De nouăsprezece ani, oameni de cultură și de spirit se reunesc la Mizil, cu ocazia Festivalului Internațional de Poezie, Epigramă și Umor ,,Romeo și Julieta la Mizil”.
Pentru că, de aproape două decenii, doi profesori inimoși, Laurențiu Bădicioiu și Victor Minea, se străduiesc să redea orașului Mizil strălucirea culturală de altădată. Strălucirea din acele vremuri în care Ion Luca Caragiale, George Ranetti, Ioachim Botez, Geo Bogza, ,,au așezat pentru totdeauna în literatură, prin nobilul lor condei, nostalgia târgului cu iz rural, comicul provincialului și patriotismul local al mizilenilor” (Doru Stănescu, „Historia”)
Și cum putea să se refacă mai bine atmosfera acelor vremuri decât ținând „Gala Premiilor Festivalului”, pentru a doua oară, consecutiv, în sediul vechi al Primăriei orașului, adică în casa primarului de la granița sec. XIX-XX, Leonida Condeescu. Cel care a intrat în legendă, se zice, prin dorința lui arzătoare și pentru care a făcut diligențe pe la autorități, ca trenul expres București – Berlin să oprească măcar un minut la Mizil. Așadar, ,,deși numele pare inventat de Caragiale, el este real, Leonida Condeescu a existat, nu este doar un personaj al «Momentelor și schițelor» marelui scriitor”, spune istoricul Ion M. Ioniță.
Și, uite așa, în ziua de 31 ian. a.c., fix la ora 10, a început Gala de Premiere a Festivalului, ediția a nouăsprezecea, desfășurată sub genericul ,,O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil”. Exact cât i-au trebuit lui Geo Bogza pentru a-și împlini un vis mai vechi: ,,Să vedem (…) ce este cu acest Mizil, pe care l-a zeflemisit odată Caragiale și asupra căruia nimeni nu s-a mai aplecat de atunci” (Historia, nov. 2025). Iar potrivit prezentatorului, realizatorul „Radio România Actualități”, Costin Enache, desfășurarea evenimentului ar fi trebuit să se încadreze în cele o sută șaptezeci de minute. Noi, cei prezenți, nu ne-am uitat la ceas să verificăm dacă s-a respectat cutuma, dar am simțit că ar fi trebuit încă
pe-atâta timp, pentru a evoca marii oameni de cultură dispăruți dintre noi, a ne bucura de bucuria celor premiați și de creațiile lor, pentru a savura duelul epigramiștilor și chiar pentru a împărtăși opiniile specialiștilor despre problemele curente ale societății, cum ar fi conținutul manualelor de limba română.
Omagiul adus marilor dispăruți dintre noi a fost, poate, cel mai emoționant moment. Jurnalistul și scriitorul Dumitru Sîrghie l-a evocat pe ,,marele rafinat al epigramei”, Ștefan Cazimir al cărui ,,rafinament academic și umor distilat până la esența inteligenței, a ridicat epigrama la rang de adevărat brand național”
(D. Sîrghie). De aceea, avem datoria de a-i păstra, cu sfințenie, moștenirea, adică: ,,noblețea spiritului, finețea ironiei și dragostea pentru limba română” (D.Sîrghie).
După un sfert de secol dedicat recuperării literaturii de exil, d-na prof. univ. Mihaela Albu, ne cere, astăzi, la evocarea poetului Vasile Tărâțeanu, să-i permitem să ,,coboare tonul academic și să-l împletească cu cel sufletesc”. Pentru că Vasile Tărâțeanu este unul dintre cei care le-a plecat țara (la Cernăuți), nu el a plecat din ea. Și care, ,,în condițiile în care limba română era din ce în ce mai puțin acceptată, a continuat ,alături de alți profesori, să predea și să studieze limba română, fiind adevărați eroi”. D-na profesor considerând că cel mai bine vorbește despre românismul lui Tărâțeanu opera sa, dă glas poeziei acestuia ,,De patrie”: Să vorbești doar cu sufletul/ (…) Să vorbești ca despre mamă”.
Emoția cu care Georgiana Avramescu a evocat-o pe poeta Petronela Apopei a fost copleșitoare. Tremurând precum o frunză în adierea sufletului, Georgiana Avramescu ne-a reamintit cum, în urmă cu an, poeta ne privea de undeva din sală, iar acum ,,ne privește de la fereastra cerului”. Pentru că, în urmă cu câteva luni, a plecat fulgerător ,,Să doarmă pe un pat de stele, cum scria chiar ea într-una din poeziile sale” (G. Avramescu).
Despre poezie este vorba și acum la Mizil. Înainte de a se premia câștigătorii la secțiunea poezie, ,,jurații” și-au spus opiniile despre această nouă ediție .
