Poetei gnostice, Mădălina Bărbulescu
Ai naufragiat femeie-n absolut,
Egoul tău se-nalță serpentar,
E lumea ta, ce ține de Malcuth,
Reîncarnată-n dulce Avatar…
Ai acceptat un chin sfâșietor,
Știind că metafizica subjugă,
Trăiești în șapte ceruri… și un nor
Sărută gnostic ochiu-ți de zvârlugă.
Lebădă albă ești, din când în când,
O Stella Maris, sens Mamei Divine,
Te-ai lepădat de lume, vis flămând,
Ambrozie și ambră plâng în tine…
Te scalzi într-un eter saturnian,
Devii monadă lepădată-n sine,
Roata Samsarei, ritm wagnerian,
Îți cântă-n trup, prin mii de serpentine.
A noua sferă-i lacrimă nocturnă,
Vărsată de un androgin solar,
Acel a cărui flacără conturnă,
Clar, echilibrul tău originar…
Dumitru Sârghie-Mitif
felicitari!