NINSOAREA PERFECTĂ

Ninge perfect, sonor, apoteotic,
Înlănțuiți, cad fulgii pe idei,
Pe sânii tăi, ei se topesc erotic,
Natura se desfată cu temei.

Delir de alb îmi năpădește fruntea
Și mieii albi se hârjonesc prin vis,
Iar noi, îndrăgostiți, vom trece Puntea
Suspinelor, în drum spre Paradis.

Ne vom iubi năprasnic prin troiene
Și, din omăt, aripi ne-om construi,
Vom traversa cărări diluviene
Și vom gusta din darul de-a trăi.

Ne-om lepăda de lume, de îndată,
Există nemurire-n absolut,
Orbit de utopia-nfiorată,
Un înger iți dezmiardă sânul mut.

Atât de pur, neantul ne respiră,ninsoarea perfecta
În carne-ți urlă lupi siberieni,
Și-n iadul alb,o urmă se prefiră
De sânge cald, din celelalte ierni.

O rază de lumină se înalță,
Precum se-nalță vulturul codalb,
Și-un freamăt demiurgic ne descalță,
Să resimțim prea-plinul sfârșitului în alb…

Dumitru Sârghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments