De curând, sub emblema Editurii „Arena Artelor” din Slatina, a văzut lumina tiparului volumul de proză scurtă intitulat „Povestiri din pridvor”, semnat de prof. Elena Sîrghie. Lansarea acestei cărți inedite care, după ce o citești, îți lasă în suflet un „adânc sentiment de imersiune într-un univers al nostalgiei pure”, cum a spus poeta din Bănie, Camelia Radulian, a avut loc în ziua de 28 noiembrie a.c., la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu” din Slatina, beneficiind de o audiență selectă, iubitoare de inefabilul și de frumosul artei, în general. Evenimentul a beneficiat de sprijinul și generozitatea personalului Bibliotecii sus amintite, sub dăruirea și impulsul profesional al minunatei doamne Raluca Grosu, șef serviciu Relații cu publicul, cea care știe și prețuiește rostul unor asemenea acte culturale, cu impact la publicul larg.
Ca de obicei, moderator al evenimentului, promovat de Editura „Arena Artelor”, a fost jurnalistul și scriitorul Dumitru Sîrghie, susținut fiind de tradiționalii lui parteneri întru spirit: scriitoarea și criticul de artă Camelia Radulian, profesorul și poetul slătinean Victor Iacobescu, interpretul de muzică folk, vâlceanul Dan State, și ultimul, dar nu ce din urmă, rapsodul popular Ion Crețeanu, „tezaurul nostru uman viu”, cel care încoronează, întotdeauna, astfel de manifestări sublime.
De la Craiova, au mai participat scriitoarea Gabriela Ciucă și comisarul Mihnea Dragomirescu, șef serviciu SPCRPECIV Dolj, prieteni ai familiei autoarei. Pe lângă cei doi oameni de litere, Camelia Radulian și Victor Iacobescu, care au prezentat elogios cartea doamnei Sîrghie, din sală au mai luat cuvântul „Bijutierul de caractere”, cunoscutul prof. Dumitru Nica, colaborator al publicației Linia Întâi, precum și Dan Năstase, unul dintre vechii prieteni ai ziaristului Dumitru Sîrghie, ambii salutând acest eveniment, care a întregit suita evenimentelor culturale locale, ce mențin treaz spiritul literar al Slatinei marilor înaintași George Poboran, Dumitru Caracostea, Ion Minulescu, Eugen Ionescu, Pan. M. Vizirescu etc.
Camelia Radulian: Un univers al marilor lucruri mărunte!
„Totul pornește de la un filon autobiografic. Este limpede că Lena, Lenuța și Lia, personajele prezente în carte, sunt întruchiparea autoarei, că Niculae este chiar tatăl ei, iar eu am extras aici diverse nume și întâmplări, pe care le punctez rapid, cu această ocazie, care introduce cititorul, într-un fel de transă, acesta descoperind, prin intermediul Lenei-Lenuței-Liei, un univers patriarhal, tradițional, în care morala și lucrurile aveau o așezare frumoasă și se derulau, după cronologia ancestrală a pământului… Erau bine așezate… Deci, acest Univers, frumos, tradiționalist, îl veți adora cu siguranță, așa cum îl ador și eu… Este un Univers al marilor lucruri mărunte, cu animăluțe, plante, frunze, care stârnesc, în sufletul autoarei, o avalanșă de emoții, întoarceri în timp, evaluări filosofice de-a dreptul, care problematizează cursul vieții și tot ceea ce ține de întrebările asupra rostului nostru existențial… Desigur, regăsim în narațiunile Elenei Sîrghie și un alt substrat, destul de pregnant și de bine reliefat, un substrat politic, din care-i putem depista ușor poziția critică, față de regimul comunist, cel care a venit să tulbure ordinea frumoasă a firii, acea ordine a lumii, în care totul se desfășura, în funcție de ceea ce dicta pământul, în rotirea lui nebună și cuminte prin Univers. Acea ordine, în care zăpezile erau zăpezi, munca la câmp era muncă la câmp, torsul era tors, joaca pruncilor era joacă, bărbatul își știa bine rolul și locul, femeia de asemenea, dar a venit comunismul, colectivizarea forțată, cu un soi de tulburare a ordinii universale… Și o să vedeți cu ce soi de tulburare și cu ce fel de transformări și traume transgeneraționale a venit comunismul (…).
