AcasăOpiniiMÂINI NEGRE UMBLĂ LA CONTOARELE CULTURII ROMÂNEȘTI

MÂINI NEGRE UMBLĂ LA CONTOARELE CULTURII ROMÂNEȘTI

În „patria noastră bună, populară și română”, Cultura, ca și Educația au fost și sunt la periferia preocupărilor tuturor guvernelor, de la Revoluție și până în prezent. Era o vorbă, pe vremea „marilor  ticăloși”, din Epoca de Aur, rămasă de la Göebells… „Ăștia când aud cuvântul cultură, scot pistolul!”  Din memorie, reiterez o scenă pe care mi-a povestit-o, după Revoluție, istoricul literar Nicolae Scurtu.

Aducând un omagiu lui Marin Preda, marele scriitor Marin Sorescu, a scris, printre rânduri, și următoarele cuvinte: „Mâini negre umblă la contoarele culturii românești. În fiecare zi, se mai stinge câte-o lumină…”

Imediat, a fost chemat la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă, de către un imbecil agramat, pe nume Miu Dobrescu, ministrul Culturii de atunci, deputat în Marea Adunare Națională, deținând și alte mari dregătorii comuniste, care l-a întrebat, pe un ton stalinist, ce-a vrut să spună cu acele cuvinte… Zadarnic, a încercat cărturarul să-i explice imbecilului că acolo este vorba de o metaforă, de un joc literar de cuvinte, că tovarășul Miu  a râgâit plenar: „Din acest moment, părăsești Redacția Revistei Ramuri.”

Mâini negre umblă și astăzi la contoarele culturii românești, iar troglodiți ca Miu, cocoțați în fruntea țării, sunt și azi capabili să scoată pistolul, când aud cuvântul… Cultură. Mai mult, marele centru universitar din Bănie nu a făcut nimic pentru posteritatea lui Marin Sorescu. Amin!

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments