Scriu cu umor, ca să-mi acopăr urletul
Și îmi trimit cuvintele la piață,
Le-adun apoi și le înșir pe ață,
Ca să-mi eliberez de ele sufletul.
Oprește-ne căderea, îmi spun cuvintele – tăișuri,
Suntem caduce, expirate, ne-am uscat,
Stopează dăinuirea în păcat,
Redă-ne viața primelor suișuri…
Suie cu noi, la înălțimea primă,
Să pipăim alături viitorul,
Ieși iute din coșmar, redă-ne zborul,
Ca împreună s-avem drept de stimă.
Du-ne din palme în azururi certe,
Întoarce-ne pe aripe de vis,
Și-ai să constați că-n noul Paradis,
E rost și de femei și de concerte…
Am ascultat vrăjit cuvintele – direcții…
Așa ceva se-ntâmplă foarte rar,
Să reușești ieșirea din coșmar,
Când propriile cuvinte îți dau lecții.
Dumitru Sârghie