Într-un profund mister și suspiciune,
Un individ s-a sinucis aseară,
În cel mai scump hotel din stațiune…
Și leșul lui stă atârnat de-o sfoară.
Legiști, justițiari și comisari
Privesc pieziș cadavrul în pridvor,
Costumul lui de-o mie dolari
Este râvnit de primul-procuror.
Și portofelul cu parai și poze
Și ceasul, și cravata – giuvaiere,
Carnetul de partid întru trei roze,
Brățara și pantofii – o avere!
Șacali ce prin miasme dau cu botul –
Legiștii, procurorii, comisarii –
Gândesc să-i fure mortului, cu totul,
Și lanțul, și brățara, și dolarii…
Și țoalele de firmă, pantoful drept și stâng…
Cămașa cade bine pe-un fante insipid,
Ba, și mai mult de atâta, un avocat nătâng
Ciordi, fără regrete, carnetul de partid.
Deodată, avocatul, bată-l vina,
Rosti, din toți bojogii și din fiere,
Un nume din carnetul cu pricina:
Al marelui Baron de la Putere!
Când se uitară-adânc mai toți ciracii,
Ei dându-și seama de înalta gafă,
Pupară mortul de-l găsiră dracii,
Din tălpi, pe fund, până la ceafă…
Întreg soborul de mișei
Plângea macabru și anost…
– Stăpâne, zise unul dintre ei,
Fără de Tine viața n-are rost!
Cin’ ne mai apără de rele,
Pe la divanele centrale,
Și cui mai dăm noi mahmudele
Și ,,euroi” din șpaga-nfloritoare?
Cin’ ne mai trece râul pe furtună
Spre a ne mântui la Michi Șpagă
Și apoi la ,,bunicuța” noastră bună,
Ce ne-alinta cu dragoste: ,,Măi, dragă!”?
Și cin’ ne va mai pune mâna în spate,
Zicându-ne c-o forță de granit:
,,– Fiți javre și canalii cât se poate
Și cât e PSD-ul înflorit”!?
Și bocetul dură cam două ore…
Și-n drum spre Morgă s-a jelit năprasnic,
Pleca din viață Marele Tutore,
Toții hoții îl plângeau, până și-un paznic…
Care, deodată, se opri-n baston
Făcând un semn solemn de «vino-ncoa’»,
Și apoi rosti în limba lui Villon:
– Le Roi est mort, vive le Roi!
Dumitru Sârghie
