Așa cum spune criticul de film, Margareta Nistor, „cartea e senzuală, aș putea spune că e de citit după 12 noaptea.” Limbajul utilizat este ca-n viață, frust, autentic și licențios până-n celula-mamă, căci nu degeaba Stelian Tănase, un intelectual dublu rafinat, s-a născut la Bariera Vergului, acolo unde „stresul și sexul nu merg împreună.”
„Nocturnă cu vampir Opus I”, după părerea scriitoarei Jean Harris, traducătoarea romanului, răspunde la o întrebare arhicunoscută pe meleagurile lui Dracula : ce s-ar întâmpla dacă Vlad Țepeș ar învia din morți, pentru a pedepsi o gașcă de hoți aflată la putere?”
„Naum, Ti-cu Naum. Nu sunt mafiot , nici ciripitor la poliție. Nu sunt poponar, nu sunt mason, nici evreu. Nu sunt decât arogant, bețiv și curvar. Îi detest pe amărâți și p-ăia cu parale!”
Iată, dragi cititori, autoportretul unui justițiar post-revoluționar „care-și vâra nasul de fost boxer în decolteul bunăciunii și îi făcea propuneri indecente – Hai să ne-o tragem!”
Așa începe, dragi cititori, primul capitol al acestei „bunăciuni” literare, al acestei cărți curajoase și răscolitoare, scrisă în aqua forte de Stelian Tănase, frate de sânge literar cu Charles Bukowschi și, de ce nu?, cu autorul „Războiului sfârșitului lumii” – Mario Vargas Llosa. Debutul cărții, dar și traseul ei trepidant ne vâră în atmosfera de pegră a Bucureștiului post-decembrist, oraș în care totul pute . „Aurolaci, boschetari, infractori, târfe, injectați, cerșetori (…), poleială, sclipici, măști, fandoseală (…), miros de pește, de carne putredă și de murături.” Și, de cele mai multe ori de organ sexual femeiesc…
În fapt, autorul ne rulează în fața minții, nouă, celor care mai avem chef de citit, un film horror, în care se petrec crime misterioase, înfăptuite de un urmaș al lui Dracula, într-o lume aflată Porțile Orientului, unde, așa cum spunea Poincarè, „tout est pris à la lègère.” Acțiunea este plasată în capitala Valahiei Mici , în lumea fascinantă a lui Mateiu Caragiale, în proximitatea Curții Vechi, pe ruinele Palatului lui Vlad Țepeș, care se păstrează și astăzi. Într-un București decăzut, plin de politruci veroși, de generali de Securitate, în carnea și mintea cărora se găseau și se găsesc și azi toate viciile și murdăriile lumii, un București al traficanților de droguri, de organe și carne vie, al mafioților de toate calibrele, al boarfelor, mardeiașilor, beizadelelor de bani gata, al paparazzilor și al ex și viitorilor pușcăriași ”.
Într-o țară ca a noastră (Stelian Tănase o numește Gubernie), un mogul de presă, bunăoară, om al serviciilor secrete, care întreținea și o rețea transfrontalieră de prostituate, cum se întâmplă și astăzi, îi avea la mână pe toții marii politruci și vătafi din divanele centrale și județene…
„Valahia murea de curiozitate să afle cum se distrează ștabii (…) Stecker (mogulul de presă-n.r.!) a amenințat că publică agenda cu clienți, numere de telefon, adrese, poze, casete video. Avea dosar pentru fiecare. Ce-i place lui Nea Cutare, ce poziții practică Excelența Sa, cine preferă minore.” În această situație se aflau ” jumătate din Guvern, plus un mitropolit, vreo 35 de parlamentari pe puțin… Toți ar fi fost out și făcuți de rușine.” Așa că Stecker a sfârșit tras în țeapă și, colac peste pupăză, incendiat, la Groapa de gunoi Glina, un important punct de reper al „civilizației” noastre post-decembriste.
Onomastica personajelor acestei cărți de infarct este, de asemenea, spectaculoasă: Giugiuc Epolet, patron de ziar ; Maxim Dudău, actorul care juca rolul lui Dracula, al „Marelui Vampir, care a traversat neatins secolele, pentru a fi înfățișat, în carne și oase, pe scenă, într-un decor autentic”, Masacratorul, Vampirul setos de sânge, pavăza Creștinismului; Spitz Buburuz, șeful Containformațiilor militare, „prădător veritabil, respectat, șeful haitei, lupul Alpha”; Vax Vintilă, atotputernicul șef al poliției: Lindic Hașiaș, ministru adjunct de Interne; Maximilian Jalbă, procuror; Felix Belmustață, consilier cu probleme de securitate etc. Pe toți acești granguri, care conduceau destinele Guberniei spre nicăieri începuse să-i ajungă trecutul din urmă, în timp ce „moartea își vedea nestingherită de contabilitatea ei ”, Vampirul continuând să introducă țepe în fund la nivel absolut, marilor generali și demnitari de rang înalt, până atunci, „venerați, pupați în cur, zeificați ”, de masele largi populare, dar care – în realitate – erau băgați până în gât, în povești sordide cu interlopi, contrabandiști, fufe, ce spuneau ritos că sunt dame de consumație, nu curve, spioni, care făceau parte din aparatul de stat și care trăiau în haită, împărțindu-și prada, până la un anumit punct între ei, apoi, comandând execuții chiar în rândurile lor, fiindcă jucau la mai multe capete deodată. „ Hodorogi, minore, pedofili, tot tacâmul. Numai VIP-uri!”
Protagoniștii acestei cărți fabuloase sunt Ticu Naum, un personaj relativ dubios, întors din Legiunea Străină, personaj cu care ne identificăm adesea, noi – „cei mulți și proști” – noi cei care visăm, de aproape trei decenii să trăim frumos, și comisarul Iorgu Arsenie, un polițist cumsecade, șeful Brigăzii criminale, el însuși fiind format la școala justițiarilor comuniști, însă patriot, disciplinat și mult mai înțelept decât toată garnitura de securiști și violatori, cea care forma Ministerul de Interne.
Execuțiile de tip Ev Mediu, tragerea în țeapă a celor vizați de acest Dracula contemporan deveniseră o încântare pentru opinia publică din Gubernia România, iar pentru comisarul Iorgu Arsenie prilej de ironie-n tragedie: „Așa îi plăcea și lui Vodă. (Țepeș – n.r.!) Supliciul nu era pentru prostime, sărăntoci, cerșetori și vagabonzi. Nu oricine se bucură de privilegiul de a fi trecut prin țeapă! Trebuia să te tragi dintr-un neam mare.”
În poliția din Gubernie se ducea viață frumoasă: „ Bănuți, fetițe, băutură, distracție (…) Cauza noastră e sfântă. Dacă ai ceva snagă în tine, o să-ți meargă bine. ajungi departe (…) Te rezolvi în doi-trei ani cu casa și banii(…) Totul se întâmplă ierarhic. Să-și respecte șefii! Ai grijă!(…) Să dea mai sus ce se cuvine, să nu se lăcomească. Nu împarți, cazi, adio! Să ciulească bine urechile, să țină fermoarul tras.”
Dar ștabii cei mari din minister erau îngrijorați: „ Cu vilele, secretarele, șoferii, bodiguarzii, girofarele… Cu coloanele oficiale și fastul, cu decorațiile și cu averile. Cine să ne iubească ?”, se întrebau grangurii retoric. Poate că în acest pasaj îl identificați, dragi prieteni, chiar pe așa-zisul general-izmană, care, deși semianalfabet, a fost coordonator de doctorate, nababul ducându-se la gagici, cu girofarul…
Deși pare că ne servește lucruri, fapte și dedesubturi clare ca lumina zilei, cartea lui Stelian Tănase conține multe simboluri, sensuri, chei, lumini și umbre, pe care numai un cititor avizat și cu o cultură generală respectabilă le poate descifra, slalomând printre aparentele vulgarități (fiindcă, nu-i așa!, politica românească e vulgaritatea însăși)!, printre descrierile privind mașinațiunile și gangurile privilegiaților sorții, aflați în vârful politicii noastre de „tip european, cu implanturi rusești”. O politică care ține de „fraude, bani dosiți în off shore-uri, evaziune fiscală, prostituate de lux, vânzare de informații, trădare, arme, contrabandă.”
Bun cunoscător al acestei lumi rău famate, Stelian Tănase știe pe de rost moravurile perso-nulităților din înalta societate, arătându-ne și nouă faptul că bravii noștri conducători nu sunt deloc ce par a fi. „Ambasadori, granguri, bibilici, excelențe. Era lumea generalilor trași în țepe. Tipi cărora le zornăiau fișicurile în buzunare. Pricopsiți, parveniți, ciripitori, băloși, ștăbime, mult zoo.”
