și om de cultură.
    2. inebranlabilă – neclintită, fermă, solidă.
    3. tușată – emoționată.
    4. Institutul de Literatură, înființat și condus de profesorul Mihail Dragomirescu, funcționa pe lângă Catedra de Estetică Literară a Facultății de Litere și Filosofie din București.

    Nicolae Scurtu

    Permanent link to this article: https://linia1.ro/istorie-literara-unele-marturii-autobiografice-ale-lui-traian-paunescu-ulmu/

    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *