Era virgin Adam, până când coana Eva,
Subit, la stăruința prea-viermelui din măr,
S-a năpustit spre el și, fin, sugându-i seva,
L-a posedat de-a pururi, luându-l în răspăr…
Și-atunci, Adam, năuc, a priceput, prea-purul,
Sorbind lasciv păcatul din limbă de femeie
Și sărutându-i rodnic, prea-plinul, împrejurul:
Ce Rai superb există în sânii ei de zeie!
Era perfect Strămoșul, perfect până-n prăsele,
Dar cum perfecțiunea nu-i coapsă de femeie,
Mai bine e, ca-n drumu-i, prelung, până la stele,
Suavul trup al Evei c-o cheie să-l descheie…
Adam, din frunza Evei, îndată țâpurește,
Un cântec demiurgic, un psalm de nemurire,
Dar, iute, la mânie, pumnal rostogolește,
Spre-acela care-o soarbe pe Eva din privire.
Nesocotind porunca, așa cum fu zidirea,
Adam ne lasă nouă și crima, și iubirea…
Dumitru Sârghie
