Anul acesta, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele Slatinei, m-am simțit mai slătinean decât în anii anteriori, când, de asemenea, a fost celebrat orașul nostru secular. Chiar l-am felicitat public pe primarul Emil Moț, pentru faptul că, spre deosebire de înaintașii săi, n-a mai politizat această sărbătoare de suflet, n-a mai premiat atâtea nulități de partid, precum făceau Vâlcov și Prina, și – mai mult decât atât – n-a mai împins pe scenă „artiști și lăutari” din fauna PSD, care „numără până la zece cu ajutorul familiei”, cum ar fi spus Petre Țuțea.
Acest punct de vedere l-am exprimat cu ocazia Galei Superlativelor, prezentate, în mod profesionist, de celebrul cântăreț Aurelian Temișan, alături de soția sa, actrița Monica Davidescu: „Mulțumesc actualei administrații slătinene, care a depășit demult, prin popularitate, prin patriotism și prin redarea istoriei, festivismul de tip comunist cu care eram obișnuiți! Vreau să-i mulțumesc primarului Emil Moț, pentru că a armonizat prezentul cu trecutul, pentru viitor, fiindcă, nu-i așa?, prezentul este viitorul trecutului și trecutul viitorului!”
E clar, mi-am zis atunci: mămăliga neamului poate fi revetebrată, cu atât mai mult cu cât ne aflam și ne aflăm încă în anul Centenarului Marii Uniri. Un amănunt întristător mi-a atras, totuși, atenția, în acele momente. Anume titulatura diplomei de merit, pe care am primit-o pentru proiectele promovate prin Asociația Ecologia Bunului-Simț: „Diplomă de merit pentru promovarea personalităților necunoscute ale Slatinei!”
Am stat strâmb și am judecat drept! Bă, fraților, oare cine n-a dorit să fie cunoscute de către „masele largi populare” aceste nume slătinene grele de glorie precum: celebrul cântăreț de operă Antonius Nicolescu – care a cântat pe toate marile scene ale lumii și care trăiește în Germania; Demetru Iordana – care a fost omorât de Securitate, în 1979, fost deținut politic, scriitor anticomunist, cel care, în epocă, a purtat corespondență cu Arghezi și Perpessicius și care l-a făcut de două parale pe George Călinescu, atunci când acesta se dedulcise la comunism; Traian Biju – luminătorul de cale, pedagog al neamului, întemeietorul școlii moderne slătinene și genialul poet gândirist Pan Vizirescu, care a stat ascuns de Securitate un sfert de secol, acuzat fiind că și-a iubit în exces țara?!
Repet, cine n-a dorit ca acești slătineni, care au atins sublimul, prin harul, profesiunea și patriotismul lor, să fie cunoscuți? Păi, până în decembrie 1989 – Securitatea și Partidul Comunist. După decembrie 1989 – tot Securitatea și toate partidele românești care au descins din FSN. Ce au făcut după 1989 „cărturarii” și culturnicii noștri pentru a aduce în atenția junimii județului toate aceste personalități de prim rang ale culturii naționale și universale? Nimic! Unii au fost și sunt proști de-a binelea, deci chiar nu știu carte, iar alții – purtători de doi neuroni – dar turnători și colaboraționiști de profesie, i-au considerat, în continuare, pe aceștia legionari și dușmani ai poporului.
Când Emil Moț și Marius Oprescu (conducătorul Slatinei și respectiv al județului) nu vor mai pune proști cu diplomă și cu carnet roșu în fruntea culturii slătinene și județene, atunci vom putea și noi răsufla ușurați, strigând în lumina eterului: Mămăliga neamului poate fi revertebrată și în Slatina.
Dumitru Sârghie