Industria românească este caracterizată după cum se și vede cu ochiul liber : ” Deșeuri, rahați de câini, becuri arse, lighene găurite, jgheaburi putrede, conserve goale, rugină, fiare vechi…”
Preferințele în materie de gagici ale ipochimenilor din înalta societate erau, cum s-ar fi putut altfel?: „Înaltă, cu țâțele ca pepenașii și poponețul sus, craci – o minune!” Despre jurnaliști, aceștia aveau o părere, firesc, proastă: „Jurnaliștii sunt niște anarhiști, scandalagii, bețivi, isterici, matracuci, vagabonzi, putrezi până în măduvă. Corupți așijderea. Noi ținem țara și ei ne înjură.”
Personal, eu, ca ziarist, aș înclina spre altă definiție a ziaristului, dată de detectivul particular și ziarist, Ticu Naum, unul dintre personajele importante ale acestei cărți: „ Cârlig de rufe pe o frânghie, în bătaia vântului!” Așa mă simt eu acum… Poate chiar o să mă retrag, în viitorul apropiat…
Despre prezența în sufletul românilor a serviciilor secrete, acestea „sunt peste tot. Deschizi ușa la closet, dai de un agent care se… Te duci la cârciumă, individul se așază la masa de alături și trage cu o ureche. Și, cu cealaltă, îți ascultă telefonul.”
Cât privește „Micul Paris” de altă dată, am mai subliniat, în această cronică, în alți termeni : „ Caroserii de mașini, șanțuri urât mirositoare, maidane nesfârșite, bălării, câini morți, buruieni galben-negre (…) Curve plânse, bandiți cu bărbia-n piept, excelențe gomoase (…) Jeguri, mironosițe, târfe și bagaboante, pafariști, hahalere (…) borfet, fițoase și țâțoase (…) La București și morții își angajează avocat.”
Și actorii sunt catalogați în această carte; „ După ce mor (pe scenă – n.r.!) actorii se ridică din praf și se duc la hotel să tragă o bere, să-și numere paralele și să… reguleze o proastă…”
Până la urmă, misterul celor trași în țeapă este descifrat de către cei doi eroi ai cărții, Ticu Naum și Iorgu Arsene, care, ne-au dat iluzia că au câștigat lupta pentru adevăr, ceea ce, în realitate, e doar o amăgire, pe care ne-o traduce, în finalul cărții, bătrânul polițist Iorgu Arsenie, descoperit cu o boală incurabilă și care-și așteaptă, împăcat cu destinul, moartea: „Lumea nu se schimbă o iotă. E cum a lăsat-o Dumnezeu. Unora le-a băgat în portofel prea mult, altora deloc. Strâmbătate cât vrei ” și asta, în timp Guvernul din Piața Victoriei „ visează la ziua de ieri”.
Nimic nu e clarificat în lumea aceasta, ne spune Comisarul: „Ni se arată ceva, dar restul rămâne în întuneric. Avem prostul obicei să confundăm ce ni se arată, printr-o ușă deschisă, cu întregul (…) Adevărul nu există!” Sau: „Unii sunt încă în Evul Mediu, bine mersi. Alții trăiesc în sec. XXI (…) Timpul, lumile coexistă, nu se succed, cum crede lumea.” Într-adevăr, „timpul lumile coexistă, nu se succed…!” Așa a și fost posibilă această metamorfoză în timp a Vampirului cel care, ca un justițiar absolut, cum a fost Vlad Țepeș, ar fi înfăptuit acele crime sângeroase, care au fost pe placul maselor largi populare din Gubernie…
E timpul să ne întrebăm, unde va ataca, în noul context politic Vampirul… Și unde este el ascuns în acest moment… La Cotroceni, la Guvern, la Parlament, la Serviciile Secrete? Necuratul s-a întors din Evul Mediu și face ravagii… Figurativ vorbind, la ora aceasta în România sunt cadavre cu nemiluita… Criminalul încă este bine camuflat și râde de noi, ascuțindu-și țeapa…
Oameni buni, sunt onorat de faptul că am avut posibilitatea să citesc și să-mi spun părerea despre această carte scrisă de domnul STELIAN TĂNASE, unul dintre intelectualii de prim-rang ai României și, parafrazând vorbele mătușii Ana din Moara cu noroc, închei: AȘA NE-A FOST DAT!
Dumitru Sârghie
