MOTTO: „Cineva a plantat un mesteacăn și-a uitat să-l îngrijească. I-am înfiat munca neîncheiată.” (Claudiu Iordache – Homo Posteritas)
Am avut bucuria, zilele trecute, să primesc vizita lui Marian Daniel Costea, un slătinean despre care auzisem, vag, din presa alutană, că se încumetă să candideze, de pe poziții independente, la Primăria Slatina. Cineva, un colaborator de-al meu, mă recomandase, ca jurnalist și chiar i-a dat numărul meu de telefon, ca să mă abordeze, eventual, în sensul de a-i publica onor candidatului nostru un interviu, în Linia Întâi. Așadar, după un dialog, pe calea undelor, cu Marian Daniel Costea, am stabilit de comun acord, nemțește, locul, ziua și ora întâlnirii.
Deja îmi pregătisem câteva întrebări legate de programul și concepția administrativă cu care acesta va ieși în campania electorală, deși aveam și varianta să-i spun că un „interviu pompos, la vremuri de ciumă, nu face bine la imaginea sa. Dimpotrivă!”
Mari mi-au fost mirarea și surpriza, dragi cititori, atunci când am descoperit că pe Marian Daniel Costea îl cunoscusem în urmă cu peste două decenii, în niște anturaje destul de agreabile, când, amândoi (mai ales el) eram mai tineri și la trup curați, vorba poetului, păstrând, totuși, proporția și având în vedere că el e tânăr și acum, la cele aproape 47 de primăveri ale sale, pe care le va împlini curând, cu două zile înaintea marii Sărbători Pascale.
Și, cum parcă mi-a ghicit gândurile, acelea de a ne abține de la un interviu stufos cu privire la ceea ce va face el pentru „omenire”, ca viitor primar al Slatinei, Marian Daniel Costea mi-a spus din start că vizita lui are un caracter de curtoazie, de aducere aminte a prieteniei noastre mai vechi, deși diferența de vârstă între noi e de 12 ani plini.
Valurile vieții ne-au despărțit unul de celălalt, deși, se pare, am avut o viață oarecum similară, pe care am reluat-o deseori de la zero. Eu, venit din Moldova, printre necunoscuți, încercând să-mi croiesc un drum onorabil în viață, în penumbra aceasta a jurnalismului cotidian, dar și în lumina dătătoare de speranță a poeziei, iar el, fiind la distanță, cumva, de foarte tânăr, de părinții săi, care au apucat pe drumuri diferite, încercând același lucru: să învețe carte și să-și câștige onorabil existența.
Marian Daniel Costea mi-a spus pe scurt evoluția lui privind preocupările sale economice, filantropice, umanitare și familiale, în cele peste două decenii, de când nu ne-am mai văzut (deși el spune că mi-a urmărit cu interes activitatea jurnalistică și literară), povestindu-mi de relativul său succes în afaceri, la niveluri destul de înalte, și, îmbucurător, fără să-și neglijeze studiile. Am aflat, astfel, că este licențiat în Psihologie și, de asemeni, absolvent al unui masterat în Psihologie și Intervenții Psihologice, fiind discipolul apropiat al celebrului neurolog, prof. Constantin Dulcan, cel care a scris, printre altele, și faimosul volum „În căutarea sensului pierdut.”
Mi-a plăcut, la el, în mod deosebit, modestia, claritatea vorbei, sinceritatea și franchețea. De obicei, un om de afaceri de 47 de ani, cu oarece „cheag” material, vorbește de sus, e ironic și plin de sine. N-am întâlnit nicio undă din aceste „viții”, să le numesc așa, caragialesc, ci am întrezărit, în glasul și spiritul său, acea umanitate a omului care știe de unde a plecat, care-și cunoaște lungul nasului, care a cunoscut nevoile și nefericirea vieții, care nu-și uită niciodată prietenii și care, dacă poate, nu se dă în lături să-și ajute semenii la nevoie.
Referitor la latura aceasta umanitară, Marian Daniel Costea are vechi „ștate de serviciu”, domnia sa, înrâurit fiind, probabil, de maestrul Constantin Dulcan (autor de literatură filosofică și metafizică, lucrător cu transcendentul, adică cu Dumnezeu, dar și cel care a fost cenzurat de comuniști pentru fenomenala lucrare „Inteligența materiei”), donând din partea sa, de-a lungul timpului, hrană și îmbrăcăminte copiilor și bătrânilor din Centrele de asistență și chiar ajutând material și psihologic diferiți copii cu probleme locomotorii, de autism sau legate de alte afecțiuni, ori dintre cei abandonați în anumite stabilimente de către părinți. În aceste timpuri de azi, nefericite, el, împreună cu alți prieteni cu dare de mână și cu aplecare față de semenii aflați la nevoie, a constituit grupul de întrajutorare, intitulat OAMENI, NU EROI!, prin care continuă să aprovizioneze cu mâncare Căminele de bătrâni și copii.