Într-una dintre povestiri, regăsim puternice secvențe moromețiene, anume acea secvență, din timpul colectivizării forțate, în care tatăl Lenei este obligat, de activistul comunist, Gheorghe a lu’ Coleșitu, să-și înscrie pământul la CAP: „Hai, bă, Niculae, nu vii și tu să semnezi cererea aia, ce dracu?” Așa se face „că, într-o zi, se dusese, semnase, și nu mai plecase vreo două zile. Dormise sub masă la Sfatul Popular și le spunea la toți că el n-are curaj să se ducă acasă, să-i spună femeii lui că singura lor avere, vreo câțiva ari de pământ, era de-acu’ ai «poporului»”.
Victor Iacobescu: Autoarea cărții sfidează vârsta pe care o are și-și retrăiește copilăria!
„Povestirile din pridvor”, cartea doamnei profesoare Sîrghie, m-au determinat să retrăiesc o parte a copilăriei mele, să redevin copilul care ascultam poveștile bunicilor și ale părinților… Cele despre trecerea, de la perioada interbelică, la ceea ce a însemnat, apoi, războiul, și, ulterior, perioada comunistă (…).
Doamna Sîrghie a avut mai mult timp pentru scris, după ce a ieșit la pensie (am fost colegi la Liceul „Radu Greceanu”) și, cred eu, că foarte mulți au descoperit-o și redescoperit-o, după ce domnia-sa s-a apucat temeinic să-și aștearnă amintirile pe hârtie și cred că, într-un anume fel, și domnul Sîrghie a redescoperit-o. Din momentul în care am deschis cartea, am văzut că doamna profesoară spune: „Așa încep să-mi refac și eu copilăria trăită pe Valea Iminogului”… M-am translat și eu, imediat, în copilărie, în ipostaza lui Creangă, atunci când vorbea despre „Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul” și, m-am gândit, cum spunea mai devreme și doamna Radulian, că m-aș putea plasa, într-un fel de Macando, a lui Gabriel Garcia Marquez, ca un fel de ipostază a universului rural, pe care-l întâlnim și în „Hronicul și cântecul vârstelor”, la Lucian Blaga. Am regăsit, aici, și atmosfera din „Viața ca o pradă”, din acel fior magic al lui Marin Preda, cel care vorbește și simte satul natal, tot din perspectiva timpului, care-ți redă acea nostalgie, pe care și doamna Sîrghie a reușit s-o creeze, printr-o scriere straniu de frumoasă, transpunându-se în chipul Lenei de altădată și scriind cu candoarea copilului de atunci… Asta mi-aduce aminte de personajul lui Mircea Eliade, din „Nuntă în cer” și îmi dă convingerea că autoarea cărții sfidează vârsta pe care o are și-și retrăiește copilăria, observând detaliile pe care numai un copil, cu inocența de atunci, le poate aduce în actualitate (…).
Elena Sîrghie: Mulțumesc. Chiar îmi dau speranța că am scris ceva care merită să fie citit!
„Mulțumesc pentru că ați ales să-mi fiți alături în această seară. Mulțumesc pentru aprecieri. Chiar îmi dau speranța că am scris ceva care merită să fie citit. Am să mă conformez obiceiului potrivit căruia cel care scrie o carte trebuie apoi să dea seamă: de ce, cum, pentru ce sau pentru cine? Știți, Carol I spunea că vine o vreme când privești mai mult în urmă decât înainte. Și avea dreptate! Am constatat și eu că, acum, la pensie, am mai mult timp pentru a-mi asculta sufletul, pentru a retrăi emoții, amintiri, pentru a reînvia, cu ochii minții, chipuri și întâmplări din trecut și chiar să le aștern pe hârtie, sub forma unor povestiri din pridvor.
În același timp, nu m-am putut retrage cu totul din ceea ce trăiesc în prezent și nici să nu mă gândesc, să nu fiu preocupată de cum va arăta viitorul copiilor și nepoților noștri. Și așa a luat naștere cel de-al doilea capitol al cărții intitulat „Lumea într-o dungă”, cel care cuprinde reflecții asupra a ceea ce se întâmplă, mai aproape sau mai departe de noi. Dacă am reușit să transmit ceea ce am simțit și cum am simțit, rămâne să confirmați sau infirmați dvs., cititorii. Și, pentru asta, vă mulțumesc”.
Atmosfera de înaltă elocvență intelectuală a fost presărată cu muzica folk a cantautorului Dan State, dar și cu muzica de vatră a celebrului Ion Crețeanu. A fost o zi de neuitat!
Daria Silvana Badea – Craiova
