Motto: „Proștii mor, însă prostia e nemuritoare!” (Ion Luca Caragiale)
S-au împlinit 170 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale (1852 – 1912), cel mai important dramaturg român, nuvelist, pamfletar, poet, comentator politic și ziarist, unul dintre cei mai importanți scriitori români. În operele sale literare, Caragiale a manifestat un excepțional talent pentru satiră, îndreptată asupra lumii Capitalei, dar și a lumii provinciale de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Ceea ce conferă un plus de valoare prozei și teatrului lui Caragiale este perenitatea acestora. S-a spus că proștii și ticăloșii mor, dar prostia și ticăloșia nu au moarte, afectând destine individuale și viața socială. Năravurile, pasiunile politice care marcau societatea românească din vremea lui Caragiale se regăsesc și în lumea de astăzi, dar prostiei, mitocăniei, demagogiei politice, șmecheriei balcanice din vremea scriitorului, li s-au adăugat în ultimele decenii, hoția și corupția, devenite endemice pe meleagurile noastre. Caragiale i-a privit cu umor pe mulți dintre concetățenii săi și a recurs la ironie și sarcasm, pentru a înfățișa comicul situațiilor și tipurilor umane din România sfârșitului de secol al XIX-lea, îndeosebi din București.
Personaje care vor să pară altceva decât ceea ce sunt în realitate stârnesc râsul, un râs însoțit de sentimente de dispreț, de dezaprobare. Pătrunzătorul său spirit de observație a țintit spre realitățile social-politice românești ale vremii în care a trăit și spre particulatitățile oamenilor întâlniți. În cafenele, în berării, pe stradă, în piață, în tren, era atras de diversitatea oamenilor, dornic să îi audă vorbind, gesticulând, făcând mare haz de ei. Impostura, demagogia și, mai ales, prostia erau defecte ale micii burghezii bucureștene, ale funcționarilor, ale negustorilor, ale gazetarilor etc.vizate satiric, nu numai prin fapte, ci și prin felul cum vorbesc personajele, prin gesturile, prin ticurile lor… Octavian Goga a observat că prostia, constatată la concetățenii săi, îi provoca lui Caragiale dureri fizice: „Fruntea i se întuneca, buzele i se împreunau într-o linie de dezgust și de silă nemărginită“. Schițele satirice ironizează licheaua în diferitele ei ipostaze: stupiditatea, vanitatea politică, mitocănia din așa-zisa „înaltă societate“, ridicolul patimilor politice etc. Comicul de limbaj este cea mai evidentă trăsătură în opera lui Caragiale.
Pentru valoroasa creație literară, considerat întemeietorul teatrului comic din România și unul dintre principalii fondatori ai teatrului național, posedând și o cultură enciclopedică impresionantă, I. L. Caragiale a fost ales membru post-mortem al Academiei Române, în anul 1948.
Ștefania MARINEANU
