AcasăVeșnicia s-a născut la satLumea satului – ,,Ulița cu duzi”

Lumea satului – ,,Ulița cu duzi”

Pe ulița unde acum nu prea mai sunt oameni, decât o liniște dătătoare de speranță în viața de apoi, o dată pe săptămână, sosește, de ceva timp, mașina de gunoi. Cei care au mai rămas să viețuiască pe strada cu duzi au început să se obișnuiască cu ea. O așteaptă pregătiți, cu lada, la poartă! Mai tulbură liniștea și înviorează seniorii satului, trezindu-i din amorțeală, pentru că, ei, oameni ai muncii din trecut, pun suflet la adunatul resturilor din curte. Rar se mai înfiripă o conversație, dacă din întâmplare se nimerește să treacă cineva pe drum, câte un ,,rătăcit”, cum le spun vârstnicele celor de o seamă cu ele… Și, într-o zi, stând femeia pe bancă, după ce trecuse mașina de gunoi, a avut norocul unei conversații, cu unul de vârsta ei:

,,Mai ții mine, când veneau oamenii, de la câmp, era, așa, o vânzoleală pe ma’alaua asta de amețeai! Nu mai știai pe cine să pui ochii. Femeile la fântână, copii se jucau în mijlocul uliței, bărbații plecau ,,în sat”, după treburi. Primul care ieșea din curte, dacă ți-l mai amintești, era unul ,,Bode”, mai în vârstă, apoi ceilalți, mai tineri, dornici să-l urmeze. ,,Deschizătorul de drum” spre sat, la lăsatul serii, mergea hotărât, concentrat. Nu se uita, nici în dreapta, nici în stânga, deși drumul lui sigur era spre MAT. Purta flanelă de lână tricotată și descheiată la piept, cu toate că avea nasturi. Era și puțin decolorată. Un verde mai spălăcit. Sub flanel, o cămașă albă. Pantaloni groși, de aba, iar în picioare, bocanci, deși era vară. Se deplasa, prin mijlocul uliței, cu capul plecat, spre țărâna fierbinte a verii. Pe cap, o pălărie, care umbrea un chip străveziu și permanent transpirat. Umerii ascuțiți se ridicau, prin cămașa albă și flanelul verzui. Avea nelipsitul ciomag lucios, de corn, pe care-l ținea, la spate, cu ambele mâini fixate pe cele două capete ale bățului… și, după el, ieșeau ceilalți! Mulți, învoiți de neveste. Pe ulița noastră, cu un lat de palmă de țărână, acum ani buni, mai trecea câte un Gaz, un fel de IMS. In mașină, președintele de CAP. Îi vedeam numai fața, că era scund, cu fălcile mari, antrenate la hanul de pe Șoseaua Mare, unde se pregăteau grătarele din carnea de la vreo oaie grasă, reformată. Și mai trecea câte o Volgă neagră, rar, dar numai prin centru’ satului. În rest, nimic. Și, uite, acum apăru mașina de gunoi, magaoaia asta mare, dolofană, verde… N-ai văzut-o! Când vine să ia gunoiu, abia are loc pe drum și mulți duzi au fost perceați, tunși, așa, pe o parte, pentru că îndrăzniseră să-și lase crăcile să crească deasupra asfaltului…”.

 „Bine că zisăși!, prinse femeia momentul. Auzi, veniră ăia să ridice gunoiul. Îi pândii din curte.  Coborî unu din mașina aia mare, de care pomeniși, se uită în tomberon, dădu din cap și urcă înapoi. Am ieșit repede la poartă. «De ce nu luați, maică, gunoiu’?» Șoferul, care se uitase în oglindă, scoase capul pe geamul coborât de la cabină: «Ai iarbă în tomberon!» «Păi, mă, baiatule, e iarbă! Ce, vrei s-o mănânc eu? M-am rugat de toți de prin jur s-o ia, s-o dea la cai, vaci, capre, care ce mai are, da’ au zis că n-au ce face cu ea. Nici voi nu aveți? O fi pe acolo, pe unde duceți voi gunoiu’, vreo vacă să vină să pască iarba asta.» Auzind discursul senioarei împovărată de ani, șoferul întoarse capul și le zise ceva celor doi însoțitori din cabină. A coborât unul dintre ei și, rapid, goli lada de gunoi. Plecară zâmbind, făcându-i semn cu mâna.

,,De săptămâna viitoare, am să umplu sacii de cutii, din alea de medicamente. Am un coș!”

Radian Vasile

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments