Senatorul Liviu Voiculescu, alături de colegii săi naționali-liberali din Parlamentul României, dar și din celelalte partide politice aflate la guvernare au depus, la Senat, un proiect de lege, privind acordarea voucherelor de vacanță și angajaților din mediul privat. Conform propunerii legislative, „în cursul anului fiscal, angajații pot beneficia de vouchere de vacanță, de prima de vacanță și bilete de odihnă acordate potrivit Legii 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare”.
„Astăzi, 21 martie, propunerea legislativă va intra în dezbatere, în Senat, ca primă cameră sesizată, urmând ca decizia finală să fie luată de Camera Deputaților. Dacă va primi aviz pozitiv la ambele Camere, anul viitor, vor putea primi vouchere de vacanță și angajații din mediul privat.
Deși efortul bugetar pentru acordarea de vouchere de vacanță, celor circa 4,2 milioane de salariați din sectorul privat, este de circa 6,09 miliarde lei, considerentul comun al celor trei partide inițiatoare este unul pozitiv, deoarece se estimează că circa 60%-65% se va întoarce, în bugetul de stat, sub formă de TVA, taxe, impozit de salarii, impozit pe profit”, a declarat senatorul Liviu Voiculescu.
Ionuț Dumitrescu