Scriitorul și jurnalistul Dumitru Sîrghie apreciază că: „Într-o vreme în care poezia este adesea grăbită, instrumentalizată sau redusă la exercițiu de imagine, Festivalul «Romeo și Julieta la Mizil», continuă să producă un fapt rar: densitate de sens. Dincolo de competiție, spectacol și ierarhii conjuncturale, aici se adună un depozit de cuvinte lucrate, de voci care nu scriu ca să placă, ci ca să reziste”. De aceea, cronica întocmită de Dumitru Sîrghie, ,,Note pe marginea poeziei de la Mizil”, ,,nu caută clasamente, ci urme: ale iubirii care rămâne, ale timpului care apasă, ale limbajului care se încăpățânează să fie adevăr”.
D-na Victoria Milescu, celălalt membru al jurului, sesizează, cu satisfacție, că la această ediție există o predilecție spre poezia clasică. Ceea ce o îndreptățește să spere că ,,poezia care va veni va fi poezie clasică, adică muzică cum spunea Borges. Pentru că poezia este armonie, câteodată nu o poți explica, doar o simți”. Este convinsă, de asemenea, că ,,într-o vreme în care există această tendință și tentație spre mizerabilism, adevăratul poet va găsi calea adevărată și spre sinele său”.
Condiția ,,adevăratului” poet nu este însă ușoară. Poetul își dorește recunoaștere, validare, apreciere, dar, când o obține, adică atunci când a ajuns pe culmi, înțelege că trebuie să-și apere blazonul.
,,Eu care aruncam cu pietre în statui, cum zicea Cato cel Bătrân, am ajuns ca,
de-acum, să mă tem de pietrele care ar putea veni spre mine”, ni se destăinuie Daniel Bratu, câștigătorul Premiului I, ,,George Ranetti”. Până atunci ,, Craii săi de curte veche” își vor ascunde ,,blestematul îndemn”, acela ,,De a sorbi, din ochiul bătrân/ Al străzii, minunile vii/ Ce-n zâmbet pe buze, rămân/ La craii de curte târzii”(Daniel Bratu).
Petruța Bocu-Niță ne mărturisește că premiul primit – ,,Grigore Tocilescu” îl va păstra în sufletul său. Pentru că, zice ea : ,,De-ar fi să mor flămând și trist,/ Sătul de-atât urât-frumos,/ Mi-aș face zi de acatist/ Și m-aș preface-n alb de os.”
Pentru Dorin Ștefănescu, câștigătorul Premiului III – ,,Agatha Bacovia”, viața pare să fie ,,un circ fără cupolă/ arenă arhiplină cu iluzii,/ o lume descompusă și frivolă/ Cu suflete stâlcite de confuzii”. Asta este creația!, se naște și din dezamăgire, tristețe și din fericire și împlinire.
Trecerea de la poezie la epigramă s-a făcut în armonie de flaut. ,,Sunetul flautului ne va învălui sufletele greu încercate de modernitate, tehnologie” (Costin Enache, „Radio România Actualități”). Într-adevăr Diana Monica Stoleru, elevă în cls. a IX-a a C.N. ,,Roman Vodă” din Roman, întruchiparea purității prin chip și muzică ne-a făcut sufletele să vibreze.
Cât privește epigrama este și ea tot „o specie literară, iar epigramiștii sunt scriitori de literatură umoristică, nu calamburiști sau autori de răvașe”, în opinia d-lui George Corbu, Președintele Uniunii Epigramiștilor din România și membru al jurului la secțiunea epigramă. Ba, chiar ,,este mai greu să scrii mai condensat decât mai larg și să transmiți mesaje extrem de percutante”, este de părere Ionel Stoica, fost jurnalist și comentator sportiv. Cel care și-a început, cândva, activitatea jurnalistică, transmițând manifestările Cenaclului „Flacăra”, este impresionat să vadă, acum, atâta lume la un festival de umor. Încât, consideră că prin ceea ce fac cei doi organizatori de bază ai acestuia, Minea și Bădicioiu, Mizilul a devenit ,,O cetate spirituală aici la mijloc de țară”.
Ca și epigramiștii, și caricaturiștii au acest talent de a concentra până la esență ceea ce avem de spus. Unul dintre marii caricaturiști ai vremii noastre, Mihai Pânzaru-Pim, consideră că ceea ce îl apropie de epigramiști este stilul său practicat în caricatură: ,,Este greu să spui o mulțime de lucruri în trei linii”. Și îmi permit să cred că îl mai leagă ceva de epigramiști și de creatorii de literatură în general, sensibilitatea pentru frumusețea întruchipată de femeie. Numai că, maestrul, ajuns la 80 de ani, zice că: ,,degeaba o femeie este frumoasă dacă este și deșteaptă!”.
Cu siguranță și epigramiștii, și caricaturiștii ne fac viața mai frumoasă,
făcându-ne să râdem. Mai ales că ,,râsul nu s-a impozitat, încă” (George Corbu). Ceea ce este minunat, pentru că așa cum spunea și Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în mesajul său adresat participanților la Festivalul de la Mizil: ,,Fiecare popor are dreptul să râdă. În tristețea care ne înconjoară, veselia este esențială și trebuie să se manifeste din când în când”. Iar ,,faptul că se râde la Mizil și că suntem îndemnați să râdem este dovada că trăim, că suntem oameni și că ducem mesajul omenirii mai departe”(acad. Ioan Aurel Pop).