Mi-a spus Marian cu lacrimi în ochi, citându-l pe poetul revoluționar Claudiu Iordache: „Cineva a plantat un mesteacăn și-a uitat să-l îngrijească. I-am înfiat eu munca neîncheiată”. „Fiindcă, nu-i așa?, Dumnezeu ne vorbește prin vocea lor, a copiilor. Nu, nu sunt un filantrop, ci mă străduiesc să fiu cât mai uman, fiindcă, personal, am avut destule experiențe nefericite în viață și știu ce greu este să le depășești, fără un dram de umanitate din partea celor care consimt să-l ofere. Foarte mulți copii ale românilor sunt condamnați la nefericire, între nașterea și moartea lor neîncăpând decât un suspin prelung. Acești copii, d-le Sârghie, trăiesc izolați în singurătatea speciei noastre și dacă te uiți în ochii lor, o să vezi, ca la un examen iridografic (analiza irisului – n.r.) spaima lor de viață. Fiindcă, noi înșine trăim într-o libertate vulnerabilă și într-o credință care se surpă pe zi ce trece. Trăim într-un noian de resentimente, de frustrări și de neîmpliniri și uităm că resursa de mâine a acestei nații sunt acești copilași pentru care Statul Român n-are, chipurile, niciodată destule resurse materiale…”
Întrebat de ce nu și-a ales un vehicul politic, pentru a avea mai multe șanse de a câștiga Primăria Slatina, Marian Daniel Costea mi-a spus că va încerca să se apropie de anumite partide de dreapta, care sunt în pas cu vremurile pe care le trăim și care conștientizează nevoia de reformare a partidelor politice din România. I-a criticat, de asemenea, cu moderație, pe oamenii de spirit din Olt, care preferă să se supună, umilitor, comandamentelor politice, instalate după 1989: „Intelighenția județului nostru n-are sânge în vine, ca să schimbe ordinea lucrurilor. E aservită și îngenuncheată, Liberalii ar trebuie să facă mai mult pentru județ și țară, mai ales acum, în vremuri de cumpănă, pentru poporul român. Clasa muncitoare, cea veritabilă, nu mai există. Sindicatele sunt, uneori, părți adiacente ale puterii politice și ale administrațiilor societăților, ale căror conduceri sunt numite politic. Stânga trebuie să rămână acea stângă tradițională, care să conjuge la maxim spiritul de solidaritate, iar dreapta să facă ceea ce trebuie: capitalism și plus valoare. Voi accepta orice sprijin politic bine intenționat din partea unor formațiuni mai mici sau mai mari, încercând să schimb sensul Slatinei, din punct de vedere economic, administrativ și social. Multe elemente ale Platformei mele – Program le veți găsi pe pagina mea de facebook, elemente pe care le voi dezvolta după ce vom ieși din această criză a Corona virusului.
Nu fac parte din acea generație cu mintea deja gândită de alții, ori cu gândirea aservită altora. Nu vreau să fiu colaboraționistul vreunei formațiuni politice obscure, cu care să împărtășesc, în secret, anumite interese materiale sau de altă natură. Nu cred în cei care s-au realizat material în viață grație politicii și pozițiilor administrative pe care le-au ocupat făcând politică. Acestora, dacă le iei „jucăria”, devin ceea ce au fost înainte: Nimeni!”
Dragi prieteni, vizita lui Marian Daniel Costea mi-a făcut o după-amiază agreabilă, mai ales că am vorbit împreună despre Emil Cioran, Constantin Noica, Vasile Voiculescu, cu nuvela „Ciorbă de bolovan”, prin care prietenul meu a dorit să ilustreze faptul că, o comunitate, cu credință, nădejde și dragoste în Dumnezeu, punând mână de la mână, poate fi salvată de la necaz.
Deși m-a rugat ca discuția să rămână între noi, deocamdată, personal, nu m-am putut abține și am scris aceste rânduri din toată inima, încheind cu o zicere a musafirului meu, oarecum profetică: „În viața asta, singuri venim, singuri rămânem, singuri plecăm… Măcar să plecăm cu conștiința împăcată!”
Dumitru Sârghie