La această ediție, numărul participanților la secțiunea epigramă a depășit așteptările, acesta fiind de 115. Și ceea ce este și mai important, potrivit d-lui George Corbu este că, pentru prima dată, laureații de la această secțiune reunesc un trio moldovean, de dincolo și de dincoace de Prut, sub semnul spiritului și al umorului. ,,Semn că unirea a intrat în vocabularul politic, în arsenalul ideilor politice” (George Corbu).
Epigramiștii, cei care ne-au descrețit și de data aceasta frunțile cu creațiile lor, ne-au demonstrat, încă o dată, că cel mai bine adevărul se spune râzând. De exemplu, Gheorghe Bâlici, câștigătorul Premiului II, ,,Grigore Tocilescu” zice că: ,,Merită citirea,/ Bâlici a fost premiat,/ Iară Maia Sandu/ Ar vota unirea”.
Că este vremea Unirii, ne-o spune și Părintele Mihai Milea, de la Mânăstirea Sf. Sava, Buzău. Abia sosit de la Soroca, ne spune că este dureros să ai două pașapoarte și două buletine, când ai o singură limbă, ,,limba română care ne unește pe toți”.
„Limba română este o limbă tânără, care evoluează repede”, în opinia istoricului Adrian Cioroianu. Cel care observa, pe bună dreptate, că ,,de la Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung la textele Proclamațiilor lui Tudor Vladimirescu, sunt texte pe care noi trebuie să le explicăm cu note de subsol, care, uneori, depășesc textul propriu-zis”. Și da, cronicarii trebuie să aibă locul lor în manualul de limba română, ,,dar trebuie rescriși, așa cum au făcut și englezii cu Shakespeare” (Adrian Cioroianu).
Prezența istoricului Adrian Cioroianu la Festivalul de la Mizil, de câteva ediții, de când a început să cocheteze și cu epigrama, ,,acest semn în timp”, cum zice, este dovada că la Mizil se face și istorie. După cum aprecia un alt istoric prezent anul acesta la Mizil, Ion M. Ioniță, redactor-șef al Revistei ,,Historia”. Pentru că, susține domnia sa ,,Mizilul a devenit personaj și în literatură și în istorie, iar istoria e făcută de oameni”. Ne mărturisește că nu s-ar fi gândit niciodată că, la 132 de ani, de când Leonida Condeescu, celebrul personaj al lui Caragiale, a ajuns primar, pașii să-i calce în casa acestuia de la Mizil. Ba, mai mult, să-i dedice orașului Mizil din vremea acestuia, un număr al Revistei „Historia”.
Festivalul de Poezie, Epigramă și Umor „Romeo și Julieta la Mizil” a mai scris o pagină în istoria sa, anul acesta, așa cum o face de douăzeci de ani ,,de când adună, cu statornicie, oameni care fac eforturi pentru păstrarea identității românești în litera și spiritul ei” (Dumitru Sîrghie).
Cu speranța împărtășită de noi toți cei prezenți, cât și de cei care ne-au fost alături cu gândul și cu sufletul, că Festivalul va dăinui până la o sută de ani, ocrotit fiind de icoana dăruită de către preotul Milea, această ,,Reuniune sub semnul spiritului și al umorului”(George Corbu), s-a încheiat… Așa cum a început: cu imnul festivalului, interpretat de cantautorul Dan State, pe versurile poetului Dumitru Sîrghie: ,,Un Zeu suprem al Poeziei–,/ Miraculos, se-ntoarce la Mizil…/ Noi știm c-aveți și har, și stil,/ Poeți supremi ai României. / Veniți cu sufletul și versul,/ Călare pe-un poem sublim,/ Voi nu vedeți? Tot Universul / E cu Mizilul nostru sinonim…/ Veniți, vă rog , c-o epigramă,/ Să-l venerăm pe Păstorel/ Veniți, veniți, fără vreo teamă,/ Căci, vom ciocni și-un păhărel!/ Vă dau un sfat: să nu vă fie frică/ De Nicușor, de Bolojan sau Țoiu, /Că-n urbea asta magică și mică/ Avem Guvern: Minea și Bădicioiu./ Săraci, bogați, prin zări pierduți,/Veniți, români, din lumea toată, /Din Chișinău, Timoc și Cernăuți …/ Faceți în jurul nostru roată-roată, /Căci, iată, Dumnezeul Poeziei,/ Miraculos, se-ntoarce la Mizil…/ Noi știm c-aveți și har, și stil, /Poeți supremi ai României.
Mulțumiri și felicitări tuturor celor implicați.
Pe curând!
Prof. Elena Sîrghie
